Piaţa pariurilor va creşte odată cu investiţiile făcute in acest domeniu

Aceasta este concluzia lui Director de Dezvoltare al Stanleybet International, ca răspuns la climatul economic dificil, care vorbeşte, de asemenea, într-un interviu deschis, despre dezinteresul din România pentru cursele de cai şi despre cum poţi face bani în timpul liber.

Cum a început cariera dvs. la Stanleybet?

Mi-am început cariera în pariuri în urmă cu foarte mulţi ani, alături de alţi manageri seniori ai Stanleybet. Acum 37 de ani, lucram ca manager la o casă de pariuri din UK. Am început astfel să devin mai responsabil datorită primului meu angajator, pentru deschiderea unor noi magazine în UK. M-am alăturat echipei Stanleybet în 1991, pentru a le dezvolta activitatea din Marea Britanie. Stanleybet făcea parte din Stanley Leisure Plc, cel mai mare operator de jocuri din UK. În 1997, afacerea Stanleybet International era deja pe val, iar eu am început să lucrez pe partea multinaţională în 2000, când firma a deschis un oficiu în Croaţia. România a fost următoarea ţară, în care Stanleybet a deschis o unitate în ianuarie 2003. Am fost implicat în activitatea Stanleybet România încă de la prima vizită la Bucureşti şi am rămas aşa până astăzi.

De ce aţi ales StanleyBet pentru a investi în România şi, mai ales, de ce în aceste vremuri tulburi din punct de vedere financiar?

Timp de mai mulţi ani, publicul român care era interesat să parieze, nu avea decât servicii proaste şi o ofertă limitată. Chiar dacă climatul financiar este dificil, noi suntem de părere că investind în afacerea noastră şi având locaţii de primă mână, piaţa noastră va creşte odată ce publicul va răspunde la investiţiile făcute. Este un mediu de afaceri dificil, dar nu din cauza lipsei de oportunităţi pentru afaceri sau a lipsei de personal instruit, ci din cauza taxelor ridicate şi nesiguranţei legislative. Sperăm că schimbările taxelor de anul trecut vor stabiliza piaţa şi că noua legislaţie creată cu multă trudă de cei implicaţi, va permite industriei să crească şi pe viitor.

Care este atu-ul Stanleybet în România, pe o piaţă a pariurilor sportive care devine din ce în ce mai competitivă?

Stanleybet îşi desfăşoară acum activitatea în 8 ţări Europene şi dimensiunea resurselor permite clienţilor să parieze încrezători că o fac cu o casă de pariuri cu fonduri substanţiale. Cei care creează cotele şi managerii noştri de risc sunt foarte experimentaţi, iar asta împreună cu software-ul patentat ne dă posibilitatea să oferim oportunităţi de a paria pe o varietate de evenimente sportive şi pe subcategorii ale acestor evenimente. Noul nostru produs virtual pe care îl promovăm este cel mai bun din lume şi introducerea mai multor produse de acest gen va menţine Stanleybet ca lider pe piaţă.

Având în vedere experienţa în această piaţă, cum puteţi defini pariorul român, client al Stanleybet, în comparaţie cu cel britanic?

În pariurile sportive este o dferenţă foarte mică între clienţii din diverse ţări. În general, clientul este iubitor de sport, în special fotbal, şi îi place să îşi folosească abilităţile de a prezice rezultatul unor întreceri sportive. Marea diferenţă între clienţii români şi cei britanici este că în Marea Britanie cursele de cai sunt foarte populare. Tradiţia curselor de cai are rădăcini de sute de ani în Regatul Unit, deci este de înţeles că în România nu există un interes pentru asta.

Din statisticile de până acum, care este feedback-ul primit de la clienţii Stanleybet Concept Store-Live Sports, care a fost deschis recent în Bucureşti?

Este desigur prea devreme, deoarece noul magazin a fost deschis în urmă cu două luni. Cu toate acestea, suntem foarte mulţumiţi de ce s-a văzut până acum şi suntem decişi să deschidem şi alte locaţii de genul acesta în Bucureşti, precum şi în alte oraşe mari.

Care sunt aşteptările financiare pentru anul acesta, în ceea ce priveşte activitatea Stanleybet din România şi câte unităţi plănuiţi să mai deschideţi aici în 2010?

Pariurile sportive sunt o afacere ciudată în sensul în care performanţa financiară depinde semnificativ de rezultate. Pentru o perioadă, rezultatele de anul trecut au favorizat clientul şi câteva companii, nu doar din România, au avut probleme. Mai târziu, în acel an, rezultatele au început să favorizeze casele de pariuri şi am încheiat anul cu perfomanţa pe care ne-o doream. Sperăm, desigur, că ele se vor întoarce din nou în favoarea caselor, în curând! Anul acesta este Cupa Mondială de fotbal şi ca fan Liverpool, este un eveniment pe care îl aştept cu nerăbdare. Din punct de vedere al afacerii, ne oferă oportunitatea să ne promovăm şi poate să atragem noi clienţi. Dar încă odată, totul depinde de rezultate şi voi fi mai mult decât încântat să vă dezvălui la final dacă a fost o cupă ″bună″  sau nu. După cum am spus şi mai devreme, plănuim să ne dezvoltăm cu noile locaţii concept, dar vrem să deschidem şi locaţii standard. Suntem de asemenea conştienţi că unele dintre case sunt deja vechi de 7 ani, aşa că vom avea în vedere un program de remobilare şi exindere, acolo unde este necesar. Estimăm că ne vom mări numărul de proprietăţi la 350 până la sfârşitul lui 2010.

Care este părerea dumnevoastră despre casele de pariuri online? Afectează în vreun fel afacerea Stanleybet?

Noi avem în mare măsură, o piaţă diferită de cea targetată de casele online. Clienţilor noştri le place să parieze cu bani cash şi să îşi colecteze câştigurile în acelaşi mod, pe loc. Oamenii nu au întotdeauna acces la pariurile online şi de multe ori o casă de pariuri locală e mai la îndemână. Casele online nu afectează cu siguranţă existenţa noastră. Într-un fel, chiar ne ajută să creştem, pentru că investesc foarte mult în publicitatea prin sms, care face publicul mai informat în legătură cu evenimentele sportive.  Este foarte important ca produsul să fie cunoscut, iar numele unei case de pariuri pe tricoul unui fotbalist, face ca milioane de spectatori sau telespectatori să îl cunoască.

Obişnuiţi să pariaţi în viaţa de zi cu zi? Cum vă petreceţi timpul liber?

Desigur că pariez şi eu – de obicei pierd. Fiind englez, îmi place de asemenea să merg ocazional la curse de cai – acelaşi rezultat îl obţin şi aici. Călătoresc mult pe motiv în interes de afaceri, dar, din păcate tot ce apuc să vad sunt aeroportul şi hotelul. Timpul liber pe care îl am, îl petrec vizionând meciuri cu Liverpool pe care le prind, iar dacă nu ajung la un meci live, există cu siguranţă unul la televizor pe care îl pot vedea undeva.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *