EVALUAREA CONFORMITĂȚII ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC
Felicitări pentru numire d-lui Președinte Gheorghe Gabriel Gheorghe! Domnia sa a fost în prima echipă de conducere a ONJN, cea care a pus bazele legislației moderne în domeniul jocurilor de noroc. Folosim acest prilej pentru a rememora pe scurt câteva dintre aspectele care trebuie avute în vedere pentru a evita blocarea pieței de jocuri de noroc tradiționale din România. Până în anul 2016, pe teritoriul României, verificările tehnice...
CONTROLUL TEHNIC AL MIJLOACELOR DE JOC TRADIŢIONALE
După fix 5 ani de la reglementare, a reuşit să apară, în sfârşit, ordinul preşedintelui O.N.J.N., care, [conform prevederilor art.19 alin.(4) din OUG 77/2009], să stabilească condiţiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală (BRML) şi de Organismele de Evaluare a Conformităţii (OEC). O fi de bine? Păi dacă analizăm, că la vremea când făceam parte din echipa managerială a Oficiului am reuşit...
Fănel Iacobescu, Director General al Biroului Român de Metrologie Legală vine la RPG 3
Vă informăm că domnul Fănel Iacobescu, Director General al Biroului Român de Metrologie Legală și-a anunțat prezența la evenimentul ReUniunea Profesioniștilor din Gambling 3 de pe 4 decembrie de la Hotel Novotel, sala Paris. Ne bucurăm să-l avem alături de noi, și vă invităm să vă pregătiți întrebările și pentru acest domeniu. Așadar, vom avea în cadrul evenimentului nostru un foarte important specialist care o să vă ofere cele mai...
Carmen Olteanu, head of the Gaming Instruments Bureau within the Romanian Bureau of Legal Metrology (BRML) Bucharest:“We are interested in insuring the well-functioning of the gaming instrument”Carmen Olteanu, şef Serviciu Birou Mijloace de Joc din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală (BRML) Bucureşti: „Ne interesează să ne asigurăm că mijlocul de joc funcţionează corect”
In order to meet the information needs of the Romanian gaming industry, Casino Inside took this interview through which we offer you the latest information related to the technical and legal regulations in this industry. The Romanian Bureau of Legal Metrology is a public institution which is integrally financed on its own and is carries on its activity under the jurisdiction of the Ministry of Economy. Tell me a few things about what...