Pariurile sportive – între o metaforă asupra vieții și o banală relaxare

“Când zarurile dansează pe masă. Atunci, între momentul în care le arunci și cel în care se opresc, trăiești cea mai tare senzație din lume, care nu poate fi egalată de niciun drog”. Este replica lui Walter Abrams, întruchipat magistral de Al Pacino într-unul dintre cele mai cunoscute filme despre pariuri,  “Two for the Money”.

Este poate cel mai bun rezumat al sentimentelor pe care le trăiește orice parior. La fel trece timpul scurs între momentul în care ai plasat pariul și debutul primului meci de pe bilet, cu acel freamăt intern, acea nerăbdare și acele trăiri intense care au fost simțite, în diverse ipostaze, de către sute de generații. Pentru că în spatele boom-ului pe care industria pariurilor a cunoscut-o în era modernă stă o istorie de mii de ani. Practic de când a existat o competiție care presupunea un învingător și un învins, a existat și cineva care să parieze pe ea.

O componentă cheie a unui joc mayan era ca jucătorii să-şi parieze soţiile, bunurile personale şi chiar libertăţile cetăţeneşti pe rezultatul unei dispute. Bărbaţii din tribul Hadza (trib de vânători din Tanzania) petreceau mai mult timp pariind decât la vânătoare. Mizele pariurilor variau de la săgeţi pentru vânătoare, la blănuri şi chiar mâncare. Pariatul pe cursele de cai pare a fi una din cele mai vechi activităţi cu o istorie atestată de peste 6000 de ani. Faraonii egipteni aveau în mormânt în momentul în care erau îngropaţi o pereche de zaruri iar pe vremea când civilizația greacă și cea romană erau în plin avânt, pariurile constituiau o componentă de bază a vieții sociale.

Romanii au dus chiar mai departe ideea de pariere, ea ajungând până la stadiul de metaforă a vieții, potrivit unui istoric contemporan, care nota: “Suntem în așa măsură la mila șansei, încât Șansa este Dumnezeul nostru.”

Ocolul pământului, ce pariu celebru!

Pariurile s-au dezvoltat, au intrat în conștiința oamenilor ca formă de petrecere a timpului liber, iar fiecare perioadă istorică a avut specificul ei în ceea ce privește această activitate. Desigur au apărut și reglementări iar în unele țări pariurile au fost multă vreme interzise, mai ales că de multe ori implicau întreceri care se dovedeau periculoase pentru concurenți, fie că era vorba despre oameni sau animale.

“Iar atunci când natura societății nu prezenta oportunități pentru pariere, englezii le-au inventat”, este concluzia unui studiu asupra istoriei pariurilor. Una dintre inovațiile britanicilor, considerați “părinții moderni” ai acestui adevărat fenomen social, a fost “pedestrianismul”. Englezii obișnuiau să parieze pe durata în care era parcursă o anumită distanță, fie că era vorba de mers, alergat sau chiar sărit. De aici s-a inspirat și Jules Verne atunci când a scris “Ocolul pământului în 80 de zile”, probabil cel mai cunoscut pariu al literaturii universale.

Pariurile au evoluat treptat de la statutul de viciu la activitate de relaxare. Dacă în urma cu 100 de ani concepţia generala asupra pariurilor era majoritar negativă, fiind considerat de către biserică un păcat major şi incriminat de liderii societăţii civile, în ultimii 50 de ani a avut loc o răsturnare spectaculoasă de situaţie. Activităţile de pariere sunt văzute acum ca fiind normale în cadrul societăţii şi sunt percepute ca activităţi de relaxare şi socializare. Privită în sens economic, activitatea de pariere are per total un rol benefic, aducând câștiguri binevenite și costuri rezonabile jucătorilor,  fiind pe de alta parte o activitate puternic impozitată de către stat, ea aducând încasări consistente la bugetul statului.

Pronosport, strămoșul caselor de pariuri în România

România are la rândul ei o istorie bogată în jocurile de noroc, Codul Calimachi, de la începutul secolului XIX, fiind primul document care conținea reglementări legislative în acest sens. Cazinourile au operat în România încă de la începutul secolului XX și nu și-au încetat activitatea nici pe timpul regimului comunist, chiar dacă accesul era apanajul unei părți extrem de reduse din populație. Foarte populare erau însă Loteria Română, înființată încă din 1906 iar mai apoi celebrul Pronosport, care ținea microbiștii cu sufletul la gură până la publicarea rezultatelor din campionatul Italian de fotbal.

Chiar dacă piața agențiilor de pariuri sportive este încă la început în România, față de țări precum Serbia sau Croația, care se pot compara chiar cu Anglia în ceea ce privește dezvoltarea acestui fenomen, previziunile sunt îmbucurătoare. Asociația Romanian Bookmakers apreciază că în condiții de stabilitate legislativă, și implicit fiscală, piața pariurilor sportive din România ar putea avea un trend crescător, atât cantitativ dar în special calitativ, astfel încât, într-o perioadă relativ scurtă, să intre în clubul celor mature, dezvoltate .

Și totuși, de ce pariem?

Nevoia de adrenalină, mirajul unor câștiguri sau poate deschiderea unor noi oportunități de a socializa sunt doar câteva răspunsuri. “Banii câștigați la pariuri sunt de două ori mai dulci decât cei câștigați prin muncă”, este o altă replică celebră, rostită de Paul Newman în “Color of Money”. Componenta economică este importantă, până la urma ținta finală a tuturor celor care pariază fiind câștigul. Însă marea masă a pariorilor caută în această lume a cotelor un mod de a ieși din cotidian. De a-și stimula adrenalina. De a discuta cu altcineva pe această temă.

Simplul fapt că ne asumăm un risc, care atât timp cât este controlat nu poate deveni periculos, este o formă de a adăuga o picanterie vieții noastre, în multe cazuri monotonă. Este o modalitate de a ne implica emoțional într-o competiție sportivă în care avem un favorit și care poate deveni astfel extrem de atractivă. Mai ales dacă o și comentăm cu altcineva.

De câte ori nu am fost implicați în dialoguri de genul. “Mai aveam nevoie de un singur meci ca să-mi iasă biletul”. “Echipa X nu mai marcase în deplasare de cinci meciuri, erau șanse mici să câștige”, vine replica. “Da, dar de fiecare dată când au jucat cu Y au avut rezultate bune, am mers pe surpriză”, se întoarce răspunsul. Și de aici discuțiile înfloresc, stăm cu sufletul la gură pentru un gol, pentru un coș, pentru o pasă bună sau un penalty care vine atunci când trebuie sau nu te aștepți.

Și bineînțeles, înainte de toate, trebuie să credem în inspirație si noroc, pe care la urma urmei ni-l facem cu mâna noastră, așa cum zice vechea zicală. Iar studiile arată că cei care au tendinţa de a se implica mult mai activ în activitatea de pariere sunt în general oamenii optimiști.

Așadar nu rămâne decât un singur lucru de făcut. Fiți optimiști!