Zarul Digital: Cum o speță din domeniul jocurilor de noroc modelează răspunderea transfrontalieră
Avocatul General clarifică răspunderea directorilor și competența jurisdicțională în Piața Unică Digitală
de Alina Tace, Partener și Silvana Curteanu-Tihon, Senior Associate WHSIMION & Partners

Silvana Curteanu-Tihon, Senior Associate WHSIMION & Partners

Alina Tace Partner WHSIMION & PARTNERS
O opinie recentă emisă de Avocatul General Emiliou în cauza C-77/24 aflată pe rolul CJUE abordează oproblemă juridică importantă: unde are loc prejudiciul în cazul jocurilor de noroc online transfrontaliere și în baza cărei legi pot fi trași la răspundere personală directorii unei societăți? Speța vizează, în principal, un consumator austriac („TE”) care a pierdut peste 18.000 EUR, plasând pariuri pe site-ul www.drueckglueck.com, operat de către Titanium Brace Marketing Limited („Titanium Brace”), o societate licențiată în Malta, dar care nu deținea o licență de jocuri de noroc în Austria.
În contextul în care societatea a intrat ulterior în faliment, fără ca TE să aibă vreo cale de atac împotriva acesteia, consumatorul a ales să formuleze acțiune împotriva foștilor directori ai societății în fața instanțelor din Austria, ceea ce a ridicat întrebări complexe în dreptul internațional privat al UE.
Delict sau dreptul societăților comerciale?
Prima problemă juridică transmisă către CJUE de către Curtea Supremă austriacă privește legea aplicabilă cererii lui TE: se aplică legea țării în care a avut loc prejudiciul sau dreptul corporativ al societății? Conform Regulamentului Roma II, „obligațiile necontractuale care derivă din dreptul societăților comerciale”, inclusiv „răspunderea personală a asociaților și membrilor pentru obligațiile societății”, sunt excluse din domeniul său de aplicare. În esență: pot fi trași la răspundere directorii în temeiul dreptului delictual pentru încălcările normelor de reglementare ale societății lor sau aceste fapte se încadrează sub protecția oferită de dreptul societăților?
Avocatul General Emiliou trasează o distincție esențială: atunci când conduita directorilor încalcă obligații legale generale – cum ar fi legislația privind jocurile de noroc – aceasta atrage o răspundere separată, independentă de îndatoririle ce decurg din dreptul corporativ. Astfel de cereri ar trebui analizate în temeiul Regulamentului Roma II și evaluate conform legii statului în care a avut loc prejudiciul.
Impactul acestei interpretări depășește domeniul jocurilor de noroc. Ea ar putea expune directorii dintr-un spectru vast de industrii reglementate la răspundere în orice stat membru al UE în care activitățile societății cauzează prejudicii, indiferent de sediul social al societății.

domeniul jocurilor de noroc
Unde are loc prejudiciul digital?
A doua chestiune analizată a fost determinarea legii aplicabile pe baza țării în care a avut loc prejudiciul.
Regulamentul Roma II definește larg „prejudiciul” ca fiind „orice consecință a unei fapte ilicite”, făcând distincție între prejudiciul direct și consecințele indirecte – doar primul fiind relevant pentru stabilirea legii aplicabile. În cazul pierderilor pur economice, cum sunt pierderile din jocurile de noroc ale lui TE, identificarea locului prducerii prejudiciului direct poate fi complicată, din cauza lipsei unei manifestări fizice. Jurisprudența CJUE interpretează de obicei „prejudiciul” prin prisma „locului unde a avut loc evenimentul dăunător”, limitându-se la „prejudiciul inițial” pentru a asigura coerența între factori precum conexiunea strânsă dintre eveniment și prejudiciu, previzibilitatea și securitatea juridică.
Avocatul General Emiliou revizuiește această analiză dintr-o perspectivă digitală.
El distinge acest caz de hotărârea Kronhofer a CJUE, unde prejudiciul direct a fost considerat ca având loc în locul unde era gestionat contul de investiții, iar nu la domiciliul investitorului. Acest raționament se aplică în cazuri de administrare consensuală a activelor, dar nu și în contextul protecției consumatorilor, precum jocurile de noroc online. În cazul lui TE, prejudiciul nu provenea dintr-o administrare defectuoasă a fondurilor, ci din participarea la jocuri de noroc nelicențiate. Prejudiciul central consta în furnizarea de servicii nelegale unui consumator austriac și pierderile suferite în urma acestora.
O abordare centrată pe consumator
Avocatul General Emiliou conchide că „prejudiciul” suferit de TE are legătură cu încălcarea intereselor consumatorului, protejate în mod special de legislația austriacă privind jocurile de noroc, respectiv interesul de a nu-i fi oferite jocuri de noroc nelicențiate. În consecință, el a stabilit că prejudiciul a avut loc în Austria – acolo unde TE a plasat pariurile – indiferent de locul în care era amplasată infrastructura societății sau faptul că site-ul era accesibil de oriunde. Deși s-au formulat obiecții legate de faptul că locația fizică a lui TE ar fi putut varia, Avocatul General susține o viziune centrată pe interesul consumatorului: locul relevant este reședința obișnuită a lui TE, în Austria, unde activitatea de jocuri de noroc a fost direcționată și unde era interzisă prin lege. Acest raționament este în linie cu legislația austriacă, care protejează consumatorii de oferirea de jocuri de noroc nelicențiate. Astfel, prejudiciul nu s-a produs la sediul companiei, ci acolo unde a fost încălcat interesul protejat.
Respingerea „clauzei derogatorii”
Argumentele privind aplicarea „clauzei derogatorii” (articolul 4 alin. 3 din Regulamentul Roma II), care ar fi permis aplicarea dreptului maltez pe baza unei legături mai strânse cu Malta, au fost respinse, deși contul jucătorului era gestionat de o bancă malteză, iar activitatea Titanium Brace era concentrată acolo. În opinia Avocatului General, aplicarea articolului 4 alin. 3 constituie o excepție, nu regula, și ar trebui folosită doar în cazuri evidente. În această cauză, legăturile cu Malta nu au fost considerate „în mod vădit mai semnificative” decât cele cu Austria.
După ce a localizat prejudiciul în Austria, Avocatul General Emiliou a susținut ficțiunea juridică potrivit căreia jocurile au avut loc în Austria, la reședința obișnuită a lui TE. În ciuda domeniului neutru „.com” și a serverelor localizate în Malta, site-ul era clar destinat consumatorilor austrieci: limba utilizată era germana iar website-ul era promovat în Austria. În astfel de cazuri, granițele digitale se dizolvă în favoarea cadrului legal al consumatorului.

WH Simion & Partners
Concluzie
Opinia Avocatului General oferă un cadru coerent pentru abordarea prejudiciilor transfrontaliere în domeniul jocurilor de noroc online și al serviciilor digitale, în general. Ea întărește ideea că răspunderea juridică trebuie să urmeze impactul asupra consumatorului, nu doar structura corporativă. Pentru operatorii de jocuri de noroc și furnizorii de servicii digitale, mesajul este clar: „scutul” oferit de încorporarea într-o jurisdicție favorabilă oferă tot mai puțină protecție în fața principiilor dreptului european al consumatorului.
Directorii pot fi trași la răspundere personală dacă sunt implicați în practici nelegale care cauzează prejudicii în alte state membre ale UE.
Dacă CJUE va urma acest raționament, hotărârea rezultată ar putea redefini aplicarea legislației naționale în litigiile digitale transfrontaliere și ar putea extinde semnificativ sfera răspunderii personale a directorilor în UE.





