Poker Courchevel, un joc de poker intrigant
Eram în căutare de mai mult timp de un joc de poker puțin diferit de cele care în mod tradițional se joacă în prezent – Texas Holdem sau Omaha. Din întâmplare am găsit jocul de Poker Courchevel și aș dori să vi-l prezint și vouă. Mie mi s-a părut intrigant, interesant, altceva decât cu ce eram obișnuit până acum.

Poker Courchevel
Istoria lui Poker Courchevel
Nu se știe exact originea acestei variante de Omaha, dar avem indicii că a apărut în jurul anilor 80’ sau 90’ în stațiunea alpină Courchevel în jocurile de societate pe care le practicau schiorii obosiți în pauzele lor de la ski. Jocul a fost destul de popular în Franța, dar nu a ajuns cu adevărat în atenția organizatorilor marilor turnee de poker precum WSOP sau WPT, până acum.

sursa foto: italianpokerclub.com
Reguli de bază la Poker Courchevel
În primul rând trebuie să știți că Poker Courchevel este derivat din Omaha. Fiecare jucător primeşte cinci cărţi proprii, cu faţa în jos. Cinci cărţi din pachet sunt aşezate pe parcursul jocului cu faţa în sus în mijlocul mesei. Fiecare jucător trebuie apoi să folosească doar două dintre cele cinci cărţi proprii împreună cu fix trei cărţi de pe masă pentru a face cea mai bună mână de poker posibilă. Ce este diferit la acest joc de poker față de 5 Card Omaha este faptul că prima carte din flop este împărţită cu faţa în sus la începutul mâinii, înaintea începerii rundei de pariere preflop.
Butonul de “dealer” indică jucătorul care este dealer în jocul curent. Înainte de începerea jocului, jucătorul aflat imediat în stânga butonului pune small blind-ul, primul bet obligatoriu. Jucătorul aflat imediat în stânga small blind-ului pune big blind-ul, care este, de obicei, de două ori mai mare decât small blind-ul, dar blind-urile pot varia în funcţie de mizele şi de structura de bet-uri jucate.
Acum, fiecare jucător primeşte câte cinci cărţi personale, iar prima carte din flop este aşezată pe masă cu faţa în sus. După ce toţi jucătorii au primit, în ordinea acelor de ceasornic, câte patru cărţi, se trece la prima rundă de pariere, începând cu primul jucător activ din stânga jucătorului care a plătit big blind-ul.

sursa foto: pokerstars.fr
Ce se întâmplă pe Pre-Flop
După ce îşi verifică propriile cărți şi prima carte de pe flop, fiecare jucător are acum șansa de a-şi juca mâna, fie plătind un big blind, fie plusând. Acţiunea începe de la stânga celui care a pus big blind-ul. Acel jucător are opţiunea de a face fold, call sau raise. De exemplu, dacă big blind-ul a fost de 2$, call-ul ar costa 2$, iar raise-ul ar costa cel puţin 4$. După aceea, acţiunea ar continua de la stânga la dreapta în jurul mesei.
Ce se întâmplă pe Flop
După ce prima rundă de pariere este completă, celelalte două cărţi din flop vor fi aşezate pe masă cu faţa în sus. Cărţile de pe masă pot fi folosite acum de orice jucător rămas la masă în alcătuirea unei mâini de poker câștigătoare. Jocul se reia iarăşi începând cu primul jucător activ aflat în stânga butonului. Începe o altă rundă de pariere.
Ce se întâmplă pe Turn
Când această rundă de pariere este completă, a patra carte comună va fi aşezată pe masă lângă flop. Jocul se reia începând cu primul jucător activ aflat în stânga butonului. Începe o altă rundă de pariere.
Ce se întâmplă pe River
Când această rundă de pariere este completă, a cincea carte comună, River-ul, va fi aşezată pe masă lângă cele patru aşezate deja anterior. Jocul se reia iarăşi începând cu primul jucător activ aflat în stânga butonului. Are loc ultima rundă de pariere.

sursa foto: fullhousepoker.org
Arătarea cărților
Dacă în joc au mai rămas mai mulţi jucători atunci când a luat sfârşit runda finală de pariere, ultima persoană care face bet sau raise îşi arată cărţile, în afară de cazul în care nu a avut loc niciun bet în runda finală, caz în care jucătorul din stânga butonului îşi arată primul cărţile. Evident, jucătorul cu cea mai bună mână alcătuită din 5 cărţi câştigă potul. Înainte de a începe un nou joc, butonul trebuie mutat în sensul acelor de ceasornic la următorul jucător.
Concluzie
Poker Courchevel este un joc de poker intrigant, mai cu seamă în prima parte a sa, pe Pre-Flop, când prima carte din flop este aşezată pe masă cu faţa în sus. După aceea, sigur, urmează direcția unui joc de poker obișnuit.
Surse: pokerstars.ro, 888poker.com