Narcis Nedelcu: “Îmi dau seama că este o mare realizare”
Narcis Nedelcu este la cea mai bună performanță a carierei de jucător de poker: câștigarea Eventului 73: Eight Game Mix cu un buy-in de 1.500$ de la World Series Of Poker (WSOP) 2025, obținând brățara de campion și premiul de 184.682 de dolari. Vă oferim un interviu în exclusivitate cu el, ocazie cu care veți afla cum a trăit toate acele momente de adrenalină din zilele de turneu și de la masa finală și apoi euforia de câștigător.

Narcis Nedelcu
Cum a fost să câștigi prima ta brățară WSOP din carieră?
Am fost atât de concentrat la masa finala încât pe moment nici nu am conștientizat ce s a întâmplat și cât de important a fost sa câștig acest turneu, dar în zilele urmatoare am savurat cu adevărat momentul și pot spune că este ceva absolut special.
Ce tip de poker este Eight Game Mix? Ce abilități trebuie să ai?
Eight game mix este un tip complet de poker care conține atât jocurile foarte cunoscute precum Nlh și Plo, dar și diferite variante de limit games precum limit holdem, omaha8, stud, razz, stud8 și 2-7 triple draw la care trebuie să fii foarte atent la fiecare carte pe care o primești atât tu cât și toți ceilalți adversari de la masă.

WSOP
Ai depășit un field mare de jucători până să ajungi să pui brățara WSOP la mână. Cât de greu a fost?
Turneul a avut aproximativ 800 de participanți și a durat pe parcursul a 3 zile, blindurile fiind la 60 de minute. La început mesele erau destul de ușoare, dar deja de la jumătatea zilei 2 se triase fieldul și jucătorii erau destul de competenți.
Te simți împlinit acum, după acest triumf, ca jucător de poker?
Împlinit total, nu, dar îmi dau seama că este o mare realizare. O să fiu probabil după un rezultat bun la main event!
Cum a fost la masa finală? Ai intrat chip leader și ai dominat masa finală. Ai fost sigur pe tine sau „ți-a fost frică de victorie”?
La masa finală am fost atât de concentrat încât nu m-am gândit o clipă la premiile puse în joc și la brățară, deci nu aveam de ce să-mi fie frică, a fost una dintre cele mai bune mese finale ale mele.
După o masă finală terminată anul trecut pe 8 la WSOP, după brățara WSOP obținută anul acesta pe 29 iunie ar putea veni și o victorie la WSOP Main Event? Crezi că ai toate atuurile să intri în istorie cu un astfel de triumf?
Da, păi cam ăsta este targetul tuturor jucătorilor veniți în Vegas – să facă o figură frumoasă la Main Event. Este al doilea main event al meu din cariera și de ce nu ar fi ăsta turneul vieții mele? Sunt foarte pregătit.:)
Față de alte succese din carieră cum te simți acum? Mai experimentat, mai încrezător, mai sigur pe abilitățile tale?
Încrezător sunt de fiecare dată când mă înregistrez într-un turneu, iar după ce ies devin mai experimentat deoarece cu orice mână jucată înveți ceva nou și acumulezi experiență.

Poate fi acest succes de la WSOP de anul acesta un catalizator pentru un succes de o anvergură similară și în online? Sau acolo mediul e prea diferit de live?
Referitor la mediul online, ținând cont de volumul pe care îl am acolo și de câștigurile realizate, pot spune că online-ul a fost catalizatorul pentru a trece și a avea succes și în mediul live.





