Punct de vedere cu privire la interpretările privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/16 aprilie 2020

joi, 23 aprilie 2020

de Domnul Profesor Doctor Av. Marius Pantea 

Av. prof. Dr. Marius PANTEA

 

Odată cu apariţia mult aşteptată de industria naţională de jocuri de noroc tradiţionale, a reglementării care să exonereze de la plata taxelor specifice (autorizaţie şi licenţă) pentru perioada situaţiei de urgenţă instituită prin cele două decrete prezidenţiale, au apărut câteva interpretări făcute de jurişti, economişti şi alţii, care în opinia noastră, trebuie să ţină cont de câteva principii de drept, care ajută la o interpretare corectă a normei legale. 

Cu răbdare şi condescendenţă voi prezenta pe scurt câteva considerente despre neretroactivitatea legii, şi proprii interpretări ale normelor legale instituite de art. VIII. din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/16 aprilie 2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, care a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr.319 din 16 aprilie 2020. 

Pentru a fi concişi vom prezenta integral prevederea legală conţinută în art. VIII. din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/16 aprilie 2020 privind unele măsuri financiar-fiscale care stipulează 

(1) În anul 2020 operatorii de jocuri de noroc prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror licenţe de organizare a jocurilor de noroc intră sub incidenţa art. 332 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă1, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot formula cereri pentru reautorizarea activităţii până cel mai târziu în 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă decretate. 

(2) În anul 2020 operatorii de jocuri de noroc prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc intră sub incidenţa art. 332 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot formula cereri pentru reautorizarea activităţii până cel mai târziu în 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă decretate. 

(3) Pe durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, obligaţiile de plată aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă. 

(4) Pentru activităţile prevăzute la alin. (3) nu se aplică sancţiunile prevăzute Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la neplata taxelor aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc, dacă plata taxelor care intră sub incidenţa prevederilor alin. (3) se efectuează în cel mult 30 de zile lucrătoare de la încetarea stării de urgenţă decretate. 

(5) Operatorii de jocuri de noroc care intră sub incidenţa alin. (3) nu datorează taxe aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga perioadă a stării de urgenţă decretate. 

Primul aspect asupra căruia doresc să-mi exprim opinia este perioada pentru care va opera prevederea legală, şi care este de la data publicării OUG 48/2020 în Monitorul Oficial al României, respectiv data de 16.04.2020 până la ridicarea stării de urgenţă. În acest sens trebuie avut în vedere prevederea din Constituţia României care la art. 15 alin. (2) consacră expres principiul neretroactivităţii legii, sens în care se stipulează: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Având în vedere principiile de drept consacrate şi regulile esenţiale de interpretare a normelor juridice, putem afirma că: taxa de autorizaţie aferentă trimestrului II al anului 2020 care trebuia achitată de operatorii de jocuri de noroc tradiţionale până la data de 25 martie a.c. are două componente, respectiv perioada 1 aprilie – 15 aprilie care trebuie achitată şi respectiv 16 aprilie – sfârşitul stării de urgenţă (care la acest moment este 15 mai a.c.) care poate fi achitată în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. Ca atare îndrăznim să atragem atenţia asupra faptului că la 25 martie trebuia declarată suma aferentă trimestrului II, iar acum trebuie depusă o declaraţie rectificativă şi achitată doar suma aferentă perioadei 1-15 aprilie a.c. În cazul în care situaţia de urgenţă se va sfârşi la data de 15 mai a.c., operatorii vor trebui să depună o altă declaraţie rectificativă care va cuprinde perioada rămasă, respectiv 16 mai – 30 iunie a.c., iar dacă starea de urgenţă se prelungeşte peste data de 15 mai vor fi depuse declaraţii rectificative pentru perioadele din trimestru pentru care nu se datorează taxa de autorizaţie, conform prevederilor din norma legală sus-amintită. 

Alineatul 1 din actul normativ, se referă la prelungirea, automată pe perioada stării de urgenţă, a licenţei de organizare a jocurilor de noroc, şi cu o perioadă suplimentară de 90 de zile de la încetarea acesteia, interval în care operatorul poate depune solicitare (dosar de licenţiere) pentru emiterea unei noi licenţe. Această reglementare se referă strict la licenţa de organizare a jocurilor de noroc, a cărei valabilitate a încetat, nu şi la plăţile anuale aferente licenţelor care sunt în termen, sens în care taxa de licenţă trebuie declarată şi plătită conform prevederilor legale. Textul de lege face trimitere doar la licenţele operatorilor de jocuri de noroc, nu şi despre cele acordate pentru clasa a 2-a, ca atare cei care deţin astfel de licenţe se supun reglementărilor din OUG 77/2009. 

Alineatul 2 instituie, ca şi în cazul descris anterior, prelungirea automată a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc. 

Alineatele 3 şi 5 conţin prevederi de genul „pe durata stării de urgenţă decretate în anul 2020” şi respectiv „pentru întreaga perioadă a stării de urgenţă decretate”, care trebuie interpretate în sensul principiilor de drept consacrate şi regulilor esenţiale de interpretare a normelor juridice şi cu respectarea normelor imperative constituţionale2, sens în care reiterăm cele prezentate anterior, concret această normă legală va fi aplicată începând cu data de 16 aprilie 2020, nu retroactiv (nu din 14 martie a.c. când a fost emis primul decret de instituire a stării de urgenţă). 

Am scris aceste scurte consideraţii, având în vedere faptul că, după apariţia OUG 48/2020, au apărut diverse reacţii publice şi discuţii informale între jurişti şi economişti, între practicieni ai dreptului şi specialiştii din domeniul jocurilor de noroc şi din păcate interpretările eronate, se vor răsfrânge asupra operatorilor de jocuri. Trebuie subliniat aici faptul că, în primul an de studiu, facultăţile de drept au discipline care tratează principiile generale ale dreptului şi regulile esenţiale de interpretare a normelor juridice, iar în cazul de faţă, emiterea unor raţionamente nefundamentate juridic, vizibil contrare celor mai simple şi cunoscute norme de drept constituţional şi drept civil, pot crea prejudicii importante operatorilor licenţiaţi de ONJN. 

Închei prin a vă transmite sănătate, răbdare şi Hristos a înviat ! 


[1] la 31.03.2020, Capitolul 8 a fost completat de Punctul 5, Articolul I din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 26 martie 2020, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 268 din 31 martie 2020 şi prevede:

(i) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se menţine pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.

(ii) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. Pentru aceleaşi perioade se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau de instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

[2] a se vedea în acest sens Silviu-Gabriel BARBU, Neretroactivitatea legii ca principiu constituțional. Observații privind Autoritatea Judecătorească prin prisma art. 15 alin. (2) din Constituția României, articol publicat pe data de 19.03.2018, disponibil oline la https://www.juridice.ro/569805/neretroactivitatea-legii-ca-principiu-constitutional-observatii-privind-autoritatea-judecatoreasca-prin-prisma-art-15-alin-2-din-constitutia-romaniei.html





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.