Wayne Newton, “Mister Las Vegas” Wayne Newton, “Mister Las Vegas”

Some call him a legend, others simply Mr. Las Vegas, but Wayne Newton is more than one of the best famous entertainers of America, he is one of the personalities that best identified with the history of Las Vegas. Singer, actor or humanitarian, Wayne Newton succeeded with his dongs or his roles in the movies to bring smile and joy in the hearts of the people. Maybe, this is why, The Midnight Idol or Mr. Entertainment are just a few cuddling names given to him, this great symbol of Las Vegas city by the American public. This is a story that best pictures the “American dream” idea.

The early years

Newton was born Carson Wayne Newton in Norfolk, Virginia, to Evelyn Marie (née Plasters; later changed to Smith) and Patrick Newton, who was an auto mechanic.While his father was in the U.S. Navy, Newton spent his early childhood in Roanoke, learning the piano, guitar, and steel guitar at the age of six.

At a young age, Wayne was already a veteran of show business. He was just four when he settled on a life course. His parents had taken him to see a Grand Ole Opry road show in Roanoke, Virginia, and he watched, wide-eyed, as Hank Williams and Kitty Wells, among others, performed. When it was over he said to his mother, “That’s what I want to do.” “What?” she asked. “That,” he answered, pointing toward the stage.

Wayne’s severe bouts with asthma forced the family to move from Virginia to Phoenix, Arizona, where he recovered and continued his career. The stamina that would see him through this and many other difficult periods he credits to his Powahatan Indian/Irish father, who overcame his own poverty stricken background, and his Cherokee Indian/German mother. That disappointment was a minor setback in a childhood that included serious health struggles.

The career

In the spring of 1958, toward the end of Wayne’s junior year in high school, a Las Vegas booking agent saw a local TV show, Lew King Rangers Show, on which the two Newton brothers were performing and took them back for an audition. Originally signed for two weeks, the brothers eventually performed for five years, doing six shows a day. On September 29, 1962, they first performed on The Jackie Gleason Show. He would perform on Gleason’s show 12 times over the following two years.

Entertainer

Many other entertainment icons such as Lucille Ball, Bobby Darin, Danny Thomas, George Burns, and Jack Benny lent Newton their support. In particular, Benny hired Newton as an opening act for his show. After his job with Benny ended, Newton was offered a job to open for another comic at the Flamingo Hotel, but Newton asked for, and was given, a headline act. In 1972 his recording of „Daddy, Don’t You Walk So Fast” sold over one million copies, and was awarded a gold disc by the Recording Industry Association of America R.I.A.A.( in July 1972).

But it was Jack Benny who helped make sure that in a day when lounge singers didn’t move up to Vegas’s main show rooms, Wayne Newton did. Wayne turned down thousands of dollars in the lounges to work for Mr. Benny as an opening act in the main show room for $1,500 a week, a slot he filled for the next five years.

There was one more hurdle in Las Vegas, and that was headlining the main showrooms. Wayne managed that with courage – and the help of the fans he’s always worked so hard for. After the job with Mr. Benny, Wayne was offered the chance to open for another comic at the Flamingo Hilton. He said he wanted to headline instead, and the owner was so taken aback that he said “yes”. There was a catch, though.

Wayne broke all the hotels’ attendance records, and he has been synonymous with Las Vegas ever since. In 1994, Wayne performed his 25,000 show in Las Vegas alone and is known all over the world simply as “Mr. Las Vegas.” The spectacular production of Wayne Live (which has brought him numerous “Entertainer of the Year” honors) has also coaxed reviewers and feature writers to tout it as The Las Vegas Experience. For many years running, Wayne was voted “Entertainer of the Year” by Nevada Magazine and other magazines. In 2005, Nevada Magazine stated, “Maybe we ought to retire this category. For the eighth straight time, Wayne Newton was voted “Best Entertainer.”

Actor

The acting skills he learned on stage, in the company of Lucy and “The Great One,” and in guest spots on shows like “Bonanza,” have been in full blossom in recent years. Some of his film acting credits include hits such as “Vegas Vacation”, “Ocean’s Eleven,” the James Bond thriller “License To Kill,” “The Adventures of Ford Fairlane,” “The Dark Backward,” “The Best of the Best II”, “Night of the Running Man,” “Who’s Your Daddy?” “Elvis Has Left the Building” and “Smokin’ Aces.”

Some of his television acting credits include, NBC’s “Las Vegas,” “According to Jim,” “Kingdom Hospital,” the ABC miniseries, “North and South, Book II,” “Roseanne,” “Ellen,” “My Wife and Kids,” “The Fresh Prince of Bel Air,” “Renegade,” “Perfect Strangers,” “LA Law,” and the HBO series “Tales from the Crypt,” just to name a few. Wayne received rave reviews portraying “shock jock” Harold Wick on the hit television show “Ally McBeal”. In February 1999, he received a “First American in the Arts Award” as “Outstanding Guest Performance by an Actor in a Television Series” for his role on “Ally McBeal.”

Singer

His well known songs include 1972’s „Daddy, Don’t You Walk So Fast” (his biggest hit, peaking at No. 4 on the Billboard chart), „Years” (1980), and his vocal version of „Red Roses for a Blue Lady” (1965). He is best known for his signature song, „Danke Schoen” (1963), which was notably used in the score for „Ferris Bueller’s Day Off” (1986). On May 23, 1989, Newton’s live stage show was broadcast as a Pay-Per-View event called Wayne Newton Live in Concert. In 1999, Newton signed a 10-year deal with the Stardust Resort and Casino, calling for him to perform there 40 weeks out of the year for six shows a week in a showroom named after him.

Aladdin

Although Newton will be remembered as one of the top-drawing performers in Las Vegas history, it was his brief stint as a casino owner that showed the world a different side of the entertainer: that of a pretty good businessman. Newton bought the Aladdin at a difficult time in Las Vegas’ history. It was a period in which the federal government was cracking down on the mob and corporate ownership of gaming properties was in its infancy.

In March 1979, four Aladdin officials were convicted in Detroit of allowing mobsters there to run the resort. In August 1979, the state closed the Aladdin, but federal Judge Harry Claiborne ordered it reopened immediately. Eleven months later, gaming officials closed it again. At one point, the Nevada Gaming Commission created the post of receiver to run the Aladdin, even though there was nothing in the state law to provide for receivership.

In September 1980, Newton and Ed Torres, a former chief executive of the Riviera and Newton’s longtime friend, bought the Aladdin for $85 million and reopened it the next month. After 21 months of running the Aladdin together, Torres and Newton split amid reports that they were constantly fighting. In July 1982, Torres bought out Newton for $8.5 million.

Among the things they did not see eye to eye on were employee cutbacks, which Newton opposed. Another tiff was over the size of the shot glasses in their bars. But the straw that broke the camel’s back was a dispute over the purchase of a nearby service station on Las Vegas Boulevard that would have to be leveled to give the Aladdin much better access to and from the Strip. Newton was willing to pay the station owner’s price of $16 million for the prime Strip property. Torres wouldn’t pay more than $4 million.

In the end, that small parcel was not purchased by Newton and Torres, and the Aladdin never reached its potential. The property had a few other owners along the way — Sinatra was interested in buying it in 1990, but that deal did not materialize. Finally The Aladdin was rebuilt at a cost of $1.4 billion and reopened August 2000 but did not live up to its new owners expectations. It was sold to its current owners in 2003 and became Planet Hollywood in April 2007.

Rewards & Recognition

In September 2006, Newton was inducted into the Nevada Entertainer/Artist Hall of Fame at UNLV’s Artemus Ham Hall. The people of Las Vegas and Nevada, whom he so dearly loves, have given him their highest honors as well. He is one of only two people in Las Vegas history to receive the city’s Medal of Honor, he has been named Ambassador of Goodwill for the state and he has seen Las Vegas’ McCarran International Airport’s main thoroughfare renamed “Wayne Newton Boulevard.” Wayne was also named one of the “top 3 entertainers of the century in Nevada and around the world” (along with Frank Sinatra and Elvis).

In November, 1998, he was bestowed the honor of being knighted “Sir Wayne Newton”. In February 2000, Wayne was awarded the “Lifetime Achievement Award” by the First American’s in the Arts and in October 2000, he was inducted into the American Gaming Association’s “Gaming Hall of Fame.”Unii îi spun legenda, iar alții doar Mister Las Vegas, însă Wayne Newton nu este doar unul dintre cei mai celebri entertaineri ai Americii, ci și una dintre personalitățile care s-au identificat cel mai bine cu istoria orașului Las Vegas. Cântăreț, actor sau filantrop, Wayne Newton a reușit ca prin cântecele sale sau rolurile jucate în filme să aducă zâmbete și bună dispoziție în inimile oamenilor. Poate tocmai de aceea, The Midnight Idol sau Mr. Entertainment sunt doar alte câteva forme de alint pe care i le-a găsit publicul american acestui mare simbol al orașului Las Vegas. Povestea sa este una care ilustrează cel mai bine ideea de “american dream”.

Anii de început

Newton s-a născut cu numele Carson Wayne Newton în Norfolk, Virginia, mama sa fiind Evelyn Marie (născută Plasters; mai târziu Smith) iar tatăl său, Patrick Newton, care era mecanic auto. În perioada în care tatăl său lucra în cadrul Marinei SUA, Newton și-a petrecut primii ani ai copilăriei în Roanoke, învățând să cânte la pian, chitară și chitară electrică la vârsta de șase ani.

La o vârstă fragedă, Wayne era deja veteran al show business-ului. Avea numai 4 ani când și-a ales drumul în viață. Părinții l-au dus la un spectacol Grand Ole Opry în Roanoke, Virginia, iar acesta a privit cu mare admirație show-ul oferit de Hank Williams și Kitty Wells, și mulți alții. Când spectacolul a luat sfârșit i-a spus mamei sale, “Asta vreau să fac.” “Poftim?” a întrebat aceasta. “Asta,” a răspuns el arătând spre scenă.

Accesele severe de astm ale lui Wayne au obligat familia să se mute din Virginia în Phoenix, Arizona, unde acesta și-a revenit și și-a continuat cariera. Wayne a crezut întotdeauna că rezistența care l-a ajutat în acestă perioadă dar și în multe alte perioade dificile, a moștenit-o de la tatăl său care era jumătate indian Powahatan și jumătate irlandez, care și-a învins propria soartă lovită de sărăcie, și de la mama sa cu origini jumătate în tribul Indian Cherokee și jumătate germană. Această dezamăgire a fost un regres minor al copilăriei sale plină de probleme serioase de sănătate.

Cariera

În primăvara lui 1958, spre sfârșitul primului an de liceu al lui Wayne, un agent din Las Vegas a văzut un spectacol local de televiziune, Lew King Rangers Show, în care jucau cei doi frați Newton și i-a invitat la o audiție. Inițial, s-a semnat un contract pe două săptămâni, dar frații au jucat timp de cinci ani, cinci spectacole pe zi. Pe 29 septembrie 1962, au jucat pentru prima dată în The Jackie Gleason Show. În următorii doi ani, spectacolul Gleason a fost ținut de 12 ori.

Amfitrionul

Mulți dintre amfitrionii renumiți cum ar fi Lucille Ball, Bobby Darin, Danny Thomas, George Burns, și Jack Benny l-au sprijinit pe Newton. În special, Benny care l-a angajat pe Newton să susțină actul de deschidere din spectacolul său. După ce contractul cu Benny s-a încheiat, Newton a primit o ofertă de job în deschiderea unui alt comic la Flamingo Hotel, dar Newton a cerut și a primit un spectacol cap de afiș. În 1972, melodia acestuia, „Daddy, Don’t You Walk So Fast” s-a vândut în peste un million de exemplare, și a primit discul de aur de la Asociația Americană a Industriei Înregistărilor Muzicale (Recording Industry Association of America – R.I.A.A) în iulie 1972.

Dar Jack Benny a fost cel care a avut grijă ca într-o zi, Wayne Newton să promoveze în principalele săli de spectacole din Vegas și nu în lounge-uri. Wayne a refuzat miile de dolari oferite de lounge-uri ca să lucreze în cea mai mare sală de spectacol, în deschiderea actului principal al lui Benny pentru suma de 1.500$ pe săptămână, poziție pe care a ocupat-o timp de cinci ani.

În Las Vegas mai era un singur țel de atins, acela de a fi cap de afiș în marile săli de spectacole. Cu curaj și cu ajutorul fanilor săi, pentru care acesta a lucrat mereu din greu, Wayne a reușit și acest lucru. După colaborarea cu Benny, Wayne a primit șansa de a deschide spectacolul pentru un alt comic la Flamingo Hilton. El a răspuns că vrea să fie titlu de afiș, iar proprietarul, a fost atât de surprins încât a spus “da”. Totuși, era o problemă.

Wayne a doborât toate recordurile de audiență ale hotelului, și de atunci a rămas un sinonim cu Las Vegas. În 1994, Wayne a jucat în Las Vegas spectacolul său solo cu numărul 25.000 și este cunoscut în toată lumea ca “Mister Las Vegas.” Producția spectaculoasă a spectacolului Wayne Live (care i-a adus acestuia multe premii “Amfitrionul Anului”) a reușit, de asemenea, să convingă criticii și să îi facă pe jurnaliști să scrie că spectacolul reprezintă Experiența Las Vegas. Mulți ani la rând, Nevada Magazine și multe alte reviste l-au votat pe Wayne “Amfitrionul Anului”. În 2005, Nevada Magazine declara, “Poate că ar trebui să renunțăm la această categorie, având in vedere că de opt ori la rând, Wayne Newton a fost votat “Best Entertainer.”

Actorul

Calitățile de actor le-a dobândit pe scenă, în compania lui Lucky și a lui “The Great One,” dar și prin intermediul momentelor cu invitați, cum au fost cele din “Bonanza,” care erau “în floare” în anii de început. Unele dintre filmele în care a jucat sunt “Vegas Vacation”, “Ocean’s Eleven,” thriller-ul lui James Bond “License To Kill,” “The Adventures of Ford Fairlane,” “The Dark Backward,” “The Best of the Best II”, “Night of the Running Man,” “Who’s Your Daddy?” “Elvis Has Left the Building” și “Smokin’ Aces.”

A jucat și în filme de televiziune cum ar fi, la NBC în “Las Vegas,” “According to Jim,” “Kingdom Hospital,” mini-serialul ABC, “North and South, Book II,” “Roseanne,” “Ellen,” “My Wife and Kids,” “The Fresh Prince of Bel Air,” “Renegade,” “Perfect Strangers,” “LA Law,” și în serialul HBO “Tales from the Crypt,” acestea fiind doar câteva. Wayne a primit critici uimitoare pentru rolul său în care l-a portretizat pe “shock jock” Harold Wick în serialul de televiziune de succes “Ally McBeal”. În februarie 1999, a primit pentru rolul său din “Ally McBeal,” premiul “First American in the Arts Award” pentru “O evoluție spectaculoasă a unui invitat într-un serial de televiziune”.

Cântărețul

Printre cele mai cunoscute cântece ale sale se numără „Daddy, Don’t You Walk So Fast” 1972 (cel mai mare hit al său, care a ajuns pe locul 4 în Billboard), „Years” (1980), și versiunea sa vocală a lui „Red Roses for a Blue Lady” (1965). Este cel mai bine cunoscut pentru cântecul său reprezentativ, „Danke Schoen” (1963), care a fost folosit cu succes în „Ferris Bueller’s Day Off” (1986). Pe 23 mai 1989, spectacolul de teatru live a lui Newton a fost transmis ca un eveniment Pay-Per-View numit Wayne Newton Live in Concert. În 1999, Newton a semnat un contract pe 10 ani cu Stardust Resort and Casino, care l-a solicitat pentru a suține spectacole 40 de săptămâni pe an, cu șase reprezentații pe săptămână a unui show care îi purta numele.

Aladdin

Deși Newton va fi ținut minte ca unul dintre cei mai buni performeri din istoria Las Vegas-ului, scurta sa experiență de proprietar de cazinou a arătat lumii o altă față a omului de spectacol: și anume aceea de un foarte bun om de afaceri. Newton a cumpărat Aladdin într-o perioadă dificilă din istoria Las Vegas-ului. Era perioada de vărf a răfuielii guvernului federal cu mafia și proprietățile corporatiste de gaming.

În martie 1979, patru reprezentanți Aladdin au fost condamnați în Detroit sub acuzația că au permis mafiei să conducă acest complex. În august 1979, statul a închis Aladdin, dar judecătorul federal Harry Claiborne a ordonat imediat redeschiderea acestuia. 11 luni mai târziu, oficialii din gaiming l-au închis din nou. La un moment dat, Comisia de Gaming din Nevada a creat poziția de administrator din oficiu, care trebuia să conducă Aladdin, chiar dacă în legea statului acest post nu apărea nicăieri.

În septembrie 1980, Newton și Ed Torres, fost director executiv la Riviera și un prieten vechi al lui Newton, au cumpărat Aladdin cu 85 de milioane $ și l-au redeschis luna următoare. După 21 de luni în care au condus împreună complexul Aladdin, Torres și Newton erau într-o continuă ceartă. În iulie 1982, Torres a cumpărat partea lui Newton cu 8,5 milioane $.

Printre lucrurile la care aceștia nu s-au înțeles se afla și reducerea personalului, cu care Newton nu era de acord. O altă dispută era despre mărimea paharelor de shot-uri din bar. Dar picătura care a umplut paharul a fost cearta cu privire la achiziționarea unei benzinării pe Las Vegas Boulevard prin care Aladdin ar fi obținut un acces mai bun la Strip. Newton era dispus să îi plătească proprietarului proprietății prețul cerut, 16 millioane $. Torres nu ar fi dat mai mult de 4 milioane $.

În cele din urmă, proprietatea nu a fost achiziționată de Newton și Torres, iar Aladdin nu și-a atins niciodată adevăratul potențial. Cazinoul a avut proprietari diferiți de-a lungul timpului – Sinatra a fost și el interesat să o cumpere în 1990, dar afacerea nu s-a materializat. În cele din urmă Aladdin a fost reconstruit cu 1,4miliarde $ și s-a redeschis în august 2000 dar nu s-a ridicat niciodată la nivelul așteptările noilor proprietari. A fost vândut proprietarilor lui actuali în 2003 și în aprilie 2007 a devenit Planet Hollywood.

Premii și recunoaștere

În septembrie 2006, Newton a fost inclus în Nevada Hall of Fame, Amfitrioni/Artiști la Artemus Ham Hall, UNLV. Locuitorii din Las Vegas și Nevada, pe care i-a iubit atât de mult, i-au acordat la rândul lor artistului, cele mai înalte onoruri. El este unul dintre cei doi oameni din istoria Las Vegas-ului care au primit Medalia de Onoare a orașului, statul l-a numit Ambasador al Bunăvoinței iar cel mai mare pasaj din aeroportul Las Vegas McCarran International Airport, a fost redenumită “Wayne Newton Boulevard.” Wayne a fost desemnat și unul dintre “cei mai buni 3 amfitrioni ai secolului din Nevada și din întreaga lume” (împreună cu Frank Sinatra și Elvis).

În noiembrie, 1998, a primit onoarea de a fi numit cavaler “Sir Wayne Newton”. În februarie 2000, a primit premiul “Lifetime Achievement Award” de la First American’s in the Arts, iar în octombrie 2000, a fost introdus în “Gaming Hall of Fame” a Asociației Americane de Gaming.