NU ne mai închideți! NU noi răspândim virusul!

Marketing alternativ și importanța sa în marketingul de casino în perioada pandemiei de covid-19

luni, 22 martie 2021

Pandemia de covid-19 a oprit multele instrumente cu care companiile din industria jocurilor de noroc acționau ceea ce a condus la o sărăcire a bagajului de „arme” pe care sălile de jocuri sau cazinourile le au la dispoziție pentru a-și convinge clienții să vină în locațiile de joc și, poate și mai important, să se întoarcă în sălile de entertainment. Veți vedea din acest articol că nu este nevoie să cheltuiți sume mari de bani pentru marketing, ci este suficient să vă uitați în propria curte și veți găsi acolo tot ce vă trebuie.

În acest moment în cazinouri sau săli de jocuri avem o lipsă a vechiului stil de distracție. De ce? Pandemia a oprit consumul de alimente și băuturi, a oprit distracția live, concertele, dansul, momentele de magie, de acrobație și așa mai departe și atunci este nevoie să compensăm. Să ne aducem aminte de simțurile noastre – văz, auz, miros, gust, simțul tactil. Dacă de gust am spus că pentru o perioadă îl punem deoparte, simțul tactil are importanța sa, desigur, dar el mai degrabă completează pachetul de simțuri, văzul, auzul și mirosul fiind cei mai importanți receptori ai clienților noștri.

marketing alternativ

Nu doar zâmbet și amabilitate…Veselie!

Bun, cum te distrezi într-un cazinou? Ce se întâmplă când intri pe acea ușă magică, te poate întâmpina un chip plăcut, este important să fie zâmbitor, amabil, să te încurajeze să intri, să emane viață, dorința de a o trăi, un chip care nu doar să râdă, ci și să fie vesel de-a dreptul, pentru că atunci când vii într-o sală de joc te duci să-ți lași grijile cotidiene și să te lași purtat de simțuri, să te lași în voia lor. Așadar, această decizie este importantă, alegeți cea mai veselă persoană din echipă și rugați-o să vă întâmpine clienții, veți fi uimiți.

Desigur, când spui cazino te gândești la lumini. Probabil că acum oamenii sunt mai obișnuiți cu intensitățile puternice ale luminii decât acum 50 de ani să spunem. Însă acum oamenii sunt bombardați continuu de surse de lumină, de la telefoanele inteligente, televizoare, reclame luminoase, vitrine luminoase, anunțuri luminoase, farurile mașinilor, becurile de la bicicletă și pot continua așa mult și bine cu nenumăratele și variatele surse de lumină pe care le suportăm zilnic.

Dacă și în cazino ne lovim de exagerat de multă lumină atunci preferința pentru acest loc de distracție poate scădea. Propun o alternativă: priviri prietenoase. Locația are propriile lumini, aparatele luminează și ele, televizoarele din încăpere contribuie și ele la stresul luminos, așadar e prea mult. Din când în când vă propun să faceți un experiment: lăsați oamenii să lumineze încăperea…zâmbiți cu toții către clienții voștri timp de 10 minute și îndemnații și pe ei să o facă în timp ce restul luminilor sunt păstrate la un nivel normal, dar fără sclipirile obișnuite și în felul acesta veți atrage atenția asupra voastră, a echipei care deservește locația, iar lucrul acesta este și un gest de responsabilitate față de ei, față de clienți, le amintiți de ce au venit acolo: să socializeze, să se destindă, să se bucure împreună cu ceilalți din jur dacă sunt norocoși și să se relaxeze, să se destindă, iar lucrurile acestea o pot face cel mai bine în fața oamenilor, nu în fața aparatelor.

Responsabilitatea, ca formă de marketing alternativ

Să ne amintim de ce vin oamenii în sălile de jocuri de noroc: să se distreze încercându-și norocul. Ce știm despre noroc? Apare mai rar, pentru că dacă ar fi un lucru care să se întâmple des, cu toții am fi câștigători la loterie, și nu suntem…  Mulți vin în cazinouri nu să se distreze ci să-și recupereze pierderile. Sunt încordați, nu văd nimic în jurul lor și imediat ce intră în locație se duc țintă la aparat. Aparatul este o mașinărie care lucrează cu formule matematice, statistice, dar se pare că mulți uită acest lucru. Amintiți-le voi! Nu, nu vă veți afecta business-ul, ci dimpotrivă, veți fi mai câștigați. Roagă pe cineva cu un chip luminos să-i spună clientului: “Am venit să vă amintesc de ce vă aflați aici.“ Clientul va fi surprins, fără doar și poate. “Vroiam să vă mulțumesc că ați venit la noi în sală, dar să știți că vă așteptăm și mâine. Poate veți avea mai mult noroc mâine. Vrem să vă aduceți aminte cu plăcere de noi și să reveniți. Ce părere aveți?” Nimeni pe lumea asta nu o să vă poarte pică că la un moment dat l-ați salvat. Chiar dacă e posibil să plece din sală bombănind, să știți că acel om atunci când își va revedea familia și apoi într-un moment de singurătate își va aminti discuția cu angajatul dumneavoastră vă va mulțumi în sinea lui și va reveni cu mai multă plăcere în sala dvs. de joc știind că-i purtați de grijă. Responsabilitatea față de clienții dumneavostră poate fi cel mai puternic instrument de marketing pe care să-l aveți la îndemână. De aceea e important să vă instruiți personalul în această direcție, pentru a fi mereu la înălțimea acestei provocări – acea de a comunica ușor cu clientul și de a radia încredere și înțelegere.

Sunetul trebuie să inspire siguranță și relaxare

Normal, lucrul cel mai recognoscibil într-o sală de joc este sunetul aparatelor de joc, sunetele sunt create pentru a-ți trezi sentimente reale de bucurie. Sunetele joacă un rol important în marketingul de casino, mulți îl consideră cel mai important element dintr-o sală de jocuri, asta și poate că este cel mai evident, cel mai strident, nu? Sunetele acelea variate și continue îți dau o senzație ca de basm, poate și pentru că se aseamănă cu multe sunete cu care suntem obișnuiți din copilărie, din talciocuri, călușei, circ, etc. Pentru că sunetele copilăriei sunt cele care ne calmează și ne fac să ne simțim în siguranță.

Muzica, de asemenea, trebuie să fie antrenantă, dar nu deranjantă, deja în sala de joc sunt multe sunete – sunetul sloturilor, vocile celor din jur, sunetul butoanelor lovite, poate al televizoarelor pornite, samd. Nu-mi place să intru într-o locație și să mă văd nevoit să strâng din dinți, să mă schimonosesc de durere ca să mă pot concentra la avalanșa de sunete, îți creează un disconfort care uneori pentru unii clienți poate fi deranjant și îi poate alunga din sală sau îi poate face să-și scurteze vizita și să nu mai revină o bună bucată de timp.

Mai multe despre Sunetele și Importanța lor în Marketingul de Cazino găsiți chiar în această ediție de revistă un articol foarte interesant.

Mirosul, un instrument de marketing foarte util într-un cazino/sală de jocuri

Nu știu de ce, dar nu multă lume conștientizează importanța mirosului într-o locație, nu neapărat într-un casino, ci în general într-un loc unde încerci să vinzi ceva. Eu am înțeles importanța mirosului cu mai mulți ani în urmă când purtat fiind de soție pe valurile shoppingului sau a plimbărilor prin magazine (pe atunci nu aveam copii…) am realizat că mă atrăgea un anumit magazin, doream să-l vizitez cu tot dinadinsul, nu era un magazin pentru bărbați, era doar pentru femei, avea doar haine, așadar nu era o parfumerie. Ajunsesem să fiu primul care să propună că ar trebui să mergem în acel magazin, doar pentru că vroiam să miros aroma/odorizantul folosit în acel magazin. Atunci am aflat cu adevărat puterea miraculoasă a simțului olfactiv. Poate nu știe multă lume, dar mirosul este cel mai sensibil dintre simțuri. Oamenii își pot aminti mirosurile cu o acuratețe mai mare decât ceea ce înregistrează văzul și după o perioadă mai mare de timp decât memoria vizuală. Asta și datorită faptului că după ce ne naștem primul simț care apare și ne ajută să percepem mediul înconjurător este mirosul și după mai multe săptămâni apare și o vedere mai bună.

Nu neglijați această unealtă extrem de importantă a marketingului alternativ, are o putere inimaginabilă. Și desigur alegeți o aromă doar pentru firma dumneavoastră, pentru brandul vostru. Parfumul chiar poate să vă facă brandul recognoscibil așa că acordați o atenție deosebită felului în care acea aroma vă reprezintă. Finalizând povestea mea de mai devreme, vreau să vă spun că am avut din acel moment o atenție deosebită față de cum miros locațiile și de atunci indiferent dacă vizitez o locație de joc sau un magazin de pantofi sau de haine sau altceva, întâi compar mirosul lor cu cel care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna și trec toată experiența prin filtrul acestei percepții, indiferent dacă-mi cumpăr sau nu ceva.

În perioada aceasta de pandemie am aflat multe lucruri despre noi, despre oameni și despre lucrurile care nu am știut că ne plac sau am crezut că sunt plăcute dar acum nu ne mai oferă nici o plăcere. Marketingul de casino este în continuă transformare și asta trebuie să ne facă deschiși și la alternative, nu? S-ar putea ca ce era în trecut o rezervă în planurile și strategia noastră de marketing acum să devină priorități.

Citeste si “5G în gambling și realitatea augmentată”

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *