luni, 21 octombrie 2024

Pericolul din jocurile video practicate de copii sau Drumul spre adicție începe de copil

Statul ridică din umeri și lasă totul în seama părinților.

Una din problemele actualei generații de copii este pericolul din jocurile video pe care ei le practică de la vârste fragede.

Pericolul din jocurile video

Citesc pe 21 Septembrie 2024 pe casino.org că un judecător federal din California de Nord a dat undă verde unui proces colectiv care acuză platforma de jocuri mobile Roblox de încurajarea jocurilor de noroc pentru minori.

Plângerea acuză Roblox că a permis cu bună știință site-urilor de jocuri de noroc terțe să accepte pariuri folosind Robux, moneda din joc a platformei. Litigiul a fost intentat de un grup de părinți care susțin că copiii lor au pierdut bani atunci când s-au angajat în cazinouri virtuale cu Robux. Părinții au dat în judecată Roblox în august 2023, susținând că acesta stimulează dezvoltatorii terți să creeze experiențe care utilizează Robux. Dezvoltatorii pot profita schimbând Robux-urile pe care le primesc cu bani reali. Roblox percepând un comision de 30% din aceste tranzacții. Aici a apărut o altă problemă. Mai ales una de ordin moral…dar în funcție de cum va decurge procesul și de ordin penal.

Ce este „underage gambling”?

Underage gambling reprezintă utilizarea serviciilor de jocuri de noroc și pariuri de către minori. În majoritatea statelor lumii vârsta de la care este permisă practicarea jocurilor de noroc este de 18 ani, dar sunt state care au mărit această vârstă la 21 de ani.

Pericolul din jocurile video practicate de copii

În primul rând jocurile video sunt foarte populare în rândul copiilor, și din ce în ce mai mulți copii o preferă ca principală formă de distracție, în detrimentul jocului în aer liber cu alți copii sau a practicării sportului. Jocurile video pe console, precum Play Station, Xbox sau Nintend oferă posibilitatea de a practica o mulțime de jocuri precum Minecraft, Roblox, Mario Kart sau FIFA. Aceste jocuri au avantajul că se pot juca oriunde pe console mobile și dezavantajul că dau dependență celor care le joacă. E același gen de dependență ca în cazul ecranelor de orice tip: privitul în telefoanele mobile sau în televizor. Pentru genul acesta de dependențe autoritățile (inclusiv cele din România) nu au programe de ajutor, lasă totul în seama părinților. Dar, aceleași autorități se văd nevoite să modifice legislația jocurilor de noroc în nenumărate moduri și de câte ori au chef și le convine politic pentru adulții care joacă jocuri de noroc de nu mai știu de ei. E ceva ciudat! Pentru copiii care devin de mici adicți față de ecrane sau de jocuri video statul român nu are prevăzute măsuri, dar pentru adulții (care în principiu se presupune că pot avea grijă de ei) are o mulțime de reglementări legislative și de restricții, de multe ori se gândește chiar la interzicerea jocurilor de noroc pentru că anumiți adulți se comportă ca niște copii și nu pot face diferența între distracție și joc patologic practicat cu gândul de a avea câștiguri financiare. Vouă nu vi se pare ciudat? Adică operatorilor de jocuri de noroc li se cere să-și protejeze jucătorii (aceștia adulți fiind) în timp ce furnizorilor de jocuri video pentru copii nu li se spune nimic, nu au nicio datorie față de utilizatorii lor.

Roblox

Roblox

Roblox este o platformă de jocuri online și un sistem de creare de jocuri care le permite utilizatorilor săi să se joace pe un teren de joacă virtual cu jocuri create de utilizatori.

Jocul este gratuit, deși utilizatorii pot achiziționa Robux prin achiziții pe bani reali în joc. În august 2020, Roblox avea peste 164 de milioane de utilizatori activi. Popularitatea sa este atât de mare, încât mai mult de jumătate dintre copiii americani sub 16 ani joacă acest joc.

Aproximativ 60% dintre utilizatorii Roblox au sub 16 ani, cu 23% dintre aceștia având vârste cuprinse între 9-12 ani și 22% sub 9 ani, conform unei declarații SEC din februarie 2022.

Ce spune mai exact știrea de pe casino.org: că „Reclamanții susțin că Roblox a creat un centru de compensare pentru tranzacțiile ilegale din cadrul locului de joacă virtual și că Roblox facilitează aceste tranzacții și profită de pe urma lor.”, scrie judecătorul Vince Chhabria în hotărârea pronunțată pe 19 septembrie 2024. „Ei susțin că aceste decizii deliberate de proiectare luate de Roblox au creat riscul de prejudiciere a reclamanților minori care altfel nu ar fi fost expuși cazinourilor virtuale.” „Roblox știa cum funcționează aceste cazinouri virtuale și putea să prevadă probabilitatea ca minorii să navigheze pe aceste site-uri și să își joace Robux”, a adăugat el.

Minecraft

Minecraft

În Minecraft, un alt joc popular în rândul copiilor puteți cumpăra Minecoins, care este moneda de joc specifică acestui joc, pentru a achiziționa conținut de la creatorii comunității Minecraft. Uite, de exemplu, de pe Amazon poți cumpăra un stoc de 1720 (costă 8,39 lire sterline) sau 3500 de monede (costă 16,74 lire sterline) Minecoins pe care le poți utiliza pentru a-ți cumpăra skin-uri, pachete de texturi, hărți și alte conținuturi create de creatorii comunității Minecraft! Îi înțeleg pe cei de la Microsoft (proprietarii brandului Minecraft) că vor să facă profit, dar o fi ok să facă asta de pe urma lipsei de inteligență emoțională a copiilor? Copiii vor cere bani părinților, iar aceștia vor cumpăra sau nu aceste Minecoins, dar nu cumva statul (statele) ar putea sa se implice mai mult pentru a dezvolta o legislație care să protejeze părinții de șantajul emoțional la care vor fi supuși de copii lor? Sau să-i protejeze pe copii de posibilitatea de găsi metode de a face rost de bani pentru a-i cheltui în diverse jocuri video fără știrea părinților? Știm cu toții cât de descurcăreți pot fi unii copii atunci când vor să-și atingă scopul…

World of Tanks

Am auzit nenumărate povești spuse de părinții cu care am luat contact de-a lungul anilor în care aproape ca un tipar marea majoritate mi-au spus cum au sesizat lipsa banilor de pe card sau a cashului din portofel. Unii, care chiar și-au urmărit copii pe GPS-ul telefonului copilului, au aflat că aceștia se duceau la un aparat selfpay, pe care le găsim acum la tot pasul și își cumpărau de acolo niște credențiale pentru World of Tanks pentru a avea armuri de tanc mai rezistente sau puterea de foc a tunului mai mare, etc.

Reclamă tv la World of Tanks am văzut la greu anii trecuți, la orice oră din zi și din noapte…Cu siguranță vă mai aduceți aminte.

Semnele la care trebuie să fiți atenți la minori pentru a identifica dacă copilul dvs poate căpăta o adicție față de jocurile video:

-Chiulul de la școală;

-Privirea pierdută și lipsa de concentrare la cursurile școlare;

-Agitație fără motiv;

-Preocuparea pentru sălile de jocuri video;

-Lipsa banilor fără o explicație adecvată;

-Împrumutarea sau furtul de bani de la prieteni și familie;

-Vânzarea sau pierderea bunurilor;

-Sume mari de bani inexplicabile;

-Acte de identitate false printre lucrurile personale;

-O urmă pe internet ce conduce la jocuri care utilizează diverse monede virtuale.

Concluzie

Acest articol este scris de un părinte îngrojorat care se uită cum statul care ar trebui să-i protejeze pe copii, adică pe viitorii adulți, de excese și de capcanele dependențelor îi lasă singuri pe părinți în fața propriilor alegeri, șantajați emoțional de copii lor, pentru că nu-i așa?, pe carcasele jocurilor video spune că jocul este 7+ să zicem, sau 7-99 ani, adică vezi Doamne sunt jocuri care se pot juca în familie. Numai că puterea ecranelor de a crea dependență și a imaginilor în mișcare care-ți livrează conținut de-a gata, tu, copil fiind, nemaiavând nevoie să-ți mai folosești imaginația pentru că tu joci ceea ce alții au creat pentru tine, îți creează în timp o dependență mai mare decât apariția într-un cazinou atunci când vei fi adult. Singurele jocuri pe care vi le recomand din propria experiență să le jucați cu copii voștri sunt cele precum Șah, Nu te supăra frate, Popa Prostu’ sau Capră, Varză, Lup, Șeptică, Macao sau Scrabble…

Sper ca Statul Român să facă ceva și pe acest front al adicțiilor nu doar să se recunoască învins așa cum a făcut-o în cazul drogurilor…

Surse: casino.org, gamblingcare.ie, amazon.co.uk





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.