Super circuitul WSOP de pe GGPoker oferă peste 134 de milioane de dolari în premii

joi, 11 iunie 2020

Campionatul mondial de poker, în parteneriat cu rețeaua globală GGPoker a găzduit Super Circuitul Online WSOP în intervalul 3-31 mai. Campionatul de mare amploare a inclus în total 516 evenimente, cu câștiguri garantate de 102.365.000 de dolari în total. Acest număr deosebit a fost ușor depășit, întrucât cele 485.851 de înregistrări totale realizate pe tot parcursul festivalului de poker online au dus la acordarea unui total de premii în bani de 134.706.274 de dolari.

Spre deosebire de unele dintre cele mai recente campionate online ale WSOP, numele reale ale jucătorilor care au câștigat nu au fost lansate în acest eveniment, astfel că identitatea a aproape tuturor persoanelor declarate câștigătoare de-a lungul timpului rămâne un mister.

Cel mai mare fond de premii a fost reprezentat de suma de 10.000.000 de dolari, garantată pentru high roller ring event-ul #8. Jucătorul „800-522-4700” din Costa Rica a depășit un field de jucători de 505 de jucători în acest turneu cu buy-in de 25.000 de dolari, pentru a încasa mai mult de 2,1 milioane de dolari. Patrick „Babu$hka” Leonard s-a poziționat pe locul doi în clasamentul câștigurilor cu 1.611.342 dolari, potrivit unei postări publicate pe rețelele de socializare. Volumul uriaș de oameni înscriși s-a tradus prin creșterea fondului de premii finale din cadrul acelui eveniment la 12.372.500 de dolari.

Cel mai mare fond al campionatului a fost înregistrat în următorul ring event, WSPOC „Mini Main Event”. Fondul de câștiguri de 1.000.000 de dolari garantați pentru 100 de dolari buy-in a atins 29.357 de înregistrări făcute până la momentul închiderii înscrierilor la turneu. Jucătorul cunoscut sub numele de “miya111” a plecat acasă cu un câștig de 278.361 de dolari obținuți în cadrul acelui eveniment.

„Sprijinul manifestat de comunitatea de jocuri față de WSOPC, pe GGPoker, a fost remarcabil. Nicio garanție nu a fost prea mare. Felicitări tuturor celor 18 câștigători ai evenimentului “, a declarat Ty Stewart, directorul executiv al WSOP.

„Peste 500 de evenimente, peste 485.000 de jucători înscriși în turnee și, desigur, peste 134 de milioane de dolari în premii acordate – comunitatea GGPoker a apreciat și susținut pe deplin Campionatele WSOP Super Circuit. A fost încântător să fim martorii întregii acțiuni și să vedem cum fiecare garanție este depășită la Ring Event, lucru care a reprezentat un motiv de bucurie pentru toți jucătorii!” a declarat Directorul de dezvoltare al GGPoker, Jean-Christophe Antoine.

Un alt aspect remarcabil al campionatului este faptul că evenimentul de lansare al acestuia, evenimentul caritabil COVID-19, a strâns 177.045 de dolari pentru unitatea de comandă Nevada COVID-19.

Sursa: cardplayer.com

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *