
de Adrian Șandru, avocat experimentat, specializat în drept penal
Context
Frauda este în creștere în industria jocurilor de noroc și în zona de gambling online. În trimestrul II din anul 2021, rata de tentative de fraudă digitală a crescut cu 393% față de anul anterior. Mai mult, în trimestrul I al anului 2022, a existat o creștere cu 85% a înregistrărilor de conturi false comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021.
De asemenea, frauda are foarte multe dimensiuni. Odată cu accelerarea utilizării platformelor digitale pentru orice formă de divertisment, în mod evident a crescut și numărul fraudelor din mediul online. Se consideră că, pentru a combate și preveni frauda, este important a cunoaște metodele de fraudare și modul de operare al atacatorilor. În acest sens, vom oferi câteva exemple de metode noi de comitere a fraudelor în zona jocurilor de noroc online.
Cu toate acestea, considerăm că a cunoaște metoda de fraudare poate reprezenta o modalitate eficientă de combatere a fraudelor doar pe termen scurt. Având în vedere diversitatea de comitere a fraudelor, imaginația persoanelor care comit fraude în mediul online caracterizată de inovare și ingeniozitate, descoperirea unui modus operandi în comiterea unei fraude nu poate fi o metodă eficientă și efectivă de combatere și reducere a numărului de tentative de fraudă în mediul online pe termen mediu și lung. Mereu vor apărea forme noi de fraudare iar acestea vor fi descoperite și identificate după ce în prealabil vor fi afectat negativ operatorii din zona de gambling în mediul online.
Pentru combaterea eficientă a oricărui tip de fraudă cu rezultate notabile pe termen mediu și lung și pentru diminuarea semnficativă a numărului de incidente/tentative de fraudă, toți operatorii din zona de gambling online ar trebui să cunoască și să își asimileze ceea ce specialiștii numesc triunghiului fraudei cu specificul acestui sector. Însă, cu titlu preliminar considerăm relevant să oferim câteva exemple de tipuri de fraudă din zona jocurilor de noroc online pentru ca apoi să exemplificăm triunghiul fraudei.
Tipuri de fraude și fraudatori în gamblingul online
- Identitiy thief (hoțul de identitate)
Pentru a „înșela” platformele online de jocuri de noroc, escrocii sofisticați nu folosesc doar documente falsificate pentru a-și crea un cont. În schimb, adeseori aceștia cumpără credențiale adevărate de pe darknet. În acest mod, nici cele mai fiabile sisteme nu vor detecta nimic suspect, întrucât documentele și datele introduse sunt reale, chiar dacă acestea nu reprezintă identitatea persoanei care le manipulează.
- Malicious affiliate (afilierea malițioasă)
Este de necontestat că marketingul afiliat poate reprezenta un flux bun de venituri, dar unele persoane care ar trebui doar să recomande anumite servicii către urmăritorii lor, folosesc tactici ilicite pentru a obține comisioane nemeritate. De exemplu, fraudatorii introduc manual lead-uri false în CRM-ul unei companii, în timp ce alții generează trafic prin boți. Astfel de boți pot chiar să înregistreze conturi și să facă depozite bancare pentru ca persoana care a recomandat serviciul să încaseze un comision.
- Arbitrage betting (parierea prin metoda aribtrajului)
Arbitrage betting reprezintă o strategie de jocuri de noroc care implică plasarea de pariuri pe toate rezultatele posibile ale unui eveniment pentru a garanta un profit. Aceasta ar putea însemna, de exemplu, plasarea a trei pariuri pe rezultatul unui meci de fotbal: unul la fiecare echipă plus unul la egalitate. Deși se cunoaște că acest mod de pariere a existat încă de la începutul pariurilor fizice, apariția unor platforme de comparare a cotelor și burselor de pariuri a facilitat această practica. Mai mult, există anumite persoane denumite „key-men” cu înaltă experiență îi angajează pe alții pentru a plasa pariuri în numele lor, pentru a evita detectarea și pentru a crește accesibilitatea caselor de pariuri cu amănuntul și pentru a permite finanțatorilor sau arbitrilor cheie să stea la un computer pentru a ține evidența, a mișcării pieței. De regulă aceasta metodă implica și alte tipuri de fraudă sau utilizarea unor persoane din interiorul agențiilor de pariuri care ar putea manipula cote sau chiar să speculeze erorile unui sistem informatic. Recent un asemenea caz a fost făcut public și în presa din România. Potrivit Poliţiei Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 a rezultat că, în perioada 2018 – 2020, 5 angajaţi din cadrul unei mari agenții de pariuri, având funcţia de referent statistician, ar fi facilitat câştigarea unui număr de 184 de pariuri sportive, prin modificarea fără drept a cotelor de pariuri. În concret, în situația în care se întâmpla să fie un pariu în derulare, adică să fie o răsturnare de pronostic, foloseau, în baza acelor celebre 3 secunde, retragerea mizei prin metoda Cash Out. Prin folosirea acestei metode, se evitau pariurile necâștigătoare.
- Multi-accounter (conturi multiple)
Multi-accounting este atunci când un utilizator înregistrează mai multe conturi pentru a profita de un serviciu online. Acest lucru se face pentru a beneficia în mod repetat de anumite gratuități, reduceri și bonusuri de bun venit sau pentru a continua să utilizeze serviciul după ce ați fost interzis în a mai folosi parola. Pentru a crea conturi, fraudatorii pot folosi datele personale ale prietenilor și familiei sau chiar acreditările furate cumpărate de pe darknet. De regulă acest tip de fraudă facilitează alte tipuri de fraudare sau ascunde urmele altor fraude.

Adrian Șandru
Reprezentarea triunghiului fraudei în jocurile de noroc online
Triunghiul fraudei este reprezentant de trei factori principali care contribuie la comiterea fraudei. Acesta are anumite caracteristici specifice în funcție de sector și de persoanele care comit de regulă fraudele. Triunghiul fraudei în gamblingul online este compus din:
- Ocazia
S-a afirmat în mai multe rânduri că dintre cele 3 componente care alcătuiesc Triunghiul Fraudei, ocazia este singura pe care companiile o pot controla în totalitate, prin proceduri și procese bine puse la punct. Paradoxal, de cele mai multe ori, ocazia este, pe cât de ușor de controlat, pe atât de greu de observat. Puncte vulnerabile …..
- Motivația
Motivația fraudatorilor este diversă. Aceasta pornește de la banale nevoie financiare, până la nevoi de validare sau orgolii pentru a demonstra capacitățile fraudatorilor de a „învinge” sistemele de securitate ale unei platforme de jocuri de noroc online care inițial pare de nepenetrat.
- Justificarea sau Raționalizarea
Raționalizarea reprezintă justificarea motivului pentru care persoanele comit fraude. De regulă ei încearcă să justifice că anumite sume de bani li se cuvin, precum bonusul oferit de unele platforme sau că doar speculează erorile unor platforme digitale de gambling online fără să pretindă că nu cunosc că prin acțiunile lor comit fraude informatice pedepsite chiar cu închisoare de către legea penală.

Triunghiul Fraudei în Jocurile de Noroc Online
Efectele fraudei
Principalul efect al fraudei în mod cert este compus din pierderi financiare însemnate pentru platfomele de gambling online. Însă, poate mai puțin vizibil, un efect cel puțin la fel de important îl constituie reputația proastă în rândul partenerilor și utilizatorilor. Platformele de jocuri de noroc care se confruntă cu niveluri ridicate de fraudă și numeroase dispute de rambursare dobândesc reputații nesigure în rândul băncilor și al procesatorilor. Acest aspect are ca rezultat penalități din partea partenerilor de business, taxe suplimentare sau chiar refuzul definitiv de prestare a anumitor servicii. Mai mult, utilizatorii cinstiți trec pe platforme concurente, aspect care afectează un operator de gambling online pe termen lung.
Cum poate fi combătută frauda în jocurile de noroc online?
Atunci când se discută despre combaterea fraudei există două perspective din care poate fi privită problema. Conduita care trebuie adoptată înainte de fraudă (prevenție) și ce trebuie făcut după ce se identifică o fraudă (reacția). Considerăm că prevenția ar trebui să reprezinte un element principal în activitatea operatorilor de gambling online, întrucât prin prevenție ar fi evitate pierderi finaciare și de imagine care uneori pot avea un impact negativ ireversibil. Mai mult, fenomenul fraudei nu poate fi stopat în totalitate, dar ar putea fi substanțial diminuat printr-o prevenție eficientă care are reduce pagubele de orice natură pentru companie. Apelarea la specialiști poate fi providențială pentru succesului unei afaceri. Personalul calificat din cadrul companiei împreună cu investigatori privați și avocați specializați în fraude pot alcătui triunghiul luptei eficiente împotriva fenomenului fraudei în online gambling, atât ca reacție la fraudă (identificare și recuperare prejudiciu), cât și pentru detectarea vulnerabilităților și prevenirea unor potențiale fraude.