Scrisoare deschisă a ROMSLOT, Asociaţia Organizatorilor de Sloturi către întreaga industrie a jocurilor de noroc din România

joi, 22 septembrie 2016

Pornind de la recentul caz mediatizat al celor doi minori surprinși în timp ce se jucau la aparatele de tip slot machine într-un bar din Vaslui, Asociația ROMSLOT dorește să atragă încă o dată atenția asupra faptului că protecția minorilor trebuie să reprezinte o responsabilitate și preocupare permanentă atât a operatorilor de jocuri de noroc, cât și a partenerilor acestora. Astfel, membrii ROMSLOT susțin demersurile și măsurile Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc menite să asigure respectarea legislației în vigoare și existența unui comportament responsabil în rândul operatorilor.

Asociația ROMSLOT, în numele tuturor membrilor săi, solicită tuturor operatorilor licențiați din piață să acționeze urgent prin luarea de măsuri clare pentru preîntâmpinarea accesului minorilor în locațiile în care se operează direct sau prin parteneri aparate electronice. Scopul nostru, al tuturor, este să prevenim aceste abateri care pot avea implicații grave asupra minorilor și familiilor acestora.

Salutăm reacția Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și suntem deschiși în a ne oferi sprijinul necondiționat pentru soluționarea oricărei situații privind accesul minorilor în toate locațiile în care sunt autorizate aparate electronice.

Îndemnul către responsabilitate nu este singurul demers de acest gen al ROMSLOT, asociație pentru care respectarea unui comportament responsabil bazat pe profesionalism și integritate reprezintă condiție de aderare. Mai mult, în primăvara acestui an am promovat la nivelul întregii industrii adoptarea unui principiu de business bazat pe profit responsabil.

În acest context, considerăm important să facem referire la Programul „Joc Responsabil”  pe care ROMSLOT îl derulează de peste patru ani împreună cu Romanian Bookmakers (Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România), program specializat în prevenirea și tratarea problemelor de joc, precum și în educarea operatorilor și a personalului din sălile de joc. Amintim totodată că luarea de măsuri ferme pentru a interzice accesul în sălile de joc a persoanelor cu vârste sub 18 ani face parte din setul de principii la care cele două asociații, prin intermediul Programului „Joc Responsabil” au invitat întreaga industrie să adere, invitație lansată la începutul lunii septembrie cu ocazia celei de a zecea ediții a expoziției internaționale Entertainment Arena Expo.

Reiterăm mai jos setul de principii etice care include câteva direcții generale ce ar trebui să stea la baza activității oricărei companii din domeniul jocurilor de noroc din România:

  1. Promovează-ţi afacerea ca mijloc de distracţie, nu ca modalitate de a câştiga bani.
  2. Alocă resursă umană pentru generarea şi implicarea companiei în acţiuni de responsabilitate socială şi protecţie a clientului. Asigură şi un buget pentru asta.
  3. Instruieşte-ţi permanent angajaţii referitor la cele mai recente practici în legătură cu asigurarea unei raportări responsabile a clientului faţă de jocurile de noroc.
  4. Oferă cu limite clientului servicii sau facilităţi conexe practicării jocurilor de noroc care ar putea încuraja jocul excesiv.
  5. Informează-ţi permanent şi fără menajamente clienţii despre pericolele jocului excesiv şi despre cum se tratează problemele de joc.
  6. Asigură-te că identifici la timp şi corect jucătorii cu probleme.
  7. Acţionează imediat când ai identificat un jucător cu probleme.
  8. Cooperează cu familia atunci când e cazul, pentru a ajuta mai eficient jucătorul cu probleme.
  9. Asigură-te ca în sala de joc accesul minorilor este strict interzis.
  10. Caută permanent parteneriatul cu autorităţile şi participarea benevolă la acţiunile care vizează responsabilitatea socială.

Setul de principii de conduită lansate operatorilor de jocuri de noroc au la bază practicile deja folosite și probate de membrii celor două asociații și pe care le considerăm esențiale pentru un climat responsabil social.

În vederea respectării normelor legale în vigoare și adoptării unei conduite responsabile a personalului sau partenerilor care activează în locațiile specializate în care se desfășoară jocuri de noroc, recomandăm ca toate responsabilitățile ce le revin acestora să fie clar stipulate prin regulamente interne, dar și permanent monitorizate de către operatorul licențiat. În plus, recomandăm operatorilor să investească în instruirea și perfecționarea personalului și partenerilor și să fie cât mai drastici în privința sancțunilor aplicate în caz de nerespectarea a legislației în vigoare, dar în special pentru asigurarea protecției minorilor.

 

 

Cu stimă,

Echipa ROMSLOT                                                                  

                                                                                               

ROMSLOT susține programul „Joc Responsabil”

 

 

 





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.