Taxa pe depozite

marţi, 26 noiembrie 2019

De Lucian Barbu, Tax Partner, Tax Advisory Services NNDKP și Mihai Șerbu, Tax Manager, Tax Advisory Services NNDKP

 

Lucian Barbu

Lucian Barbu

Mihai Șerbu

Mihai Șerbu

Articolul propune abordarea noii taxe în domeniul jocurilor de noroc introdusă prin așa-zisa Ordonanță a “lăcomiei” (nr. 114/2018), începând cu 1 ianuarie 2019, prin care operatorii de jocuri de noroc on-line au obligația de a plăti o taxă lunară reprezentând 2%, calculată la totalul taxelor de participare încasate lunar. La vremea aceea, noua taxă a cauzat multă controversă, întrucât nu era limpede ce anume intră în baza de impozitare, respectiv, dacă elementul taxabil era reprezentat de depunerile jucătorilor sau de întreg rulajul sumelor jucate de participanți.

La scurt timp după intrarea în vigoare a Ordonanței, au apărut norme date în aplicarea OUG 114/2018, prin care s-a clarificat că această taxă se aplică pe depozitele efectuate de jucători și nu asupra mizelor plasate de jucători la fiecare joc.

Între timp, unii dintre organizatorii de jocuri de noroc online au luat în calcul să “transfere” această taxă asupra jucătorilor, prin reținerea acesteia în momentul efectuării unui depozit nou de către jucători, pe platforma de joc a organizatorilor. În această lumină, am redat mai jos câteva puncte de discuție care credem că ar trebui avute în vedere din punct de vedere fiscal în analiza implementării unei astfel de decizii.

 

  1. Taxa reținută de la jucători ar trebui inclusă în GGR-ul organizatorului de jocuri de noroc online?

Poate la prima vedere, pe rațiunea că suma reținută de la jucători (cu titlul de taxă pe depozit) nu se poate folosi efectiv la participarea la joc s-ar putea argumenta că aceasta nu ar trebui inclusă în GGR. Cu toate acestea, la o citire aprofundată a definiției taxei de participare, interpretarea se poate schimba. Astfel, potrivit Ordonanței de urgență 77/2009 privind jocurile de noroc,

“Prin taxă de participare directă se înțelege suma de bani percepută direct de la participant de către organizator în schimbul dreptului de participare la joc.” și

“Prin taxă de participare disimulată se înțelege orice sumă încasată sau solicitată suplimentar față de contravaloarea percepută de la aceeași persoană de același operator economic pentru vânzarea unor bunuri ori produse sau pentru efectuarea unor servicii similare ori identice, indiferent dacă aceasta este încasată sau solicitată direct de către organizatorul activității ori de către o altă persoană care participă sub orice formă la desfășurarea activității, având ca finalitate permisiunea dreptului de participare la jocul de noroc.”

Or, având în vedere definiția extrem de cuprinzătoare a taxei de participare disimulată regăsită în legislația principală privind jocurile de noroc, pare greu de combătut interpretarea potrivit căreia suma reținută de la jucători în vederea achitării taxei pe depozite datorată de organizatorii de jocuri de noroc online ar reprezenta taxă de participare, și astfel, aceste sume ar trebui incluse în GGR, în vederea calculării taxei de autorizare.

Din perspectiva practică, cel mai probabil interpretarea organelor de control va fi în sensul includerii acestor sume în GGR.

  1. În cazul organizatorilor de jocuri de noroc nerezidenți, suma reținută de la jucători drept taxă pe depozite, din punct de vedere fiscal, reprezintă un venit subiect de impozit pe venitul nerezidenților?

Codul fiscal stabilește că plata efectuată către un nerezident pentru un serviciu prestat în Romania se impozitează prin reținere la sursă. În lipsa unei definiții explicite a termenului de “serviciu”, un mod de interpretare ar putea fi că suma reținută de organizator de la jucător reprezintă de fapt contravaloarea serviciului prin care jucătorului i se acordă dreptul de acces pe platforma de joc a operatorului, și mai departe se pune întrebarea dacă acest serviciu este prestat sau nu în România.

Legislația fiscală nu este explicită cu privire la ce s-ar încadra drept serviciu prestat în România, în sensul în care nu este pe deplin clar dacă un serviciu prestat de un nerezident pe o platformă de joc din străinătate, dar autorizată să funcționeze în România, poate fi catalogat ca fiind prestat în România.

Astfel, deși neclar, un indiciu ar putea veni din Expunerea de motive pentru aprobarea Codului fiscal din 2015 (moment în care s-a produs o diferențiere a impozitării serviciilor prestate în România față de celelalte), care detaliază că modificarea de tratament fiscal a apărut ca urmare a unor dificultăți apărute în practică în derularea contractelor cu persoanele nerezidente (în special) prestatoare de servicii de marketing, furnizori pentru care procedura de contactare și obținere a certificatelor de rezidență fiscală în vederea neimpozitării veniturilor în România era anevoioasă, și astfel, beneficiarii de servicii români ajungând deseori să suporte chiar ei impozitul datorat de nerezidenți.

Având în vedere cele de mai sus, în contextul în care legislația fiscală amintită pare a trata ca element impozabil doar acele venituri care sunt obținute ca urmare a prestărilor de servicii printr-o prezență fizică în România, considerăm rezonabilă interpretarea că veniturile obținute de organizatorii de jocuri de noroc online nerezidenți (prin reținerea taxei pe depozite), de la jucători (rezidenți români) nu ar reprezenta venituri impozabile în România, potrivit dispozițiilor impozitului datorat pentru veniturile obținute de nerezidenți.

Concluzionând, înaintea implementării unei decizii precum cea analizată mai sus, pentru o imagine cât mai fidelă a impactului generat, trebuie avute în vedere toate aspectele legale relevante, inclusiv cele ce decurg din legislația fiscală.

 

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *