Seminarul Rombet despre reglementari, fiscalitate si contabilitate în gambling: un prim pas către un cadru unitar si mai limpede

luni, 21 decembrie 2015

Seminarul organizat de Rombet ieri, 17 decembrie, a fost condus de Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet, expert contabil și specialist în domeniul fiscalității industriei jocurilor de noroc. Participanții au venit cu propriile ”teme”, și asta s-a văzut imediat: în continuare există moduri diferite de a interpreta legea și deciziile autorităților, in special pe partea fiscală, iar reprezentanții industriei și ai celorlalte asociații au menținut vie dezbaterea cu numeroase intrebari.

Cel mai mult s-a insistat pe impozitarea câștigurilor jucătorilor și a profiturilor, precum și pe procedurile juridice de adaptare la noile cerințe privind autorizațiile de exploatare.

 

În deschiderea președintele Asociației, Dan Ghiță, a declarat:

”Nu văd un moment mai oportun pentru un asemenea seminar – și ma bucur că ați venit într-un număr atât de mare – decât acesta: apropiata intrare in vigoare a noilor reglementari privind jocurile de noroc, expansiunea vizibilă a pieței online din România și nenumăratele întrebări legate de fiscalitate și contabilitate.”

La rândul său, Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet, a ținut să precizez: ”Mă bucur că am reușit să organizăm acest seminar, și mă bucură interesul participanților față de temele, arzătoare – cred eu, care au fost prezentate și dezbătute. Prezența reprezentanților companiilor și ai asociațiilor la evenimentul Rombet de astăzi, demonstrează că oamenii din industrie se confruntă cu diverse probleme legate de interpretările diferite ale unor prevederi legale, atât din partea autorităților, dar și a unor operatori de jocuri de noroc. Avem nevoie de un limbaj comun, de aplicarea în mod unitar a reglementărilor. Altfel vom fi în permanență vulnerabili, asa cum o demonstrează, din păcate, și recentele controale ANAF la operatorii de pariuri tradiționali, cu efecte dintre cele mai grave asupra industriei. Dar, cel mai important lucru e că, prin acest seminar, am facut primul pas în acest sens.”

Va rugam sa găsiți stirea completă despre acest eveniment pe site-ul ROMBET, la acest link, de unde veți putea descărca și materialul de suport, pe baza cărora Rombet și-a susținut argumentația. Al doilea material reprezintă procedura solicitării Curții de Justiție a UE să se pronunte, cu titlu preliminar, în chestiuni de drept, în contextul controalelor ANAF și al interpretării eronate a noțiunii de venit. Rombet consideră această cale singura viabilă pentru a se impune, in mod definitiv și unitar, definirea clară a venitului din activitatea de jocuri de noroc, ca Gross Gaming Revenue (GGR). Precizăm faptul că asociatia noastră a și demarat o acțiune legală în acest sens.

Participarea la eveniment a fost gratuită și a fost adresată specialiștilor din domeniu, firmelor și asociațiilor de profil.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *