SORIN GHEORGHIU, Director Executiv Spin Media “Suntem un integrator de publicitate indoor, outdoor, tv şi servicii conexe”

Spin Media este un reper important pe piața noastră de publicitate. Și acest lucru se datorează portofoliului vast de produse și echipei de aici. Interviul realizat cu domnul Sorin Gheorghiu, director executiv, reușește să vă ofere o imagine de ansamblu despre ceea ce reprezintă Spin Media pe piața publicității de la noi.

 

 

Cu ce se ocupă SpinMedia?

 

SpinMedia este un brand al lui Apulum `94 sub care furnizează soluții de  promovare indoor, outdoor și tv pe piaţa B2B (Business to Business) din Bucureşti și Ilfov.

 

Care sunt principalele produse din oferta SpinMedia? Vă rog să faceţi o descriere punctuală a fiecărui produs în parte.

 

Pe de o parte, avem vectorul outdoor, pe două direcţii: mash-uri de mari dimensiuni, pe faţadele blocurilor situate pe artere mari bucureştene, cum ar fi: B-dul Unirii, Iuliu Maniu, Petre Ispirescu, 13 Septembrie, Ion Mihalache, etc. O altă direcţie a publicităţii outdoor, de care ne ocupăm sunt panouri stradale de tip backlit. Acestea sunt panourile publicitare stradale, aşezate de regulă între direcţiile de mers ale autovehiculelor, ori la marginea benzilor de circulaţie, luminate pe timp de noapte.

 

Pe de altă parte, SpinMedia se ocupă de publicitatea indoor, care înseamnă singura reţea indoor de standuri informative ce facilitează ca distribuția de materiale publicitare să fie targetată și controlată, rețeaua de distribuție indoor este formată din 600 de locaţii din Bucureşti, precum centre de afaceri, hoteluri, restaurante, centre medicale, notariate, etc.

 

SpinMedia este agenția care se ocupă de vânzarea de publicitate pentru Bucureşti TV, post regional de televiziune, difuzat prin cablu TV.

Din dorința de satisfacere a cererii de distribuție stradală, din anul 2013 dezvoltăm și departamentul de distribuție convențională (drop-mail, door hanger și hand to hand).

 

Toți acești vectori media au nevoie de servicii auxiliare cum ar fi: creație grafică, dtp,  producția de meshuri, backlituri, broșuri, cataloage. Acestea sunt asigurate de către noi iar în felul acesta ne îngrijim de fiecare campanie publicitară începând de la concept până la implementare.

 

Nu în ultimul rând, avem şi revistele on-line: Business-Adviser.ro şi Business-Point.ro.

Spin Media

Cum consideraţi că este, în acest moment, piaţa de publicitate indoor şi outdoor din România?

 

Nu este o piaţă uşoară! Avantajul nostru este că avem o echipă de vânzări care face vânzarea directă de publicitate B2B, iar la noi, clienții găsesc seriozitate, implicare și cel mai important din punctul meu de vedere este faptul că avem soluții de publicitate pentru orice buget, fie că este un magazin mic fie că este o multinațională. Este o piaţă vie, unde directorii de marketing sunt din ce în ce mai educați, știu ce au nevoie.

 

SpinMedia este unul dintre furnizorii exclusivi de servicii publicitare pentru indoor, aşa cum aţi spus. De ce este important să investeşti în acest tip de publicitate?

 

Este foarte important să investim în publicitate, iar vectorul indoor este unul de luat în seamă, pentru că este o publicitate targetată, locațiile în care se face publicitate au și funcția de filtru financiar ceea ce face ca publicul țintă să fie mult mai rapid de găsit.

 

Outdoor-ul a rămas una dintre vedetele publicităţii de la noi. Ce ne mai puteţi spune, în plus, despre oferta SpinMedia, în acest sens?

 

SpinMedia poate satisface nevoi de publicitate outdoor ale companiilor care au bugete limitate cât și celor care fac branding la nivel de București și Ilfov.

SpinMedia nu  funcționează după o schemă standard, oferta poate fi pentru un singur panou  stradal cât și pentru un mix de canale media.

 

Cum vedeţi viitorul pieţei de publicitate de la noi, mai ales cea de indoor -outdoor?

 

Clienţii devin din ce în ce mai cunoscători. Ei încep să înţeleagă ce anume îşi doresc, iar acesta este cel mai important lucru. Iar dacă clientul nu are un plan de marketing, noi îl putem consilia pentru a pentru a lua cea mai bună decizie, în raport de bugetul său de publicitate.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *