Republica Dominicană, paradisul jucătorilor

vineri, 2 martie 2018

Ţărişoara din Marea Caraibelor nu e doar o destinaţie de vis pentru cei care iubesc luxul, ci şi un rai al pasionaţilor de jocuri de noroc

de Gigi Stancu

Mare, soare şi nisip fin găseşti în foarte multe locuri de pe această planetă, iar giganţii din industria turismului ştiu asta. Având în faţă o competiţie tot mai dură, responsabilii cu politicile de promovare ale diverselor destinaţii exotice au încercat să mai ofere şi altceva pe lângă tihnă, lux şi servicii ireproşabile. Iar dominicanii pot fi premiaţi pentru vizionarism.

Turism și gambling

Republica Dominicană a avut tot timpul această climă şi a fost de când se ştie scăldată de caldele ape ale Mării Caraibelor. Totuşi, până prin anii ’90, cu excepţia unor americani dornici de aventură, puţină lume se îngrămădea să calce ţărmurile pe care a debarcat pentru prima dată Cristofor Columb în campania care avea să se lase cu descoperirea Americii. Minţile luminate de la Santo Domingo, capitala de unde este cârmuită ţărişoara cu aproape 11 milioane de locuitori, s-au strâns însă la o masă pentru a discuta ce le mai trebuie pentru a face bani din ce le-a dat natura fără să facă nimic. Şi cu toţii s-au oprit la două aspecte cheie care aveau să fie nu doar câştigătoare, ci chiar geniale. Pe fiecare din cele 3 părţi care au ieşire la mare, pentru că în vest e “blocată” de Haiti, Republica Dominicană şi-a construit o serie de resorturi de lux cu vârf de lance spre banii nord-americanilor şi europenilor: Punta Cana. Apoi, din 2000 până 2011 s-a pus la punct o legislaţie în domeniul jocurilor de noroc care avea să devină cheia succesului. Astfel, cazinourile, cu toate jocurile lor posibile, au fost permise dintr-o dată în Republica Dominicană, care a devenit un paradis în acest domeniu. Nu şi unul fiscal pentru că acest gen de afacere s-a impozitat tot timpul gras, mai întâi cu 25% din profit, iar de câţiva ani chiar cu 29% din profit. Pentru a nu arunca haos într-o societate conservatoare, în proporţie de 80% catolică practicantă şi nepregătită să facă faţă acestui val de tentaţii, nativilor le-a fost interzis accesul în astfel de locuri. Li s-a comunicat clar că aceste cazinouri au fost înfiinţate doar pentru a atrage turişti şi tocmai din acest motiv au fost permise doar în incinta hotelurilor. Practic, dacă nu eşti posesorul unui resort nu vei primi de la Guvern licenţă şi pentru desfăşurarea unei activităţi în industria jocurilor de noroc.

Cel mai mare cazinou e Hard Rock Casino Punta Cana

Astfel, pe tot cuprinsul Republicii Dominicane au înflorit perechile de acest gen, Hotel & Casino, iar în prezent numărul lor bate spre 40, 18 în Punta Cana, 12 în Santo Domingo şi restul răspândite prin destinaţii la fel de frumoase, dar mai puţin cunoscute, gen Puerto Plata, Santiago de los Caballeros, Bayahibe, Bavaro sau Boca Chica. Punta Cana e însă raiul, acest oraş fiind evaluat de site-urile de profil ca deţinând 4 dintre cele mai tari 5 cazinouri din Dominicană. Cel mai mare este The Hard Rock Casino, stabiliment construit pe 4.100 de metri pătraţi într-o oază ruptă din filmele cu Johnny Depp. Acesta oferă 450 de Slot-machines şi jocuri video, 40 de mese de joc, Ruletă, sală de Poker deschisă 20 de ore din 24, Blackjack, Baccarat, Zaruri şi multe altele. Deocamdată, îi lipseşte doar pariurile sportive, aspect la care se lucrează, dar o franciză a William Hill vă aşteaptă cam în majoritatea celorlalte cazionouri din Republica Dominicană unde cursele de câini şi de cai, luptele de cocoşi şi baseball-ul sunt cele mai căutate întreceri. Această lipsă nu îl afectează foarte mult pe colosul „Hard Rock”, din Punta Cana, care e de ani buni al doilea cel mai mare cazinou din zona Caraibelor după celebrul „The Atlantis”, din Bahamas. Odată deschisă această „Cutie a Pandorei”, era greu de crezut că se va putea amâna prea mult implicarea localnicilor în fenomen.

Localnicii au primit în sfârşit voie să joace

Astfel, de câţiva ani şi ei au voie să intre şi să joace la cazinou, fapt care a făcut să explodeze economia acestei ţări, cea mai puternică din zonă. Totuşi, cei peste 6 milioane de turişti care i-au trecut pragul în sezonul 2016-2017 au făcut diferenţa şi se aşteaptă 6,5 milioane sezonul viitor, cei mai mulţi din SUA şi Canada. Pe lângă jocurile specifice cazinourilor, Republica Dominicană are o mare tradiţie şi în loterie, dar ea nu are legătură cu turismul, ci intră sub jurisdicţia directă a statului, care o şi organizează. Cel mai slab stau dominicanii la industria online, unde se amână dezlegarea oferită cazinourilor în anii 2000. Amaya, „mama” celebrelor platforme PokerStars şi FullTilt, disponibile şi în România, au obţinut în 2011 prima şi singura licenţă de funcţionare pe internet, dar nu s-au efectuat nici până azi jocuri efective. Măr al discordiei este, conform presei din zonă, modalitatea de taxare, asupra căreia părţile implicate n-au ajuns încă la un consens. În plus, ideea dominicanilor a fost de a-i atrage pe turiştii – jucători acolo, nu de a le facilita marilor companii din domeniu înfiinţarea de la distanţă a unor sugative de pe urma cărora Republica Dominicană să nu câştige mare lucru. Până la urmă, aşa şi este! Dacă vrei să joci poker online, o poţi face şi din sufrageria ta, de ce să te mai duci până în Dominicană?

Concluzie: Turismul şi jocurile de noroc merg mână în mână în Republica Dominicană şi nu poţi să guşti complet una, fără cealaltă.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *