Game World la 20 de ani: secretul a două decenii de continuitate – o filozofie solidă de business

vineri, 27 septembrie 2019

Game World, unul dintre liderii pieței locale a jocurilor de noroc, care operează cea mai mare sală de jocuri de tip slot machines din țară, a aniversat 20 de ani de activitate în România, fiind una dintre puținele companii din acest sector cu o continuitate atât de îndelungată.

Game World

Aniversarea celor două decenii de existență a companiei a fost sărbătorită la Game World București Mall Vitan, cea mai mare și cea mai premiată sală de jocuri din România. Aniversarea a marcat, de altfel, și deschiderea unei noi etape în dezvoltarea companiei; astfel, cea mai mare sală de jocuri a devenit chiar și mai mare, prin inaugurarea unei noi zone care completează oferta actuală cu cele mai noi modele de rulete și slot machines, dar și cu echipamente auxiliare unice în Romania, precum cele 2 afișaje de tip perete video ce însumează o suprafață de peste 20 de metri pătrați.

Game World

De asemenea, aniversarea a marcat și un record de participare la cea mai mare petrecere din 2019 organizată la Game World București Mall. Printre numeroasele atracții s-au numărat concertul susținut de Elena Gheorghe și Ansamblul Vanghilizmo, show-urile găzduite de DJ Edith Morris și DJ Alin Dragan, numerele de magie ale magicienilor Antonio și George Gache, precum și o inedită demonstrație a artei cubaneze de a rula trabucurile – desfășurată sub genericul El Unico Live Cigar Rolling Show –, susținută de un profesionist al domeniului, un așa-numit „maestru torcedor”.

Game World

Un alt element inedit al evenimentului a fost mesajul de apreciere la adresa clienților companiei, afișat pe un perete întreg și compus din aproximativ 3.000 de fotografii din istoria de 20 de ani a Game World în Romania.

„În cei 20 de ani de activitate în România, Game World a demonstrat că este o companie cu o filozofie orientată către un business responsabil, pe termen lung, care urmărește să aducă valoare acționarilor oferindu-le în același timp clienților o largă varietate de opțiuni pentru experiențe de entertainment de calitate, la care contribuie un număr semnificativ de elemente, precum ambianța sălilor de jocuri, personalul calificat și selectat după criterii stricte, calitatea serviciilor și echipamentele de cea mai bună calitate”, a declarat Attila Török, Director de Strategie al Game World.

Game World

„Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a Game World România, compania va oferi și primele 20 de burse private de studii pentru studenții la Psihologie, în cadrul unui program intitulat «Bursele Game World». Acest program, o inițiativă unică deocamdată pe piața de profil din România, se află la prima sa ediție anuală și se adaugă setului de acțiuni de Responsabilitate Socială Corporativă desfășurate de companie. Bursele Game World completează susținerea pe care Game World o acordă campaniei de educare a tinerilor „Antrenat de Majorat”, precum și programului „Joc Responsabil”, ce vizează sprijinirea persoanelor ce se confruntă cu probleme de joc și promovarea unei atitudini responsabile față de jocurile de noroc” a declarat Andrei Frimescu, Director Marketing și PR Game World.

Game World

Astfel, Game World pășește în cel de-al treilea deceniu de existență ca o companie pregătită pentru provocările secolului XXI, oferindu-le clienților o experiență bogată și diversă de entertainment într-un mediu sigur, plăcut și relaxant.



Tags:


Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.