Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar în România și impactul multi sectorial produs

miercuri, 18 mai 2022

de Ana-Maria Baciu, Partener, și Ana-Maria Corugă, Managing Associate Simion&Baciu

Încă din anul 2009, subiectul dezechilibrului puterilor de negociere în cadrul lanțului de aprovizionare alimentar a reprezentat o preocupare constantă la nivelul Uniunii Europene, considerându-se că asimetriile existente în acest sens pot conduce la impunerea, de către cumpărători, de practici comerciale neloiale în detrimentul furnizorilor.

Cu scopul declarat de a configura o soluție la problematica identificată, în data de 17 aprilie 2019, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene adoptă Directiva (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (Directiva UTP).

Directiva UTP își propune astfel să asigure o armonizare minimă în reglementarea practicilor comerciale neloiale între operatorii economici ce acționează în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Procedura de transpunere a Directivei UTP în legislația națională a încorporat un element surpriză, legiuitorul român optând pentru o reglementare națională mai exigentă și mai strictă, mergând dincolo de standardul minim de armonizare impus prin Directiva UTP și adoptând astfel o listă de practici comerciale neloiale (și deci, interzise în orice situație) semnificativ extinsă față de reglementarea aplicabilă la nivel european.

Pe cale de consecință, Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (”Legea UTP) reglementează o listă de practici comerciale neloiale, interzise în orice situație, ce încorporează deopotrivă practici comerciale permise prin Directiva UTP, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a unor condiții precis determinate, cât și practici comerciale pe care legiuitorul european nu a considerat necesar să le aducă sub incidența unei reglementări cu caracter obligatoriu, considerând oportun să le mențină sub egida libertății de contractare a părților.

Impactul produs de Legea UTP este unul multi sectorial, prevederile Legii UTP urmând a fi avute în vedere de orice operatori economici ce încheie contracte comerciale având ca obiect vânzarea de produse agricole și alimentare, indiferent de obiectul de activitate al acestora sau de valoarea contractelor încheiate, atât timp cât criteriul cifrei de afaceri reglementat de actul normativ este îndeplinit.

Legea UTP se va aplica astfel inclusiv operatorilor economici din sectorul jocurilor de noroc, cu o cifra de afaceri mai mare de 2 milioane euro (care se va calcula in considerarea cifrei de afaceri a grupului de societăți din care fac parte, după caz) prin raportare la orice achiziție de produse agricole și/sau alimentare de la furnizori cu o cifra de afaceri mai mică.

Din punct de vedere teritorial, legea reglementează relațiile comerciale dintre furnizori și cumpărători în cadrul lanțului de aprovizionare, cu privire la practicile comerciale neloiale săvârșite în legătură cu vânzarea de produse agricole și/sau alimentare, atunci când vânzările sunt realizate pe teritoriul României, precum și când vânzările sunt realizate în afara teritoriului țării, dar când produc efecte pe teritoriul României.

Legea UTP a intrat în vigoare și a început să producă efecte începând cu data de 15 aprilie 2022.

Conform prevederilor Legii UTP, dispozițiile actului normativ se aplică contractelor comerciale încheiate după data intrării acesteia în vigoare, iar pentru cele încheiate anterior, părțile au obligația punerii lor în acord cu prevederile noului cadru legal până la data de 31 decembrie 2022. Desigur, norma tranzitorie nu se va aplica în cazul acelor prevederi de aplicare imediată între părți, independent de prevederile agreate ale unui contract în vigoare.

Astfel, pe lângă practicile interzise total de Directiva UTP (respectiv, depășirea termenelor de plată, anularea comenzilor cu un termen scurt de preaviz, modificarea unilaterală de către cumpărător a clauzelor unui acord de furnizare, în anumite condiții; solicitarea de plăți care nu sunt legate de vânzarea produselor agricole și alimentare ale furnizorului sau pentru deteriorarea sau pierderea de produse agricole și alimentare sau pentru ambele, survenite în spațiile cumpărătorului sau după ce proprietatea a fost transferată cumpărătorului, atunci când o astfel de deteriorare sau pierdere nu a avut loc din neglijența sau culpa furnizorului; refuzul cumpărătorului de a confirma în scris clauzele unui acord de furnizare în legătură cu care furnizorul a solicitat o confirmare scrisă; dobândirea, utilizarea sau divulgarea în mod ilegal de către cumpărător a secretelor comerciale ale furnizorului; amenințarea furnizorului de către cumpărător cu efectuarea sau efectuează represalii comerciale în cazul în care furnizorul își exercită drepturile legale sau contractuale; sau solicitarea de către cumpărător furnizorului să compenseze costurile aferente examinării plângerilor clienților referitoare la vânzarea produselor furnizorului, în pofida absenței unei conduite neglijente sau a unei culpe din partea furnizorului), pe care Legea UTP le-a preluat ca practici neloiale, legiuitorul român a ales ca, începând cu data de 15 aprilie 2022, să interzică o serie de alte practici, unele dintre acestea favorabile chiar furnizorului, în anumite circumstanțe, și care fac parte din procesul uzual de contractare în domeniul produselor agricole și alimentare.

Astfel, Legea UTP interzice cumpărătorului și o serie extensivă de alte practici, considerate automat neloiale, independent de o eventuală negociere și acceptare expresă de către părțile acordului de furnizare:

  • să stabilească un termen de preaviz mai mic de 60 de zile pentru delistarea unui produs marcă privată a unui producător pentru categoriile de produse care includ comercializarea unei mărci proprii a magazinului;
  • să încaseze de la furnizor costurile aferente extinderii rețelei de distribuție a cumpărătorului, amenajării spațiilor de vânzare ale comerciantului și evenimentelor de promovare a activității și imaginii cumpărătorului;
  • să utilizeze autofacturarea pentru produsele agricole și/sau alimentare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 320 din Codul Fiscal;
  • să aplice reduceri financiare și comerciale sub formă de rabaturi, cu excepția remizelor și risturnelor, a căror reduceri cumulate să nu fie mai mari de 20%, aplicate în funcție de valoarea facturată între cumpărător și furnizor, pentru produse agricole și/sau alimentare;
  • să returneze furnizorului produsele agricole și/sau alimentare nevândute;
  • să întârzie recepționarea și întocmirea documentelor de recepție a produselor agricole și alimentare;
  • să factureze valoarea serviciilor de publicitate, marketing, plasare secundară sau reduceri pentru produsele vândute de cumpărător cu titlu promoțional, peste cuantumul de maximum 5% din valoarea încasată de furnizor în baza contractului încheiat între părți;
  • să achiziționeze și să comercializeze produse alimentare fără verificarea trasabilității acestora în cazul în care prețul de achiziție este mai mic decât costul de producție mediu practicat pe piața relevantă în perioada achiziției;
  • să impună furnizorului o plată pentru listarea produselor sale agricole și alimentare, precum și pentru expunerea spre vânzare a acestora;
  • să impună produse și servicii furnizorului, direct sau indirect, să cumpere sau să vândă de la un terț;
  • să solicite furnizorului taxe, care îl obligă pe furnizor să mărească artificial prețul de facturare;
  • să delisteze, să amenințe cu delistarea sau să retragă de la expunere unul sau mai multe produse agricole și/sau alimentare, în scopul de a pune presiune sau de a exercita represalii comerciale împotriva furnizorului, pentru acceptarea unor clauze contractuale defavorabile acestuia;
  • să listeze și să afișeze la raft doar marca proprie a cumpărătorului, astfel încât oferta să includă cel puțin o marcă privată a unui producător concurent, pe categoria de produse respectivă;
  • să aplice condiții comerciale diferite pentru produsele marcă privată ale producătorilor față de produsele marcă proprie ale comerciantului, pentru listarea/afișarea la raft;
  • să refuze listarea unui produs agricol și/sau alimentar înregistrat pe scheme de calitate naționale și/sau europene, ofertat de către un furnizor pe motivul lipsei volumelor și a sezonalității acestuia;
  • să ofere sau să vândă produse agricole și/sau alimentare în pierdere, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare;
  • să preia condițiile comerciale agreate cu furnizorul pentru achiziția de produse aferente canalului de vânzare cu amănuntul și să le aplice cu privire la achizițiile de produse de la furnizor aferente canalului de vânzare en-gros.

În plus, divulgarea termenilor și condițiilor contractului comercial pentru achiziția de produse agricole și/sau alimentare, cu excepția cazului în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor asumate față de respectivul furnizor sau respectarea unor prevederi legale, atât de către furnizor cât și de către cumpărător, reprezintă, de asemenea, practică neloială interzisă.

Săvârșirea practicilor comerciale calificate ca neloiale se sancționează cu amenzi cuprinse între 250.000 RON și 600.000 RON.

În plus, săvârșirea în mod repetat a practicilor comerciale neloiale se sancționează cu amendă în sumă de 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior de contravenient.

În contextul acestui cadru legal cu caracter de noutate în materia practicilor comerciale în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, ce stabilește totodată și un regim sancționator sever, inclusiv prin instituirea unor mecanisme de aplicare de amenzi prin raportare la cifra de afaceri a operatorilor economici supuși unor eventuale acțiuni de supraveghere și control, modul în care autoritățile competente cu implementarea și aplicarea legii, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Concurenței, vor alege să își exercite atribuțiile va fi esențial pentru realitățile economice ale României după intrarea în vigoare a legii.

Deși domeniul jocurilor de noroc este astăzi subiect al unui cadru de reglementare foarte strict in domeniul principal de activitate cât și din punct de vedere fiscal și al cerințelor de prevenire și combatere a spălării banilor, sarcina de asigurare a unei conformări depline cu legislația aplicabilă devine din ce în cea mai dificilă în condițiile unui cadru legal adiacent ce produce impact semnificativ asupra sectorului, inclusiv în ce privește achizițiile de produse agricole și/sau alimentare, protecția datelor cu caracter personal si mult-așteptatul cadru legal național de transpunere a Directivei Omnibus.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.