ROMSLOT: Legea privind combaterera spălării banilor, un test de maturitate pentru industria jocurilor de noroc

marţi, 10 septembrie 2019

Deși este vară, industria jocurilor de noroc nu este în vacanță. Întrucât activează într-unul dintre cele mai reglementate sectoare de activitate din România, companiile din industrie lucrează din plin, aflându-se într-un proces de adaptare la legislație, fie că este vorba de reglementări specifice, fie reglementări generale, care vizează și alte sectoare.

 

Una dintre reglementările care preocupă în mod special industria în această perioadă este Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care transpune o Directivă Europeană, a patra în acest domeniu. Așa cum și-a propus mereu, ROMSLOT, în calitate de partener de încredere în dialogul cu instituțiile statului, s-a implicat activ în acest proces încă de când legea era dezbătută de Guvern și apoi de Parlament.

 

Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra vulnerabilitățior, dar și a oportunităților pe care industria de sloturi din România le poate folosi pentru a se conforma noilor rigori impuse atât la nivel național, cât și european, ROMSLOT, împreună cu celelalte asociații de profil, a realizat o analiză de risc prin intermediul uneia dintre companiile din „Big 4”. Această cercetare, care confirmă unele dintre ipotezele lansate de Comisia Europeană în analizele de risc dedicate gamblingului și care nu poziționează sloturile printre sectoarele vulnerabile în fața rețelelor implicate în spălare de bani sau finanțare a terorismului, este un instrument mai mult decât necesar. Având această imagine clară, au putut fi identificate mai ușor zonele care necesită eforturi suplimentare în procesul de conformare.

De asemenea, pentru o abordare cât mai participativă și coerentă cu demersurile autorităților, ROMSLOT a transmis acest studiu către cele 2 autorități de reglementare în acest domeniu, Oficiul Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Reprezentanții ROMSLOT susțin că o aliniere cât mai bună este soluția optimă pentru sustenabilitatea industriei, mai ales în condițiile în care urmează implementarea celei de-a cincea Directive Europene privind combaterea spălării banilor. Ca și în alte rânduri, ROMSLOT își dorește să contribuie cât mai mult la acest proces prin agrearea unui set de bune practici ale industriei în ceea ce privește prevenirea și combaterea spălării banilor.

 

Ca un prim pas, reprezentanții companiilor membre ROMSLOT au fost prezenți la seminarul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului în Domeniul Jocurilor de Noroc care a avut loc în iulie și i-a avut drept speakeri pe Steluța Claudia Oncică – Director ONPCSB, Magda Bucurescu – Analist Financiar ONPCSB, Georgeta Ana Petre – Analist Financiar ONPCSB și Mihaela Dăescu – Analist Financiar ONPCSB. În cadrul evenimentului, reprezentații sectorului de slot-machines au comunicat direct cu reglementatorii și au adresat acestora întrebările de interes pentru operatori.

 

La nivel operațional, companiile membre ROMSLOT nu au așteptat intrarea în vigoare a legii, care a avut loc în luna iulie și au demarat în departamentele specializate implementarea măsurilor încă din momentul în care legea a fost adoptată de către Parlament.

 

La nivel de asociație, ROMSLOT și-a propus ca în următoarea perioadă să organizeze o serie de workshop-uri pentru companii, pentru a le ușura misiunea de conformare la rigorile legii. La aceste workshopuri, ROMSLOT își dorește o participare cât mai mare a operatorilor, fie că sunt sau nu membri ROMSLOT, întrucât este vorba de o măsură care va avea impact asupra pieței în ansamblu, iar alinierea întregii piețe la procedurile KYC vor face mai ușoare atât controlul din partea autorităților, cât și funcționarea operatorilor.

 

Piața jocurilor de noroc s-a consolidat în ultimii ani, iar contribuția acestui sector la bugetul de stat a crescut cu aproape 50% în ultimii 5 ani. Vorbim de o piață tot mai stabilă, iar un semn de maturitate este și o tot mai bună conformare din partea operatorilor, pentru a demonstra că industria jocurilor de noroc este un partener de încredere al statului și o industrie corectă și responsabilă.

 

În acest sens ROMSLOT va colabora cu organismul care va trebui să redacteze normele tehnice subsecvente Legii 129/2019, ONJN, și cu ceilalți jucători din piată, pentru a se ajunge la un set de măsuri aplicabile, care să ofere un cadru de funcționare cât mai corect și predictibil.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *