Ștefan Ciucă: “În poker e ca la box: întâi înveți să primești pumni, apoi începi să dai și tu.”

joi, 22 martie 2012

 Pokerul presupune educație și menținerea unui echilibru, iar cea mai importantă carte pe care o poți juca este răbdarea. Pentru tânăra generație de jucători, esențiale sunt disciplina și formarea.  Mai multe aflați în interviul acordat de cel supranumit „bunicul”, unul dintre veteranii jocului de poker din România, Ștefan Ciucă.

Cum ai inceput să joci poker?

Joc poker de când mă știu. Fac parte din categoria jucătorilor cei mai bătrâni. Am jucat poker cu 5 cărți, pe timpul lui Ceaușescu. Unii dintre noi veneau de la jocul cu 5 cărți, iar alții jucaseră bridge anterior, sunt mulți foști jucători de bridge.

 

Și ai trecut pe zona de Texas Holdʹem, ce joacă tineretul în general…

Da, am trecut pe Texas Holdʹem. Trebuie să ținem pasul, să fim alături de ei. Și noi ne considerăm încă tineri, nu-i așa? Nu e o mândrie să spun că sunt unul dintre jucătorii cei mai bătrâni, dar ca vechime în jocul de poker, sunt unul dintre veterani.

 

Când joci Texas Holdʹem preferi turneu sau cash game?

Joc și una și alta, cu aceeași plăcere.

 

Când ai început să joci cash cu 5 cărți, ce te-a atras? Cum a început totul?

Eu vin din lumea sportului, aici e explicația. Am făcut box de performanță. Și în cantonamente nu jucam șotron, ci orice joc pe bani. Aveam un coș din plastic în care aruncam ghemotoace de hârtie din poziție orizontală, fără să ridicăm capul de pe pernă. Jucam pe 100 lei, 10 lei în banii actuali. Totul se făcea cu arbitru, era o comisie întreagă. Așa se întâmplă lucrurile între sportivi, dacă nu făceam jocuri, recurgeam la alte lucruri.

 

În special în cantonamentele lungi, de două sau trei săptămâni.

Da, stăteam foarte mult în cantonamente și făceam recuperări, inclusiv iarna.

 

Disciplina și răbdarea din cantonamente sunt atuuri care te ajută și în jocul de poker?

Totul ține de educație. Un jucător de poker are și familie. Trebuie să-ți respecți familia, să-i oferi siguranță. Fiul meu are 28 de ani, a terminat două masterate, lucrează în Corpul de Control al Primului Ministru, nu are nicio legătură cu jocurile de noroc sau cu cazinourile. Însă, dacă eu eram un om care să-i inspire nesiguranță sau probleme în familie, nu știu dacă reușea să facă facultatea, masteratele, să se ocupe de studii. Ar fi fost mai dificil. Eu nu m-am ferit niciodată de prieteni, de mama sau de soție când mergeam să joc poker. Niciodată nu m-am ascuns. Toată lumea știe că asta e pasiunea mea, dar nici n-am amestecat jocurile cu banii familiei sau cu banii de business. Jocurile de noroc, pentru mine, trebuie să se întrețină singure. Dacă nu se întrețin singure și încep să aduc bani de acasă, înseamnă că e ceva în neregulă. Pentru asta îți trebuie disciplină, mai ales în jocurile de noroc. În lipsa disciplinei, apar cămătarii care reprezintă primul pas în distrugerea unui jucător. Ceea ce vă spun e valabil pentru orice tânăr din ziua de azi, care pleacă pe drumul acesta și este dezorientat. Eu unul sunt coleric, explodez. Sunt un ofticos, nu știu să pierd, n-o să învăț niciodată să pierd; este singurul lucru pe care nu am să-l accept vreodată: să învăț să pierd. Nici nu-mi trece prin cap, e ilogic. Investesc energie și tot ce am mai bun ca să câștig. Ar fi culmea să accept să fiu un pierzător.

 

 

E o filosofie bună de viață.

Tot ce faci în viață e o luptă, iar tot ceea ce ai, obții prin muncă. Te frămânți, te agiți, te preocupi să faci ceva. Să faci o casă, să pui un pom, să faci un copil, toate astea necesită efort. Nu pot să accept să pierd, se întâmplă și asta, dar nu înseamnă să încep să mă obișnuiesc cu așa ceva.

 

Ai câștigat din prima la poker?

Nu se poate să câștigi din prima la poker. E ca și cum ai face box și n-ai lua pumni în cap. În box, întâi înveți să primești pumni, apoi începi să dai și tu. Așa e și în poker.

 

Adică e nevoie de timp să te formezi ca jucător? Sunt mulți tineri, noi în branșă, care consideră că banii se câștigă ușor în poker. Este adevărat?

E foarte greu să te menții în poker, poate mai greu decât în oricare alt domeniu. Foarte puțini reușesc să se mențină. Ăștia trecători, care fac fițe sunt azi, dispar, apoi reapar peste 10 ani. A te menține în poker e foarte greu, din punctul meu de vedere, pentru că orice jucător are urcușuri și coborâșuri. Sunt perioade când poți să joci foarte corect, dar pierzi orice ai face, ca și-n viață. Sunt perioade când poți să pierzi și la două cărți, e ilogic, dar se poate. Se întâmplă să pierzi și la o carte, cu niște poturi amețitoare. Cine spune că el e buricul satului în poker nu știe ce vorbește. Orice jucător are și perioade când rulează foarte bine, îi merge totul ca și cum i se cuvine, dar are și perioade când nu se lipește nimic de el. Sunt unii jucători mai norocoși, alții mai ghinioniști, dar întotdeauna trebuie să ai acea cultură ca să pleci în față, să te depărtezi cât mai mult de barbut. Și, cu experiența pe care o capeți, e normal ca jocul tău să devină mai echilibrat. Practic, începi să refuzi barbutul. Chiar dacă ai ghinion, dar trebuie să joci corect.

 

Ce înseamnă să joci corect?

A-ți calcula întotdeauna șansele să pleci în față. Asta înseamnă, după mine, a te duce spre corect. E spectaculos când auzi scoruri de 5-2 sau 6-3, da, a câștigat, dar fă calculul; probabilistic, ce înseamnă asta? A lovit o dată, nu?

 

Ideea e să depinzi din ce în ce mai puțin de noroc, așa este?

Bineînțeles.

 

Când intervine norocul în jocul de poker?

Norocul există, nu poți să-l elimini din calcul. Altfel, nu s-ar mai numi joc de noroc. Tu ai obligația să nu-ți forțezi norocul, ci să joci corect. Din punctul meu de vedere, eu am noroc dacă nu pierd la o carte, la două cărți, la cinci, adică să nu mă tragă din pachet, să văd stele verzi. Asta înseamnă pentru mine noroc. Dacă nu mă strâmbă, înseamnă că e O.K.

 

Înseamnă că ai jucat corect cartea.

Exact, asta înseamnă.

 

 

Cât e joc de inteligență până la urmă? E 80%-90% și aproximativ 10% norocul, sau nu contează procentajul?

Eu nu mă joc cu asemenea procente, nu are legătură cu treaba asta. Procentele sunt la cărți. Dacă știi să-ți calculezi șansele corect, e O.K., dacă nu…

 

Ai câștigat multe turnee pe cash…

Da, am câștigat multe turnee, mai ales în țară.

 

Cum faci?

Cu multă răbdare. Răbdarea este cartea cea mai puternică. E vorba de educație. Foldezi până te doare mâna. Nu e inteligență la mijloc.(râde) Și, în plus de asta, trebuie să știi să joci și din licitații. Aici intervine jocul de bridge, care te ajută foarte mult. Dacă nu știi să joci din licitații, n-ai nicio șansă. Nu te aștepta că o să joci cu doi ași și doi popi, că astea sunt cărți cu care de regulă pierzi. (râde) În niciunul dintre turneele pe care le-am câștigat, nu am avut nici doi ași, nici doi popi. Mi-e și frică de cărțile astea. Angajezi fisele și se întâmplă exact ce spuneam despre barbut. Nu se iau turnee cu cărți de genul acesta.

 

Dar parcă nici nu poți să le arunci…

Tocmai, acolo intervin. La Zagreb mi s-a întâmplat o chestie foarte frumoasă. În prima zi rulez extraordinar de bine, ajung la vreo 70 de mii de fise și vine un băiat, dominat total de emoție, dar cu o grămadă de fise. Totuși, habar n-avea de joc. Un jucător bătrân simte imediat și știe: aici e de mâncat o pâine. Am văzut câte fise are și eram cu ochii pe ele. Am început să-l șicanez. I-am dat o cacealma, i-am arătat-o, l-am provocat. Deci, mi-am pregătit terenul. Am două dame, el are doi pătrari, el dă raise, eu dau re-raise, dar ușor, să-l întărât numai. El e plin de adrenalină, îl văd că începe să intre în rol se deschide un flop: 3-5-9. El cere puternic, eu la fel, un tribet ușor. În momentul acela deja i s-au aprins ochii în cap. Ce-mi doream în momentul acela? Îi voiam fisele, eram aproape, aveam vreo 20 de mii de fise peste el. Omul a intrat all-in instantaneu. Ce puteam să vreau mai mult decât să plec în prima zi cu 150 de mii de fise, când toți aveau în jur de 30 de mii. Era masă finală pentru mine. Se deschid ultimele două cărți: 6-7, deci chintă. Două cărți perfecte i-a pus. Care e probabilitatea să se întâmple asta? Poți să joci și nouă ore și să nu te apropii de pot, sunt momente din astea. Legat de ce spuneam, am pornit la drum cu 15 mii și ajunsesem la aproape 80 de mii de fise, deci am rulat foarte bine. Apoi, reușesc să mă strâmb, rămân cu 20 de mii și următoarea mână am as, damă de pică, mărește unul, îi dau un call, deschide focul, 10 de pică, 9 de pică și eu varză. All-in, el avea doi ași. N-a pus nimic și am terminat cu Zagreb, mi-am făcut bagajul. Pe urmă, am jucat unul de-ăla mic și mi-am scos banii, apoi ceva și la cash. M-am întors pe plus de la Zagreb și asta e și ideea. Îți dă altă stare.

 

Managementul bankroll-ului, nu-i așa?

E cel mai important. Dacă n-ai câștigat, nu e nicio problemă, ideea e să nu pierzi sau cât pierzi. Asta e tot, pokerul nu implică sofisme, ci disciplină. Dacă ai de gând să de îndrăgostești de sportul ăsta, trebuie să știi că e pe bani. Dacă îți dorești și o familie, trebuie să dai dovadă de respect, să te gândești dacă poți să joci. Mai bine nu te apropii de el, decât să iei din banii familiei ca să joci. Îți faci mendrele mizând echilibrul familiei, iar familia e totul.

 

Care a fost cel mai interesant turneu la care ai participat?

Toate sunt interesante.

 

La inimă nu ți-a rămas niciunul?

Toate sunt frumoase și din toate ai câte ceva de învățat. Cel mai greu mi s-a părut ultimul, de la Viena. Cel mai dificil și am ieșit cel mai ușor, pentru că mi-am asumat un risc. Am ieșit A-J la A-2, dar am ajuns acolo fără să am nicio carte. Gândește-te să muncesc trei zile și să ajung acolo, să-mi asum un risc pe care puteam să-l evit. Puteam să joc tot din licitație și rezistam, mă duceam la masa finală.

 

Pokerul este un fenomen care a luat amploare foarte mult la noi, in ultimul an. Ce părere ai despre asta?

Pe mine asta mă sperie.

 

Acum se organizează turnee la două luni, în România…

Mă îngrozește așa ceva. De ce spun asta? Pentru că văd mulți tineri care nu au nicio fundație, nu au o bază, nu au o susținere. E tentantă viața de cazino, mai ales pentru cei tineri, dar și pentru cei mai în vârstă. Dar ce au în spate? Aici e problema, pornirea lor.

 

Deci ideea de joc responsabil nu e o simplă poveste, chiar trebuie să ai grijă.

E viața ta, și a familiei, le influențezi viața. Ce siguranță le oferi? Pleci de acasă cu niște bani și, dacă i-ai luat pentru joc, poți să-i și pierzi. E chiar mai probabil să-i pierzi.

 

Pokerul e sport sau joc de noroc? Vorbim de Texas Holdʹem, pentru că acum e trendul ăsta cu sportul minții. Cum stau lucrurile?

Nu e sport, e viață grea. Eu văd la tinerii aștia, e viață grea. Angajează multă speranță, multă emoție și energie. E altceva când ești relaxat, detașat.

 

Mai bine lași totul la nivelul de joc, de hobby, de pasiune, te încadrezi în buget…

Exact. Eu nu mă ascund. Nu m-am dus vreodată să mint acasă, pentru că trebuie să ții minte minciunile.

 

Asta e tipic sportivilor.

Când am nervi, mă vezi de la intrare. Cam asta e, nu e niciun secret. E așa de normal și de firesc!

 

Ce crezi despre faptul că mulți iau ca modele oameni de afară? Avem o atitudine obedientă față de străini. Jucători ca Negreanu sau Moneymaker ne-au spus același lucru.

Eu n-am citit nicio carte nici despre Negreanu, nici despre Moneymaker. Nu mă interesează, v-am povestit despre mine, despre viața mea. Sunt un jucător care a trăit și a crescut aici și am jucat de când mă știu. Am învățat întâi să joc și apoi să merg.

 

În afară de poker, practici și alte jocuri de noroc?

Nu, niciun joc de noroc. Nu le înțeleg, nu mă pricep, n-am nicio legătură. N-am jucat barbut, n-am jucat Blackjack, sunt paralel. Însă îmi place competiția. Pokerul îl joc și eu cu mine, nu contează că e unul singur, că sunt cinci, nu mă așez la masă așteptând să mai vină încă trei.

 

Un sfat pentru jucătorii tineri care vin din urmă?

Nu, eu am de învățat de la ei. Mie îmi sunt dragi, chiar îmi plac și ca stil de joc.

 

Care vi se pare mai bun dintre jucătorii noștri?

Toți sunt buni. Și e o muncă extraordinar de grea. Să joci de la șase mese în sus e foarte greu, din punctul acesta de vedere am tot respectul. Ce ar trebui să faci ca să convingi un tânăr să muncească 10-20 ore la nivelul acela? Un asemenea angajament e fantastic, e greu, pe mine mă depașește. Trebuie respectați. N-are importanță dacă e cu plus sau cu minus, e de apreciat. Orice muncă merită apreciere atât timp cât nu se fură, nu se înșală. Am tot respectul pentru ei.

            Iată câteva dintre cele mai recente rezultate ale jucătorului:

  • Câștigător a numeroase turnee, în special în țară, Ștefan Ciucă a reușit o performanță memorabilă la Queen Poker Tour care a avut loc în august, anul trecut, unde și-a adjudecat locul întâi.
  • Deși nu îl consideră un rezultat de palmares, ”bunicul” Ciucă a reușit să obțină o poziție secundă la Campionatul Român de Poker din 2010.
  • Participant la turneul de mare amploare ”Eureka Poker Tour Bulgaria”, Ciucă s-a clasat pe locul al cincilea la masa finală, cu un câștig de 12.000 euro.
  • În turneul Eureka Croația, care s-a desfășurat la Zagreb în august 2011, Ștefan Ciucă a obținut locul șase.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *