A Romanian In HimalayaRomân în Himalaya

On October the 2nd 2014, the climber Justin Ionescu became the first Romanian to climb two peaks over 8,000 meters in one year, both without oxygen and Sherpa people.

I met Justin on Thursday afternoon at a discussion. Tall, thin, he came towards us smiling, in a slightly swinging away. A relaxed guy, with a calm that changes as he exalts talking about something he finds interesting. Then, he starts wide gesticulating, speaking with his entire body. He told us about the trip that he just ended, the long road from Bucharest to Tibet, via Istanbul via Kathmandu via Tingri, the wide table lanes, the roads damaged by the monsoon and the amazing people he encountered, but also about the somehow silent joy felt once he found himself up on Cho Oyu. „I was happy, of course, but I must admit that satisfaction was marred by the absence of my spring time partners”.

One year. 2 eight thousands.

As he himself tells us, Justin is a debutant in the high altitude climbing. He went for the first time in the Himalayas in 2012, and last year he had tried unsuccessfully to climb Lhotse, the fourth highest peak in the world. A year later, he became the first Romanian to climber two 8s in a year.

Casino Inside: Justin, tell us a little bit about this achievement.

Justin Ionescu: This year I managed to take two eight thousands. The first was Shishapangma, in the spring, and the second Cho Oyu now in autumn.

First, in the spring I had the chance to be part of a very strong team. I was with Horia Colibășanu and Peter Hamor, very good climbers, which together gather about 45 high altitude expeditions. We were the first of that year to have managed a climb to over 8,000 meters. Although very rewarding – not only that I managed to get to the top but I was also in the company of friends – the expedition has consumed almost all of my energy. But shortly after returning home, the idea of climbing a second optimal sprouted. One of the friends to whom I was telling the story of the Himalayas came with the idea of us both to go together on the Mera Peak. Eventually, he could no longer go, but I wasn’t prepared to quit. As I have not managed to find a new partner, the only option left was Cho Oyu, which, in spite of its height – is the sixth highest peak in the world – it can be easier climbed by one person alone easier than others peaks can be, having no crevasses on the classic route I was aiming for.

The time between the two expeditions was quite short. I haven’t had much time to recover and train, but I managed to find the optimum proportion. And that was that, on 9/11, I was in an international team, with two Italians from Rome and one female climber from Ecuador, heading towards Tibet. Due to the climb in the spring, it was easy to get acclimated now. But the 200 meters difference from Shisha certainly mattered. As we went to the top I started to feel fatigue. I have climbed alone the last section, from camp 3. I started the journey at 1: 00 a. m. and I reached the top at 10: 00.

Context. Profile.

30 years have passed since the Romanian climbers have managed to attain Himalaya. From 1985 until today, dozens of expeditions were organized there, all in an attempt to lead the Romanian flag on the highest peaks in the world. Some succeeded, some didn’t; others remained there, offering to the mountain. But only during recent years has the media coverage of this sport increased, exposing this activity to the general public.

Casino Inside: Romanian expeditions, individual or in a group, in this region were more and more numerous in the recent years, only in 2014 were eight endeavors of this type. What does your success represent in this context?

Justin Ionescu: I would say that it is a higher sight for the Romanian climbers.

Out of the eight this year’s expeditions of which you talk about, only three were completed successfully. I was in two of them. Such expeditions are never easy. But I am glad that although I am adebutant in altitude climbing, I have these double tasks.

Casino Inside: A search on the internet provides us with a portrait summary of you: climber, climbing and technical ascents expert, instructor. Tell us, who is Justin Ionescu?

Justin Ionescu: Avid climber, failing geologist, climbing and surmount trainer, fervent bicyclist in Bucharest, and from this summer, biker, with five falls experienced until now.

Casino Inside: 1995 was the first year for your escalades. You spent the time between 1997-2008 marking various firsts in the walls of the Romanian Carpathians, and participating in international competitions in the field. Only in 2013 you decided to make the step towards the Himalayas. Why then? Why there, the highest and most difficult mountains on the planet?

Justin Ionescu: I used to believe, like many others in the climbing community, that the climbs on classic routes at high altitudes, over 8,000 meters, are more close to trekking than climbing. But in 2012, I ended up in the Himalayan Mountains for the first time at the Everest Base Camp. The sides, frozen waterfalls have made me want to go back for a technical climb. Such expeditions can only be made if you adjust your body to the lack of adequate oxygen. In order to test myself, I went on Lhotse in 2013.

About climbing in a technical note.

Casino Inside: From the perspective of some outsiders like us, these climbing trips seem to be of an unthinkable difficulty. Beyond the financial, technical preparations, which are significant for sure, what else would one need for such an expedition?

Justin Ionescu: First of all, the physical training and specific training: climbing, running, hiking, swimming laps. All these help prepare the body to deal with the effort. I think, however, that mental preparation is essential. Without balance, without the power to control yourself during difficult moments you can’t cope.

Casino Inside: Risk, probability, repercussions. Emotion, fear are inevitable on the mountain, no matter how you manage the risk. How do you cope with them?

Justin Ionescu: I was very often afraid in the mountains. But not in the Himalayas. Even though I found myself occasionally in extreme situations. On Lhotse, at 7,300 feet, I developed a pulmonary edema and I was forced to go back to the base camp. I’m not afraid of the risks that we cannot control, such as nature. In any moment a rock may come off, the ground may fall beneath your feet, literally. I can assume this type of issues, otherwise I wouldn’t even go at all. However, often when I am climbing I’m scared of falling. Even after all this time. Everyone is. A very important thing in the Himalayas is the correct assessment of the risk: how likely is a certain event to happen and with what repercussions. We don’t always succeed to do that. Our imagination is the one that gives a certain size to danger, a more or less important one. If you over estimate yourself, you may find yourself turning back. At the opposite pole, to underestimate yourself may be the end.

Casino Inside: Training, experience, instinct? Sometimes that little gingerbread man in us seems to oppose everything you have learned and practiced. Where’s the limit?

Justin Ionescu: In crisis situations, the primary instinct tells us to flee, and sometimes that saves your life. Other times, training, experience cut in helping us to see things that others may not notice and to act otherwise than the basic instinct tells us to. Once we were up in the mountains when above us started an avalanche. When you hear the avalanche, your instinct says to run. But if you manage to control yourself, analyze the situation, you can actually realize that things are not as bad as it seems. I had the time than to gather the equipment surrounding me – snow was wet, hard, the speed of the fall was not so high.

Casino Inside: Inevitably, the mountain leaves its mark on the person. How did surmount and then climbing change you?

Justin Ionescu: I could say that I relate to life in a more relaxed way, I’m am enjoying life more. One does never really know what follows, and in climbing this is all the more true.

I like to push my limits to the maximum. But in all my firsts on the rock, even though what I was doing seemed crazy, I would manage, with concentration, to evaluate the risk properly and to maintain the danger to a minimum. I think climbing gave me the opportunity to outdo myself. I know that I can accomplish what I propose, even by pushing myself to the extreme. I managed to satisfy my need for strong sensations. But time is short, it’s precious. It is Important to say it as it is, to let the pointless philosophy aside and you lean over the reality, to find solutions to the problems that arise inevitably. I don’t like to waste time.

Justin, thank you for this talk.

În 2 octombrie 2014, alpinistul Justin Ionescu a devenit primul român ce a reușit ascensiunea a două vârfuri de peste 8.000 de metri într-un singur an, ambele fără oxigen și sherpași.

Pe Justin l-am întâlnit la o discuție într-o după-masa de joi. Înalt, subțire, s-a apropiat zâmbind, într-un mers ușor legănat. Un tip relaxat, de un calm ce se schimbă pe măsură ce se înflăcărează vorbind despre orice îl interesează. Atunci, începe sa gesticuleze larg, discutând cu tot corpul. Ne povestește despre călătoria pe care tocmai a încheiat-o, de drumul lung din București până în Tibet, via Istambul via Kathmandu via Tingri, de podișurile largi, drumurile accidentate afectate de muson și oamenii uimitori întâlniți, dar și de bucuria cumva rezervată resimțită odată sus pe Cho Oyu. „M-am bucurat, firește, dar trebuie să recunosc că satisfacția a fost umbrită de lipsa partenerilor mei din primavară”.

Un an. 2 optmiari.

După cum ne spune chiar el, Justin este un debutant în ascensiunile de mare altitudine. În Himalaya a ajuns prima dată în 2012, iar anul trecut a încercat, fără succes, să urce pe Lhotse, al patrulea cel mai înalt vârf din lume. Un an mai târziu, a devenit primul alpinist român cu doi optari într-un an.

Casino Inside: Justin, spune-ne câte ceva despre această realizare.

Justin Ionescu: Am reușit anul acesta să urc doi optmiari. Primul a fost Shishapangma, în primăvară, al doilea, Cho Oyu acum în toamnă.

În primul rând, în primăvară am avut șansa de a face parte dintr-o echipă foarte puternică. Eram cu Horia Colibășanu și Peter Hamor, alpiniști foarte buni, care împreună au la activ vreo 45 de expediții la altitudine. Am fost primii din an ce au reușit o ascensiune la peste 8.000 de metri. Deși extrem de satisfăcătoare – nu numai că reușisem să ajung pe vârf, dar o făcusem și în compania unor prieteni – expediția mi-a consumat aproape toată energia. Dar la puțină vreme după întoarcerea acasă, a încolțit ideea unui al doilea optimar. Unul dintre prietenii cărora le povesteam de Himalaya mi-a propus să mergem împreună pe Mera Peak. Până la urmă, el nu a mai putut merge, însă eu nu eram pregătit să renunț. Cum nu am reușit să găsesc un nou partener, singura opțiune a rămas Cho Oyu, care, în ciuda înălțimii – este al șaselea cel mai înalt vârf din lume – permite ascensiunea solitară mai ușor ca alții, neavând crevase pe ruta clasică pe care urma să urc.

Timpul între cele două expediții a fost destul de scurt. Nu am avut multă vreme să mă refac și antrenez, dar am reușit să găsesc proporția optimă. Și uite așa, în 11 septembrie, eram într-o echipă internațională, cu 2 italieni din Roma și o alpinistă din Ecuador, îndreptându-ne spre Tibet. Datorită ascensiunii din primăvară, mi-a fost ușor să mă aclimatizez acum. Dar diferența de 200 metri față de Shisha a contat cu siguranță. Pe măsură ce înaintam spre vârf, am început să resimt oboseala. Ultima secțiune, din tabăra 3, am parcurs-o singur. Am plecat la drum la 01:00 a.m, și am ajuns sus la 10:00.

Context. Profil.

Se fac 30 de ani de când alpiniștii românii au reușit să atingă Himalaya. Din 1985 și până azi, zeci de expediții s-au organizat într-acolo, toate în încercarea de a duce steagul României pe cele mai înalte vârfuri din lume. Unii au reușit, unii nu; alții au rămas acolo, ofrandă muntelui. Dar de-abia în ultimii ani a crescut mediatizarea acestui sport și expunerea publicului larg către această activitate.

Casino Inside: Expedițiile românești, individuale sau în grup, în această regiune au fost în ultimii ani tot mai numeroase, numai în 2014 înregistrându-se opt. Ce reprezintă reușita ta în acest context?

Justin Ionescu: Aș spune că reprezintă o ștachetă mai sus în alpinismul de altitudine românesc.

Din cele opt expediții de anul acesta de care spui, doar trei s-au finalizat cu succes. Eu am fost în două dintre ele. Astfel de expediții nu sunt niciodată ușoare. Dar mă bucur că, deși debutant în ascensiunile de altitudine, am reușit această dublă ascensiune.

Casino Inside: O căutare pe net iți face un portret sumar: alpinist, expert în escaladă și ascensiuni tehnice, instructor. Spune-ne, cine este Justin Ionescu?

Justin Ionescu: Cățărător pasionat, geolog ratat, antrenor de alpinism și escaladă, fervent biciclist de București și, din vara aceasta, motociclist, cu deja cinci trânte la activ.

Casino Inside: 1995 a fost pentru tine anul primelor escalade. Anii 1997-2008 i-ai petrecut marcând diverse premiere în pereții Carpaților românești și participând la concursuri internaționale de profil. D-abia în 2013 te-ai decis să faci pasul spre Himalaya. De ce atunci? De ce acolo, cei mai înalți și mai dificili munți de pe planetă?

Justin Ionescu: Consideram, ca mulți alții din comunitatea alpină, că ascensiunile pe rute clasice la altitudini mari, peste 8.000 de metri, se apropie mai mult de trekking, decât de cățărare. Dar în 2012, am ajuns în Himalaya pentru prima oară, în Everest Base Camp. Pereții, cascadele înghețate m-au făcut să-mi doresc să mă întorc pentru o tură tehnică. Astfel de expediții se pot face numai adaptându-ți corpul la acea lipsă de oxigen specifică. Pentru a-mi testa forțele, am fost pe Lhotse în 2013.

Despre alpinism, într-o notă tehnică.

Casino Inside: Din perspectiva unor profani ca noi, asemenea călătorii alpine par de o dificultate de neconceput. Dincolo de pregătirile financiare, tehnice, cu siguranță semnificative, de ce ai nevoie într-o astfel de expediție?

Justin Ionescu: Înainte de toate, de pregătire fizică, de antrenament specific: escaladă, alergare, ture montane, înot. Toate te ajută să pregătești corpul pentru a face față efortului. Cred, însă, că pregătirea mentală este esențială. Fără echilibru, fără puterea de a te pondera și controla în momentele dificile nu poți face față.

Casino Inside: Risc, urmări, probabilități. Emoția, frica sunt inevitabile pe munte, indiferent de cum gestionezi riscul. Cum tratezi cu ele?

Justin Ionescu: Frică mi-a fost de foarte multe ori pe munte. Dar nu în Himalaya. Chiar dacă m-am aflat uneori în situații extreme. Pe Lhotse, la 7.300 de metri, am făcut edem pulmonar și am fost nevoit să mă întorc la bază. Nu mi-e frică de riscurile pe care nu le pot controla, cum e natura. Oricând se poate desprinde un bolovan, oricând îți poate fugi pământul de sub picioare, la propriu. Astfel de aspecte mi le asum, altfel nu aș mai pleca deloc. Însă, la escaladă deseori mi-e frică de cădere. Chiar și după atâta vreme. Oricui îi e.

Un lucru foarte important în Himalaya este evaluarea corectă a riscului: ce probabilitate este să se întâmple un anumit eveniment și cu ce urmări. Nu întotdeauna reușești să faci asta. Este imaginația noastră cea care îi dă pericolului o anume dimensiune, mai multă sau mai puțină importanță? Dacă supraevaluezi, te poate face să te întorci din drum. La polul opus, a subestima poate însemna sfârșitul.

Casino Inside: Experiență, antrenament, instinct? Câteodată, acel mic omuleț din noi se opune parcă tuturor celor învățate și practicate. Unde e limita?

Justin Ionescu: În situații de criză, instinctul primar ne spune să fugim, iar uneori asta ne salvează viața. Alteori, intervin antrenamentul, experiența, care ne ajută să vedem lucruri pe care altul poate nu le observă și să acționăm altfel decât el. Eram la munte odată, într-un curs, când mai sus, deasupra noastră s-a pornit o avalanșă. Când auzi avalanșa, instinctul îți spune să fugi. Dar dacă reușești să te controlezi, să analizezi situația, îți poți da seama ca de fapt lucrurile nu sunt așa de rele cum par. Am avut atunci timp să adun echipamentul pe care îl aveam împrăștiat pe lângă mine – zăpada era udă, grea, viteza cu care cădea nu era așa de mare.

Casino Inside: Inevitabil, muntele își lasă amprenta asupra individului. Cum te-a schimbat escalada și, mai apoi, alpinismul?

Justin Ionescu: Aș putea spune că privesc viața mai relaxat, mă bucur mai mult de ea. Nu știi niciodată cu adevărat ce urmează, iar în alpinism este cu atât mai adevărat acest lucru.

Îmi stă în fire să îmi împing limitele la maxim. Dar în toate premierele pe care le-am realizat la stâncă, chiar dacă părea nebunesc ce făceam, reușeam, prin concentrare, să evaluez corect riscul și să mențin pericolul la minim. Cred că alpinismul mi-a dat ocazia de a mă auto-depăși. Știu că pot realiza ce îmi propun, chiar și împingându-mi rezistența la extrem. Am reușit să îmi satisfac nevoia de senzații tari. Dar timpul e scurt, e prețios. Important este să spui lucrurilor pe nume, să lași deoparte filosofia inutilă și să te apleci asupra realității, să găsești soluții la problemele ce apar inevitabil. Nu îmi place să pierd timpul.

Îți mulțumim, Justin, pentru discuție.