Muzica și actoria, o combinație de succes în Vegas Paul Shaffer – One man show

joi, 10 ianuarie 2019

În vreme ce unii strălucesc în lumina reflectoarelor precum sex machine James Brown, ori sex bomb, ca Tom Jones, alții au primit un dar poate mult mai mare. Și-au câștigat un titlu pe care mulți poate nici nu și-l imaginează la realul lui nivel – one man show. Este cazul lui Paul Shaffer, cel pentru care instrumentele par că nu mai au secrete, dar și care este un solist vocal înnăscut.

 

Compune, scrie, dansează, acompaniază. Iar lista poate continua, pentru că atuurile par să nu i se mai termine și ne oprim notând doar showman și producător. Unii poate l-au urmărit alături de David Letterman, fie în Late Show, fie în Late Night, unde timp de 33 de ani a fost director artistic. Alții poate l-au urmărit în propriul spectacol. Pe el, celebrul Caesar’s Palace îl găzduiește din nou, timp de trei zile, Și dacă tot e vorba de Las Vegas, doamnelor și domnilor, să-l cunoaștem pe Paul Schaffer.

 

Las Vegas, Caesar’s Palace, Cleopatra’s Barge. Roșu și auriu. Opulența unui bar plutitor, precum o barcă pe Nil. O sală de spectacol intimă, destinată unui artist special care țintește sufletul cu… distracția.

Aici, Paul Shaffer și trupa sa, The Shaf Shifters, vor putea fi admirați în trei spectacole, timp de trei zile, într-un spectacol dedicat, atenție, doar celor majori. Timp de 90 de minute, muzica  – pop, funk și R&B, fie că vorbim de piese clasice, fie de cover-uri – se va împleti cu anecdotele și poveștile adunate în cei 40 de ani de muncă alături de nume grele din muzică, film și televiziune.

 

Explicația unui geniu

Cum a ajuns Shaffer un muzician atât de complex? Poate că “de vină” sunt orele de studiu la pian, începute încă din copilărie, dublate de inspirație și intuiție, precum și de studiile aprofundate la Universitatea din Toronto ori în cluburile în care a cântat muzică de jazz până să-și ia masterul în sociologie. Iar talentul avea să și-l etaleze la Toronto în producția Godspell, în 1972 și să-l ajute să facă pasul către Broadway în 1974, ca pianist în “The Magic Show”. Cinci ani a fost pianist, compozitor pentru “Saturday Night Show”, cu o mică pauză, în 1977, când a jucat în serialul de comedie “Un an de vârf”, produs de Norman Lear și Don Kirshner. Odată cu întoarcerea în “Saturday Night Show”, a colaborat cu Gilda Radner pentru a scrie cântece pentru spectacolul ei de pe Broadway.

Odată cunoscut gustul succesului acolo unde numai cei mai buni se impun, a avut o continuare firească.   A fost director muzical pentru Blues Brothers – proiectul lui John Belushi și Dan Aykroyd – pentru triplul lor album de platină și turneul național. Pasiunea pentru televiziune nu a dispărut niciodată. A apărut în “Ed”, “Clanul Soprano”, “Lege și Ordine” și “Cum ți-am întâlnit mama”. De curând a jucat alături de Bill Murray și a fost și director muzical pentru serialul “A Very Murray Christmas”, de pe Netflix, regizat de Sofia Coppola și care i-a adus a patra nominalizare la Emmy.

PAUL SHAFFER

Pe lângă albumele pe care și le-a înregistrat, “Coast to Coast” (1989) și “The World s Dangerous Party” (1993), Shaffer a colaborat cu diverși artiști precum Diana Ross, Yoko Ono și trupa lui Robert Plant,  Honeydrippers, în care a cântat la clape.

A compus tema “The Late Show” și, alături de Paul Jabara, a scris “It’s Raining Men”, hit al anilor ’80 cântat de  Weather Girls și reînregistrat de Geri Halliwell pentru coloana sonoră a “Bridget Jones’s Diary”, care s-a menținut în vârful clasamentelor britanice în 2001. În 2002 a primit primul Grammy,pentru cea mai bună muzică country instrumentală pentru  albumul lui Earl Scruggs & Friends. A fost coproducător în albumul de avangardă al muzicii de jazz realizat de mentorul său, Tsziji Munoz. Pe ultimul lui album, Paul Shaffer și World Most Dangerous Band, lansat în 17 iunie 2017, a cântat alături de nume mari ale industriei, precum Bill Murray, Darius Rucker, Jenny Lewis, Dion, Shaggy și Valerie Simpson.

 

Actoria, o pasiune împlinită

A avut mereu o slăbiciune pentru apariția pe micul și marele ecran, dovadă fiind aparițiile episodice în diverse filme, alături de Bill Murray, în “Scrooged”, ori alături de John Travolta, în “Uite cine cu cine  vorbește”. A fost vocea personajului Hermes din producția de animație a casei  Disney, “Hercules”.

 

Șef peste vedete

Shaffer a fost director muzical și producător pentru ceremonia de la Rock and Roll Hall of Fame de la debutul din 1986. A condus orchestra pentru “We are the World” în finalul Live Aid, Shaffer a găzduit în 1994 ceremonia de Anul Nou din Times Square din New York, produsă de CBS și, în 1999, a fost director muzical la “Concertul Secolului”, de la Casa Albă, ce i-a avut ca invitați pe Eric Clapton, B.B. King, Gloria Estefan, ‘N Sync. A fost director muzical pentru Paul McCartney în “Concert pentru New York”.

Cartea de memorii a lui Paul Shaffer, intitulată “Vom fi aici pentru restul vieților noastre” a fost publicată de Random House și a devenit la scurt timp de la lansare un best-seller.

Are două grade de doctor cu titlu onorific, iar în 2008 a primit Ordinul Canadei, cea mai înaltă distincție din țara sa natală. Acum, locuiește în New York cu soția sa alături de care are doi copii.

 

Las Vegasul reușește să atragă de partea sa oameni de calitate, niște erudiți, adevărați doctori în domeniile în care activează. Ei bine unul dintre aceștia este și Paul Shaffer. Vegasul se poate mândri cu el.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *