Ubi Lex Non Distinguit, Nec Nos Distinguere Debemus, în viața reală. Scurte considerații cu privire la dispozițiile Art. VIII din OUG 48/2020

marţi, 12 mai 2020

Simion & Baciu

de Andrei Cosma (Senior Associate); Ana-Maria Coruga (Senior Associate) și Teodora Popescu (Associate) la SCA Simion & Baciu

Pentru că a suscitat numeroase discuții în spațiul public, dar și multiple întrebări cu privire la aplicarea în concret a dispozițiilor legale, dedicăm prezentul articol prevederilor articolului VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar fiscale („OUG 48/2020”), cu scopul de a expune câteva considerații punctuale cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor care vizează taxele aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale.

Aplicarea legii în timp este un subiect complex, care vizează atât evaluarea în concret a unei situații de fapt, cât și interpretarea și aplicarea unor norme de drept respectivei situații, care poate fi extrem de nuanțată și complexă, în funcție de particularitățile respectivei situații de fapt. Acesta este și cazul modalității în care se datorează și plătesc taxele în domeniul jocurilor de noroc, precum și efectele generate de plata acestor taxe, inclusiv de natură sancționatorie și cu privire la valabilitatea licențelor și autorizațiilor acordate organizatorilor de jocuri de noroc.

În lipsa unei interpretări oficiale cu privire la constituționalitatea interpretării dispozițiilor legale, realizată de Curtea Constituțională, cu aplicabilitate concretă care să vizeze toate detaliile și ipotezele situației de fapt în cauză, nu considerăm că se pot trage concluzii drastice sau absolut tranșante, cu atât mai mult care să lipsească de aplicabilitate o dispoziție legală în spiritul și mai ales în litera sa. Prin urmare, în cele ce urmează, o să expunem o serie de considerente și argumente care să arate atât complexitatea modului de aplicare a art. VIII din OUG 48/2020, dar și a interpretării aplicabilității dispozițiilor legale astfel cum au fost prevăzute.

Pentru început, redăm conținutul prevederilor legale cuprinse în art. VIII din OUG 48/2020:

„Art. VIII

(1)          În anul 2020 operatorii de jocuri de noroc prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, ale căror licențe de organizare a jocurilor de noroc intră sub incidența art. 33, indice 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot formula cereri pentru reautorizarea activității până cel mai târziu în 90 de zile de la data încetării stării de urgență decretate.

(2)          În anul 2020 operatorii de jocuri de noroc prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, ale căror autorizații de exploatare a jocurilor de noroc intră sub incidența art. 33, indice 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot formula cereri pentru reautorizarea activității până cel mai târziu în 90 de zile de la încetarea stării de urgență decretate.

(3)          Pe durata stării de urgență decretate în anul 2020, obligațiile de plată aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă.

(4)          Pentru activitățile prevăzute la alin. (3) nu se aplică sancțiunile prevăzute Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la neplata taxelor aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, dacă plata taxelor care intră sub incidența prevederilor alin. (3) se efectuează în cel mult 30 de zile lucrătoare de la încetarea stării de urgență decretate.

(5)          Operatorii de jocuri de noroc care intră sub incidența alin. (3) nu datorează taxe aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga perioadă a stării de urgență decretate.  

  • Despre dispozițiile privitoare la taxele aferente autorizațiilor de exploatare

Starea de urgență a fost instituită pe teritoriul României prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, intrat în vigoare la aceeași dată, respectiv 16 martie 2020.

Pentru redarea contextului mai larg, reamintim faptul că, în temeiul dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 1 din 17 martie 2020 (intrată în vigoare în data de 18 martie 2020), s-au suspendat toate activitățile de jocuri de noroc land-based, tradiționale (desfășurate în cazinouri, săli de jocuri, agenții de pariuri etc.).

OUG nr. 48/2020 a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv în data de 16 aprilie 2020.

În esență, cele trei alineate care au în vedere taxele aferente autorizațiilor de exploatare prevăd faptul că:

(1) se suspendă obligațiile de plată aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale pe durata stării de urgențăalineatul (3);

(2) nu se aplică sancțiunile prevăzute de OUG 77/2009 pentru neplata taxelor aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, pentru activitățile prevăzute de alineatul (3), dacă plata taxelor ce intră sub incidența alineatului respectiv se efectuează în 30 de zile lucrătoare de la încetarea stării de urgență – alineatul (4);

(3) nu se datorează taxe aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale pe întreaga perioadă a stării de urgențăalineatul (5).

Pentru a oferi mai multă concretețe, expunem situația prevăzută de OUG 77/2009, pentru taxele aferente autorizațiilor, datorate de organizatorii de jocuri de noroc de tip slot-machine tradiționale, care datorează taxă de autorizare pentru fiecare mijloc de joc în parte, taxă care se plătește trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru, pentru trimestrul următor (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie – în avans, pentru trimestrul următor).

OUG 77/2009 prevede, în materie de sancțiuni, inclusiv faptul că ONJN poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în situația neîndeplinirii obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente.

Prin urmare, luând în considerare mecanismul de taxare, dar și potențialele sancțiuni, observăm că aplicabilitatea în concret a ultimelor trei alineate din art. VIII situației în care se poate găsi un organizator nu este deloc ușor de tranșat.

Deși s-au exprimat în spațiul public puncte de vedere conform cărora, în ciuda exprimării folosite chiar de textul legal, prevederile OUG 48/2020 au în vedere doar perioada începând cu data de 16 aprilie 2020, într-un mod absolut, care, de exemplu, nu ar putea să includă perioada 16 martie (începutul stării de urgență) respectiv 18 martie (dată de la care s-a suspendat desfășurarea jocurilor de noroc tradiționale) – 16 aprilie (data intrării în vigoare a OUG 48/2020)  pentru aplicarea unor corecții sumelor datorate, apreciem că un astfel de punct de vedere este hazardat si riscant din perspectivă juridică, neluând în considerare argumentele contrare aceste interpretări cu privire la aplicabilitatea în timp a legii, astfel cum acestea derivă atât din dispozițiile legale aplicabile cât și din jurisprudența instanței naționale de drept constituțional, dar și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

  • Principiul neretroactivității legii – Curtea Constituțională a României și Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Motivarea acestei interpretări ar rezida în dispozițiile art. 15 din Constituție, care la alineatul (2) prevede faptul că Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Deși această prevedere legală pare clară, la o primă vedere, interpretarea acestui articol nu este totuși una lipsită de orice fel de nuanță și nu poate fi în niciun caz exclusă de plano o interpretare în care intenția legiuitorului a fost în mod evident o reevaluare a unei situații care a început în trecut și se continuă în prezent, în lumina efectelor sale viitoare.

Afirmația noastră că prevederile articolului 15 din Constituție nu sunt atât de evident aplicabile unei anumite situații de fapt este susținută de numărul mare de cazuri în care Curtea Constituțională a României a fost pusă în situația de a se pronunța exact cu privire la această întrebare.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că o lege nu este veritabil retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când modifică sau suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi (cu titlu de exemplu, Decizia 330/2001, Decizia 73/2001, Decizia  1321/2011).

De asemenea, CCR a oferit interpretări cu privire la anumite mecanisme care prin modalitatea lor de funcționare au în vedere reevaluarea unei situații trecute și modificarea pe viitor a efectelor acesteia – precum modalitatea de recalculare a pensiilor, de exemplu, despre care CCR a stabilit că privește în mod inevitabil trecutul, stagiul de cotizare fiind realizat în trecut, dar se efectuează după data intrării în vigoare a actului normativ care o prevede, vizând efecte pentru viitor (cu titlu de exemplu, Decizia 120/2007).

Totodată, există și alte mecanisme legislative similare admise care reevaluează și corectează pentru viitor situații trecute. Un exemplu pertinent și relevant și în cazul de față este modul în care funcționează ca regulă amnistia fiscală – unde intenția legiuitorului este tocmai modificarea, suprimarea sau exonerarea de efecte viitoare a unor situații juridice trecute, suprimare sau exonerare care se produce după intrarea în vigoare a legii, dar care prin excelență privește trecutul. Precizăm în plus că amnistia fiscală la care ne referim nu are în vedere dispoziții de drept penal (deși funcționează similar instituției cu același nume din sfera dreptului penal).

În aceeași linie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a oferit, în jurisprudența sa, o perspectivă foarte interesantă cu privire la principiul securității juridice a cărui componentă o constituie neretroactivitatea legii.

În primul rând, Curtea a stabilit constant că principiul securității juridice și al încrederii legitime (care se referă la așteptările legitime pe care persoanele le au cu privire la efectele și previzibilitatea unei norme/act juridic) nu se opun ca o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul unei reglementări anterioare (Cauza 89/14, A2A SpA v. Agenzia delle Entrate, Cauza 120/08 Bavaria NV v. Bayerischer Brauerbund eV). Acest punct de vedere a fost susținut inclusiv acolo unde era vorba despre aplicarea unor corecții financiare stabilite printr-un act normativ intrat în vigoare după ce a avut loc încălcarea ce atrăgea aplicabilitatea respectivelor corecții (încălcare care se referea la încheierea anterioară a unor contracte de achiziție cu anumite nereguli) – cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Județul Neamț și Județul Bacău v. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Mai mult decât atât, CJUE a mers mai departe și a admis în jurisprudența sa că pot exista situații în care sunt permise anumite excepții de la principiul neretroactivității legii prin admiterea unui efect retroactiv al anumitor reglementări.

Astfel, Curtea a reținut în decizii de speță considerate clasice, că deși, ca regulă, principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unei norme sau stabilirii datei de intrare în vigoare a unei reglementări anterior datei publicării sale, este admisă prin excepție o situație contrară acolo unde scopul sau obiectivul de atins impune acest lucru și când încrederea legitimă a persoanelor implicate este respectată în mod corespunzător (Cauza T-7/99, Medici Grimm KG v. Consiliul Uniunii Europene, Cauza 98/78, Racke c. Hauptzollamt Mainz – unde obiectul cauzei îl constituie aplicarea cu efect retroactiv a unor măsuri compensatorii monetare pentru anumite produse). Totodată, tot Curtea a stabilit că normele de drept substanțial trebuie interpretate în sensul că nu au în vedere situații existente anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, finalitatea și economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect (Cauza 120/08 Bavaria NV v. Bayerischer Brauerbund eV, Cauza 234/83, Gesamthochschule Duisburg c. Hauptzollamt Munchen-Mitte).

Ca atare, prin deciziile sale, CJUE a confirmat validitatea unor măsuri cu efect aparent retroactiv mai ales în domenii precum agricultura, de exemplu, dar și acolo unde erau necesare pentru a asigura stabilitatea pieței sau în cazuri în care efectul retroactiv îi conferea individului o situație mai favorabilă (EU LawText, cases and Materials, Paul Craig, Gráinne de Búrca, Ed. 6, p. 559). Cu alte cuvinte, Curtea a cântărit în deciziile sale o serie de principii precum securitatea juridică și principiul încrederii legitime, dar și modalitatea în care drepturile persoanelor sunt afectate de o anumită normă juridică, atunci când a stabilit că este admis un anumit efect retroactiv al unor norme juridice, fără a constitui o înfrângere absolută a principiului securității juridice.

Totodată, revenind la dispozițiile OUG 48/2020, subliniem faptul că cel puțin în ceea ce privește prevederile alineatului (4), care face referire directă la neaplicarea unor sancțiuni, acestea ar putea fi considerate prevederi de drept contravențional mai favorabile, astfel încât și în ipoteza în care s-ar concluziona că este vorba despre o aplicare retroactivă, aceasta ar fi una permisă chiar de dispozițiile prevederilor constituționale (articolul 15, alineatul 2).

În fine, toate observațiile și argumentele de mai sus își propun să dezvăluie natura complexă a problematicii aplicării în timp a legii și totodată să infirme luări de poziții tranșante pe această tematică.

Principiile securității juridice și încrederii legitime, care stau la baza principiului neretroactivității legii, au ca finalitate ultimă protecția subiectului de drept în situația în care așteptările sale legitime și modul de desfășurare a activității sale și a raporturilor juridice ar fi afectat de măsuri care nu erau în vigoare atunci când activitățile și raporturile respective s-au produs. Totuși, pot exista situații în care însuși legiuitorul a balansat și cântărit principiile care se întrepătrund și a dat prioritate protecției anumitor drepturi – așa cum poate fi vorba în situația de față, în care drepturile persoanelor au fost afectate, chiar suprimate de circumstanțe excepționale – și a privit situația stării de urgență în mod global, reglementând o serie de efecte viitoare prin raportare la întreaga situație aflată în curs.

Ca atare, după cum spuneam anterior, apreciem că, în lipsa unei decizii a instanței de drept constituțional care să stabilească existența unei încălcări a principiilor constituționale în cazul de față (decizie despre care reamintim că poate fi dată în condițiile în care Curtea este sesizată potrivit legii) nu se poate considera că litera legii încalcă aceste principii.  De asemenea subliniem faptul că, potrivit art. 147, al. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor.  Astfel, o eventuală decizie a Curții Constituționale ar produce efecte ex nunc, nefiiind afectată aplicabilitatea textului de lege declarat neconstituțional pe perioada anterioară declarării acestei neconstituționalități.

Pentru toate motivele pe care le-am expus mai sus în absența și până la o decizie a instanțelor competente, opinăm că dispozițiile legale cuprinse în art.VIII din OUG 48/2020 trebuie aplicate și interpretate în litera lor, astfel cum au fost prevăzute de legiuitor, respectiv cu referire la întreg parcursul stării de urgență – atât pentru aprecierea suspendării obligațiilor de plată a taxelor aferente autorizațiilor și a neaplicării sancțiunilor prevăzute de OUG 77/2009 în acest context, cât și pentru exonerarea de plata acestor taxe pe toată această perioadă. Cu alte cuvinte, în spiritul concluziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, textul legal ar trebui interpretat și aplicat așa cum rezultă în mod clar din formularea, finalitatea și economia acestuia. Ubi Lex Non Distinguit, Nec Nos Distinguere Debemus!, un alt principiu de drept!

Faceți jocurile!

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *