TESLA MASTER – Construim împreună
Epoca în care trăim oferă în acelaşi timp un amalgam de oportunități şi de provocări. Făcând un zoom out de la contextul macro complicat (lumea post covid, niveluri istorice de inflație în majoritatea țărilor dezvoltate, criza lanțurilor de aprovizionare, război în Ucraina, tensiuni geopolitice în zona Pacificului şi în Orientul Mijlociu, criza energetică e.t.c), către industria de gaming de pe piață autohtonă, putem spune că vibrațiile şocurilor provocate de fenomenele menționate mai sus, îşi fac simțită prezența.
De la impactarea şi erodarea rezervelor şi scăderea vitezei de rotaţie a fluxurilor de cash, atât a companiilor, cât şi a clientului final (a se citi: măria-sa jucătorul), până la necesitatea de adaptare continuă la schimbarea regulilor în timpul jocului, noua realitate se făureşte sub ochii noştri şi cu participarea noastră implicită. În asemenea mediu dinamic, pentru construcţia şi consolidarea unui business de succes pe termen lung, nevoia de parteneri de încredere, este mai pregnantă şi cântăreşte parcă mai mult ca niciodată.
Tesla Master este un asemenea partener. Orientată exclusiv pe segmentul Business to Business, succesul Tesla Master este sinonim şi în perfectă simbioză cu succesul parteneriatelor pe care le construieşte cu meticulozitate, responsabilitate şi încredere. Fondată în anul 2018, compania Tesla Master furnizează echipamente şi servicii pentru industria de pariuri sportive, soluţii de plăţi electronice, vending, automatizări şi digitalizare.
Pentru că aşa cum spunea Socrate despre filozofie că răspunsurile nu sunt niciodată finale şi nu ar trebui fixate, filozofia intrinsecă a Tesla Master este inovaţia şi adaptabilitatea la nevoile partenerilor, având la fundaţie, noţiunea de calitate. Asta face ca portofoliul de terminale de pariuri, echipamentele de plăţi şi vending, piesele de schimb, serviciile tehnice şi de consultanţă să acopere atât segmentul premium al pieţei, cât şi segmentul orientat preponderant pe buget.
Pentru că piaţa jocurilor de noroc, asemeni unui organism viu se dezvoltă organic şi în acelaşi timp răspunde la stimuli şi la şocuri din exterior, stimulând competiţia, nevoia de diferenţiere în rândul actorilor din piaţă este naturală.
Tesla Master poate oferi soluţii personalizate pentru fiecare partener, atât hardware şi echipamente, cât şi în materie de servicii. Acest lucru este posibil prin adaptarea produselor curente şi prin dezvoltarea de proiecte de la 0 de tip “green field”.
Reperele care ghidează activitatea echipei Tesla Master sunt:
– Responsabilitatea şi seriozitatea;
– Calitatea produselor şi serviciilor oferite;
– Viteza de răspuns la solicitările venite;
– Adapatabilitatea şi inovaţia;
– Flexibilitatea comercială.
Înţelegând specificităţile industriei de pariuri sportive, Tesla Master vine în întâmpinarea partenerilor cu o gamă diversificată de modele şi tipuri de colaborare:
– Vânzarea de terminale, echipamente şi piese de schimb;
– Lending & Leasing;
– Buy Back;
– Recondiţionare echipamente aflate la a 2-a tinereţe;
– Parteneriate de tip join venture, etc.
Realizăm că deşi mai multe companii înoată în aceeaşi industrie, fiecare o face în modul său, cu nevoi, energii şi disponibilităţi specifice. De aceea poziţia şi rolul Tesla Master este de a fi un facilitator pentru partenerii săi, în vederea parcurgerii drumului către excelenţă.
O zicală modernă spune că dacă vrei să ajungi repede, trebuie să mergi singur, iar dacă vrei să ajungi departe, trebuie să mergi împreună. Noi la Tesla Master ne propunem cu partenerii noştri să construim împreună.