Mentalities in games of chanceMentalități în jocurile de noroc

Text: Laurențiu Neacșu – General Manager Royal Cash

Apart from the philosophical approach, mentalities can raise or bring down businesses or whole industries. There are many fields of activity that exploit the mentalities, the beliefs and the psychology of the individuals who are transformed in clients. A conclusive example is the stock market, where the rumors or different subjective opinions can trigger the transfer of very big sums of money. Besides other businesses the games of chance are supported by mentalities, beliefs (superstitions), being affected or emphasized by preconceived ideas or generalized ones among bigger categories of individuals.

The most often encountered mentality (=way of thinking of a community, acc. DEX), which is fact the foundation of the gaming industry, is that here large sums of money can be won relatively easy. The irony surfaces when this idea acts simultaneously on all the participants on the organization and development of games.     More precisely, the players (all of them play to win), the organizer (for profit) and the State, that thinks he adds rapidly more money to the budget, they all dream about the money in the machines. As a detail, players will always brag about how much they won, without saying how much they have invested, and the organizers will complain about the taxes, omitting the turnover. And no, it’s not all about the Balkan state of mind, it’s about the human nature in general to put stress the plusses and hide the minuses. Nobody believes that the gaming companies can have cash-flow or solvency problems, even though they become bankrupt at a high rate. “Of course – people will tell – the organizers solve the problem by stealing money from the players by obscure and hidden maneuvers with the machines, or from the state, by different forms of dissimulation of funds, more rudimentary-evasion, embezzlement – or more elevated (through the accounting or fiscal system etc).

Of course these could be happening, but crimes are committed in all the fields of activity, at least as much as in the gaming field. It’s about the option of every individual/group to make the right choices.

The promiscuity that games of chance “benefit” from is another almost unanimous mentality. The default association between games and offence exceeds, unfortunately, the “hood” groups area and extends towards the elitist areas. For example, there are no financial instruments for the games organizers. In a more or less hidden form, the banks refuse the collaboration. Letters of guarantee, credit lines for supporting the business are inaccessible to the organizers. The same thing happens with the machines insurance. Of course, nobody refuses directly, but the insurance return is negative, that is it becomes an additional cost. Because games have money….

A third mentality, cultivated especially in the media, throws the games of chance in the sphere of vice. From the start and without appeal. Do you play? You must hide, deny or support the blame. Wrong. The individual tendency to play is instinctive. “Homo ludens” is the man who plays, with objects, with notions, with emotions. Actors, the military, the engineers, constructors, they all play. The game itself is not bad or good. The way we use it and the impact on our lives is what gives value to the action. Do we play and create? Do we play and destroy? It’s again an option problem. Do we play to feel good? Do we play until we and our families are in debt? The excess is the one causing us problems. Guided by greed, adrenaline or vanity, the players give in to illusion, they lose control over their behavior and money. Even so, to help them, there’s the “responsible gaming”, a strategy of minimizing risks associated to the excessive games, where, besides the regulated component by stat by its authorization politic (selection of players and organizers) there’s also a technical, specific component. The game producers that respect themselves ensure at present a high percentage of payment of the prizes, relative to the stakes in the game. Among other things, for not “cleaning” the money of the player in a short time, A quick calculation, for a machine with a payment report of 94% it shows that for 100 RON at stake, a player returns home, in average, with 94 RON, after he has spent half an hour in a relaxing place. 6 RON means less than a cocktail…Maybe a beer that to refresh him after the tax gain.

From this point of view it would be interesting to see a study regarding the impact of excessive gaming in individual’s life from the vantage point or more industries. Did the game producers find themselves being accused of ruining the future of young people who, instead of doing something else, they lose their money, time and health in unproductive activities? Why are the “strawberries” and the “sevens” more toxic than violent animations in the games with monsters/bloody fighters? Also, the “football men” have to cope with conflicts with laws and authorities however, parents send their children to clubs…

In the civilized countries, the gaming businesses benefit from the legal framework and a fair treatment as the other companies, even though they sometimes suffer from their image being associated with vices. Maybe it’s time we imported from foreigners something else, besides the crisis!…Text: Laurențiu Neacșu – General Manager Royal Cash

Dincolo de abordarea filosofică, mentalitățile pot ridica sau îngenunchia afaceri sau industrii întregi. Sunt foarte multe domenii de activitate care exploatează mentalitățile, credințele și psihologia indivizilor pe care și-i transformă în clienți. Un exemplu concludent îl constituie bursa, unde zvonurile sau diversele păreri subiective pot genera transferul unor sume foarte mari de bani. Pe lângă alte afaceri, și jocurile de noroc se sprijină pe mentalități, credințe (superstiții), fiind afectate sau potențate de idei preconcepute sau generalizate în rândul unor mari categorii de indivizi.

Cea mai întâlnită mentalitate (= fel de a gândi al unei colectivități, cf.DEX), care constituie de fapt fundația însăși a industriei de jocuri de noroc, este că aici se pot câștiga sume mari de bani relativ ușor. Ironia intervine acolo că această idee acționează simultan asupra tuturor participanților la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. Practic, la banii care intră în aparat visează jucătorii (toți joacă să câștige), organizatorul (pentru profit) și Statul, care își închipuie că își îndestulează simplu și rapid, bugetul. Ca detaliu, întotdeauna jucătorii o să se laude cu cât au câștigat, fără să spună cât au “investit”, iar organizatorii o să se vaite de taxe, omițând cifrele de afaceri. Și nu, nu este vorba doar de spiritul balcanic, ține de natura umană în general să ne scoatem în evidență plusurile și să ne ascundem minusurile. Nimeni nu crede că firmele de jocuri de noroc pot avea probleme de cash-flow sau de solvabilitate, chiar dacă acestea dau faliment pe capete. “Sigur – o să zică toată lumea – organizatorii rezolvă problema furând banii jucătorilor prin diverse manevre obscure/neînțelese cu aparatele, sau statului, prin diverse forme de disimulare a fondurilor, mai rudimentare – evaziune, delapidare – sau mai elevate (prin sistemul contabil, fiscal etc.)

Bineînțeles că s-ar putea și așa, dar ilegalități se manifestă în toate domeniile de activitate, cel puțin la fel de mult ca și în jocuri. Ține de opțiunea fiecărui individ/grup de a face alegerile corecte.

Promiscuitatea de care se “bucură” jocurile de noroc este o altă mentalitate cvasiunanimă. Asocierea implicită dintre jocurile de noroc și infracționalitate depășește, din păcate sfera grupurilor “din cartier” și se întinde și în păturile elitiste. De exemplu, nu există instrumente financiare pentru organizatorii de jocuri de noroc. Într-o formă mai voalată sau nu, băncile refuză colaborarea. Scrisori de garanție, linii de credit pentru susținerea afacerii sunt inaccesibile pentru organizatori. Același lucru se întâmplă și în situația asigurării mijloacelor de joc. Sigur, nimeni nu refuză direct, dar rentabilitatea asigurării este negativă, adică devine pur și simplu un cost suplimentar. Că jocurile au bani…

O a treia mentalitate, cultivată în special de presă, aruncă jocurile de noroc în sfera viciului. De la început și fără drept de apel. Joci? Trebuie să te ascunzi, să negi sau să suporți blamul. Foarte greșit. Tendința omului de a se juca este instinctivă. “Homo ludens” este omul care se joacă, cu obiecte cu noțiuni, cu emoții. Actorii, militarii, inginerii, constructorii se joacă. Jocul în sine nu este bun sau rău. Modul cum îl folosim și impactul asupra vieții noastre este ceea ce dă valoare acțiunii. Ne jucăm și creăm? Ne jucăm și distrugem? Este din nou o problemă de opțiune. Ne jucăm să ne simțim bine? Ne jucăm până ne îndatorăm noi și familia noastră? Excesul este cel care ne provoacă probleme. Împinși cel mai adesea de lăcomie, adrenalină sau orgoliu, jucătorii cad pradă iluziei, pierd controlul comportamentului și implicit al banilor. Chiar și așa, în ajutorul acestora, s-a inventat “gamingul responsabil”, o strategie de reducere a riscurilor asociate jocului excesiv, în care, pe lângă componenta reglementată de stat prin politica de autorizare (selectarea jucătorilor și organizatorilor) este inclusă și o componentă tehnică, specifică. Concret, producătorii de jocuri care se respectă asigură în prezent un procent ridicat de plată a premiilor relativ la mizele puse în joc. Printre altele pentru a nu “curăța” jucătorul de bani într-un timp scurt. Un calcul scurt, pentru un aparat cu un raport de plată de 94% ne arată că la 100 RON mizați, un jucător pleacă acasă, în medie, cu 94 RON, după ce a petrecut o jumătate de oră într-un loc de relaxare. 6 RON înseamnă mai puțin decât un cocktail… Poate cât o bere care să îl răcorească după plata impozitului pe câștig.

Din această perspectivă ar fi interesant un studiu cu privire la impactul jocului excesiv în viața individului prin prisma mai multor industrii. Oare producătorii de jocuri pe calculator s-au văzut acuzați de faptul că ruinează viitorul unor tineri care, în loc să facă altceva, pierd banii, timpul și sănătatea în activități neproductive?  De ce sunt mai toxice “căpșunile” și “șeptarii” decât animațiile violente din jocurile cu monștri/războinici sângeroși? De asemenea, “oamenii de fotbal” se confruntă și ei cu situații de conflict cu legile și autoritățile și totuși, părinții își trimit copiii la cluburi…

În țările civilizate, afacerile de jocuri de noroc beneficiază de cadrul legal și de un tratament echitabil asemeni celorlalte întreprinderi, chiar dacă mai suferă de asocierea cu viciul în imaginea colectivului. Poate ar fi timpul să importăm de la străini și altceva în afară de criză!…