luni, 14 aprilie 2014

PETIȚIA „STOP NAȚIONALIZĂRII GAMINGULUI ROMÂNESC!” a fost depusă la 11 Instituții ale Statului

  Așa cum am promis, astăzi 14 aprilie, am depus PetițiaSTOP NAȚIONALIZĂRII GAMINGULUI ROMÂNESC, care a fost semnată de 6313 de oameni (până duminică dimineața când am început să pregătim documentația), către următoarele instituții ale Statului Român:

         Guvernului României, Primului-Ministru Victor Ponta

         Biroului Permanent al Senatului, Președinte Călin Popescu Tăriceanu

         Comisiei pentru Buget, Finanţe, Activitate bancară şi piaţă de capital (Camera Senatului) Președinte Nicula Vasile – Cosmin

         Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci (Camera Deputaților). Președinte Nicolăescu Gheorghe – Eugen

         Ministerului Finanțelor Publice, Ministru Ioana Maria Petrescu

         Ministerului Finanțelor Publice, Ministru delegat pentru buget Liviu Voinea

         Ministerului Muncii, Ministru Rovana Plumb

         Ministerului Economiei, Ministru Constantin Niță

         Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Ministru Delegat Florin Nicolae Jianu

         Consiliului Concurenței, Președinte Bogdan Chiriţoiu

         Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Președinte Odeta Cristinela Nestor

Petiția a ajuns astăzi și la următoarele televiziuni și ziare: Realitatea TV, Revista Capital și cotidianul Evenimentul Zilei. Urmând ca în zilele următoare să depunem petiția și la alte instituții de presă.

De asemenea, astăzi reprezentanții revistei noastre au prezentat Petiția STOP NAȚIONALIZĂRII GAMINGULUI ROMÂNESCla Masa Rotundă organizată de ziarul Bursa la WTC celor 6 parlamentari inițiatori ai proiectului legislativ din 31 martie, și anume:

Daniel Florea, Deputat PSD, iniţiator proiect;

Petru Movilă, Deputat independent, iniţiator proiect;

Cristina Nichita, Deputat PSD, iniţiator proiect;

Viorel Marian Dragomir, Deputat PSD, iniţiator proiect;

Ovidiu Iane, Deputat PSD, iniţiator proiect;

Sorin Iacoban, Deputat PSD, iniţiator proiect;

Luni seara Petiția fusese semnată online de peste 8.000 de oameni! Un lucru Fantastic! Vă rugăm să continuați să semnați Petiția pentru că acest lucru nu este în zadar, misiunea noastră nu s-a încheiat. Vom continua să contabilizăm toate semnăturile primite și le vom trimite instituțiilor statului și pe cele care s-au înregistrat după data de 13 aprilie.

  Așa cum am promis, astăzi 14 aprilie, am depus Petiția STOP NAȚIONALIZĂRII GAMINGULUI ROMÂNESC, care a fost semnată de 6313 de oameni (până duminică dimineața când am început să pregătim documentația), către următoarele instituții ale Statului Român:

Author: Editor

Share This Post On

1 Comment

  1. 6313 Multumiri !!!!

    Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *