UTILIZAREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ÎN INDUSTRIA JOCURILOR DE NOROC

joi, 23 mai 2019

Partea a II-a

Av. Prof. dr. Marius PANTEA

 

Cea de a doua categorie de drepturi de proprietate intelectuală utilizate cu precădere de operatorii de jocuri de noroc sunt drepturile de proprietate industrială. Din punct de vedere teoretic, acestea sunt: invenţiile, desenele şi modelele industriale (design industrial), mărcile de fabrică şi de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial, firma şi emblema, topografii semiconductori (topografii circuite integrate), know-how-l şi concurenţa neloială.

UTILIZAREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ÎN INDUSTRIA JOCURILOR DE NOROC

Creaţiile care fac obiectul protecţiei în cadrul proprietăţii industriale, constituie, produse ale activităţii creatoare a omului, rodul gândirii, cunoaşterii, activităţii raţionale, rezultatul capacităţii omului de a născoci şi sesiza concepte, de a opera cu noţiuni abstracte. Spre deosebire de dreptul de autor şi drepturile conexe, în cadrul căruia sunt protejate creaţiile de formă, cât şi creaţiile de fond, în cadrul „proprietăţii industriale” sunt protejate creaţiile intelectuale de fond, creaţii care sunt aplicabile în industrie, inclusiv cea a jocurilor de noroc, şi care poartă şi denumirea de „creaţii utilitare” – aşa cum au fost denumite de celebrul Prof. univ. dr. Viorel Roş.

 

Ceea ce priveşte invenţia, industria jocurilor de noroc naţională, din câte cunosc, nu are brevetate acest tip de proprietate industrială pe teritoriul României.

Desenul industrial, reprezintă un drept cu care operatorii de jocuri de noroc este familiarizat şi pe care îl utilizează. Desenul industrial, reprezintă aspectul exterior, fără rol funcţional, al unui produs utilitar plan sau bidimensional. În acest sens sunt relevante înregistrările desenelor de pe verso-ul cărţilor de joc utilizate landbased sau online şi alte asemenea. Durata protecţiei desenului sau modelului industrial este de 5 ani, din momentul constituirii depozitului naţional, şi poate fi înoită pe două perioade succesive a câte 5 ani fiecare.

 

Cel mai cunoscut „instrument” oferit de proprietatea industrială este de departe marca. Operatorii de jocuri de noroc, fie că vorbim de jocurile tradiţionale fie de cele la distanţă, au mare grijă ca la momentul în care obţin licenţă şi autorizaţii de la ONJN, să-şi creeze şi să-şi protejeze mărcile cu care operează şi pe care, prin prevederile legale le pot utiliza pentru semnalarea sălilor de joc, a agenţiilor de pariuri şi în general a locaţiilor specializate. De asemenea, tipurile de jocuri, cele mai „bune” beneficiază de protecţia prin marcă – exemple din domeniul jocurilor de tip slotmachine, al roţilor de ruletă, etc.

Din punct de vedere teoretic, vom prezenta câteva aspecte de interes, credem noi, precum şi tipurile de mărci care pot fi utilizate, respectiv:

  1. Mărcile de fabrică, sunt destinate să individualizeze producătorii între ei, pe când mărcile de comerţ au menirea de a individualiza distribuitorii şi se referă ambele la produse.
  2. Mărcile de produse, sunt cele mai sus menţionate, iar mărcile de servicii sunt menite să identifice segmentul prestărilor de servicii. Mărcile de servicii sunt aplicabile produselor sau sunt ataşate produselor pentru a indica autorul serviciilor, sau indică servicii ce nu sunt neapărat legate de anumite produse.
  3. Mărcile individuale, sunt private sau ordinare, aparţin şi sunt utilizate de o singură persoană, în timp ce mărcile colective se folosesc în comun de mai multe firme sau grupuri.
  4. Mărcile simple sunt alcătuite dint-un singur semn, iar mărcile combinate, au în componenţă semne verbale sau figurative. Mărcile combinate, pot fi compuse sau complexe.
  5. Mărcile verbale, sunt alcătuite din semne scrise, care pot fi denumiri, nume, sloganuri, cifre sau litere.
  6. Mărcile figurative sau vizuale sunt alcătuite din reprezentări grafice, bidimensionale sau tridimensionale, de genul: emblemelor, vinietelor, desenelor, amprentelor, sigiliilor, etichetelor, culorilor, etc.
  7. Înregistrarea de mărci sonore şi chiar de mărci olfactive a devenit posibilă în unele ţări. Admiterea în România a mărcilor tactile şi a mărcilor organoleptice este doar o chestiune de timp. Ritmul muzical, mirosul, sunetul, senzaţia la atingere încep să facă parte din capitalul de identitate al produsului, din strategiile globale de comunicare.
  8. Mărcile facultative şi mărcile obligatorii, clasificate astfel după natura normelor care le reglementează, în principiu majoritatea mărcilor fiind facultative.
  9. Mărcile notorii, care beneficiază de protecţie, prin respingerea cererii de înregistrare a mărcii identice sau similare ori prin anularea mărcii identice sau similare la cererea persoanei interesate, fără să fie necesară înregistrarea la Oficiul pentru proprietate industrială.
  10. Mărcile defensive sau de obstrucţie, sunt mărci care sunt dependente de altele, de care se deosebesc prin modificări de amănunt.
  11. Marca de rezervă, se înregistrează cu intenţia de a fi folosită în viitor şi nu are legătură cu o altă marcă.
  12. Marca temporală, reprezintă o colecţie de date în formă electronică ataşată în mod unic unui document electronic.
  13. Marca naţională, individualizează produsele care provin dintr-o ţară, şi constituie o garanţie specială de calitate şi provenienţă şi este rezervată companiilor autorizate în acest scop.
  14. Marca comunitară este înregistrată şi obţine protecţie uniformă în toate cele 29 ţări membre ale E.U.
  15. Marca telle quelle (aşa cum este ea sau ca atare), se caracterizează prin faptul că, înregistrată fiind într-un stat membru al Uniunii de la Paris, este protejată şi în celelalte state membre.

Trebuie subliniat faptul că legislaţia din domeniu stipulează faptul că „durata de protecţie a unei mărci este de 10 de ani”, socotită de la data constituirii depozitului naţional, şi este condiţionată de achitarea unor taxe de menţinere în vigoare.

Numele comercial reprezintă denumirea sau firma sub care o persoană juridică, legal înregistrată, îşi desfăşoară activitatea şi sub care semnează, şi care are ca principal rol, individualizarea sau deosebirea de celelalte firme ale altor persoane juridice existente. În ţara noastră numele comercial beneficiază de protecţia legală (potrivit prevederilor Legii nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare), cu toate că nu există obligativitatea înregistrării numelui comercial ca marcă. Caracteristic jocurilor de noroc este faptul că licenţa de organizare se emite operatorului persoană juridică pe numele firmei care a depus documentaţia în acest sens la ONJN.

Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Firma şi emblema sunt elemente ale fondului de comerţ. Trebuie precizat faptul că mijlocul de protecţie a firmei şi emblemei este acţiunea în concurenţă neloială. Uzurpatorul exercitând o concurenţă parazitară, prin folosirea firmei şi/sau a emblemei aparţinând altuia, poate fi obligat să înceteze actele de concurenţă, iar în cazul în care actele de concurenţă au avut ca efect deturnarea clientelei, provocarea de confuzii ori a produs alte pagube, uzurpatorul poate fi obligat şi la plata unor despăgubiri.

Concurenţa neloială reprezintă[1]totalitatea actelor de concurenţă care contravin practicilor cinstite în materie industrială sau comercială”. Conform dicţionarului[2], concurenţa reprezintă lupta între comercianţi sau industriaşi, care au acelaşi profil de activitate, pentru acapararea pieţei sau a clientelei, cu scopul de a mării profitul.

Sunt considerate acte de concurenţă neloială:

  • actele de natură a crea confuzie în rândul consumatorilor, de genul faptelor care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu operatorul de jocuri de noroc, produsele sau activitatea comercială a unui concurent;
  • afirmaţii false de natură a discredita un concurent, exercitate în activitatea comercială;
  • indicaţii de natură să inducă publicul în eroare, cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau calitatea serviciilor oferite de operatorii de jocuri de noroc;
  • divulgarea către terţi, achiziţionarea sau utilizarea, fără acordul deţinătorului de drept, de o manieră contrară uzanţelor comerciale cinstite, a informaţiilor nedivulgate[3].

Know-how sau echivalentul francez „savoir-faire” înseamnă „a şti cum să faci sau a şti să faci”, iar cuvintele sunt traduse în limba română cu înţelesul de pricepere, dibăcie, cunoaştere, secrete, metode de lucru[4].

A şti cum să faci un lucru, într-o manieră care îţi asigură succesul, presupune a transforma activitatea banală şi în marea măsură mecanică, într-o activitate creatoare, inteligentă. În spatele unui produs ori serviciu apreciat pentru calitatea sa, se ascunde întotdeauna o sumă de cunoştinţe, de informaţii, de eforturi creatoare şi financiare, care nu pot fi materializate în opere care beneficiază de protecţia conferită de dreptul proprietăţii industriale.

Păstrarea „secretului” care a adus succes unui comerciant, reprezintă o preocupare firească, deoarece considerăm că eforturile celui care a descoperit sau a creat o reţetă de succes trebuie răsplătite, atât pecuniar, cât şi prin recunoaşterea drepturilor morale. Pentru a utiliza o reţetă de succes, descoperită de altul, considerăm că este normal şi firesc, să se plătească un preţ, care să răsplătească eforturile făcute pentru a ajunge la rezultatul final. Doctrina românească, a preluat conceptul de know-how, cu tendinţa de a include în aceasta toate secretele comerciale care nu sunt destinate publicităţii.

Ne limităm la cele menţionate anterior, propunând celor din industria de gambling să apeleze cu încredere la consilierii în proprietate industrială (neapărat membrii ai Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România – CNCPIR), care pot oferii servicii în acest domeniu.

Chiar dacă la acest moment numele de domeniu Internet nu fac parte din categoria drepturilor de proprietate intelectuală, trebuie spus că interferează şi au un impact puternic la categoria jocurilor de noroc online şi nu numai. Distinsa d-na Prof. univ. dr. Ioana Vasiu spunea: „Avantajul real al sistemului numelor de domeniu este acela că împarte gigantica lume Internet în bucăţi administrabile: numele sunt organizate într-un mod raţional, uşor de înţeles, astfel încât sunt relativ uşor de reţinut numele utile. Cu toate avantajele prezentate de sistemul de nume de domeniu pentru administrarea Internetului, administrarea sistemului de nume de domeniu a devenit unul dintre cele mai controversate aspecte în guvernarea Internetului. Problemele cele mai complexe care s-au ridicat sunt pe de o parte distincţia dintre numele de domeniu şi mărcile înregistrate (Când, spre exemplu, poate o firmă să ceară daune pentru că un nume de domeniu seamănă cu una din mărcile sale de comerţ înregistrate?), iar pe de altă parte stabilirea celor autorizaţi să administreze numele de domeniu (trebuie să existe organisme internaţionale sau organisme naţionale? În cazul în care sunt autorizate atât organismele internaţionale, cât şi cele naţionale, unde se trage linia de demarcaţie între ele?)”.

De cele mai multe ori, disputele referitoare la numele de domeniu Internet se nasc în urma înregistrări de nume de domeniu prin folosirea unor nume de domeniu care sunt identice, se aseamănă sau derivă din mărcile recunoscute, efectuate de anumite persoane cu scopul de a profita cu rea-credinţă. Dar rezolvarea disputelor privind numele de domeniu şi mărcile, a mărcilor naţionale în contradicţie cu mărcile comunitare şi alte asemenea pobleme va face obiectul unui alt articol.

De asemenea, trebuie avute în vedere provocările viitoare, specifice industriei de gambling, respectiv digitalizarea şi migrarea pieţei pe internet, marcată de apariţia şi dezvoltarea platformelor de joc, poate în viitorul apropiat în 3D, care să permită operatorilor de jocuri crearea unui mediu virtual cât mai apropiat de cel real. Se pare că nu va mai dura mult şi vor apărea adevărate forme de „artă digitalizată”, care mai de care mai atractivă, care să permită jucătorilor să simtă adrenalina la maxim, fiind în faţa computerului personal ori a telefonului sau tabletei. Tehnicile utilizate acum pentru jocurile video, vor fi cât de curând preluate de operatorii de jocuri de noroc, care au încheiat un parteneriat cu dezvoltatorii de software specializat, iar rezultatele vor fi cu adevărat senzaţionale. Toate acestea trebuie să fie dublate de măsuri de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, având în vedere faptul că prin natura lor aceste drepturi sunt adaptabile, iar produsele purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală specifice industriei de jocuri de noroc deja au migrat masiv spre internet şi au fost modificate pentru a se potrivii mediului digital global.

 

Fără a avea pretenţia că am epuizat toate subiectele circumscrise problematicii abordate, reiterăm propunerea de a se institui la nivelul ONJN un registru naţional în care să fie înregistrate toate drepturile de proprietate intelectuală care sunt deţinute de operatorii de jocuri de noroc, registru (neapărat electronic) care, pe lângă utilitate (va permite operatorilor şi viitorilor operatori de jocuri să identifice cu uşurinţă software-urile utilizate, mărcile şi altele) rigurozitate şi transparenţă, va aduce şi beneficii materiale (eliminarea birocraţiei care produce costuri suplimentare şi timp pierdut).

[1] În accepţiunea Convenţiei de la Paris

[2] http://dexonline.ro/search.php?cuv=concurenta

[3] Potrivit prevederilor acordului TRIPs

[4] Dicţionar englez-român, Institutul de lingvistică, Editura Academiei, Bucureşti, 1974, p.423

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *