Leonard Doroftei: ”There were many time I wanted to give up boxing, but I’ve always overcome them“Leonard Doroftei: ”Am vrut să renunț la box de nenumărate ori, dar m-am ridicat mereu.”

joi, 26 aprilie 2012

Leonard Doroftei, boxer whose record numbers 22 victories and only one defeat, talks at length about what motivated him in the years of boxing, and about the beginning of his career. What are the challenges of a sportsman’s life, what risks he took and about how much poker resembles boxing, all this issues are cleared by the sportsman himself.


How did the story of Leonard Doroftei begin?

You’ll burst will laughter. Everything started from a cones blow pipe. When I was a child, I found such a pipe on the street, one that was wanted by many other children. And I, who threw punches better that the rest, won it. A smaller child, that was taking up boxing, asked me if I don’t want to go to take some lessons. Of course, at first I was curious, but this curiosity extended for 20 years. I enjoyed competing with the best, the first year, the first championship, the first title, that’s how things worked. At my first taking part to a championship I won the first title.


So success came quickly…

Yes, in ’85 I had my first getting out, in Câmpina: two matches, two victories. It was the first trophy, which is at the museum now. I liked to be the best, I am probably a little vain.


You have a strong competitive spirit, you like competition…

Yes, I like to be better than the others around me.


This story of improvement, is it one of self-improvement?

Yes, definitely. I went through many obstacles and I wanted to give up, but I didn’t, I forced, I forced myself and I’ve always improved. When I was six I was stiff, rheumatic.

I stayed in hospital, there were years of treatment with Moldamin. When I was a child and I went to trips, I couldn’t climb the mountain, I couldn’t run too much, but I’ve always overcome these obstacles. I enjoyed being among children, running, playing; if I hadn’t made this effort, I wouldn’t have succeeded.


With what were you left with after boxing?

Getting beaten.


Was it worth?

It was worth, I did what I liked most. From the moment I said “stop, I’ve achieved my goals”,

I started to go downside because I achieved what was there to achieve, I didn’t have the motivation anymore. I didn’t do boxing for the money. Most people say I’m an example, that I’m unique in the Romanian boxing; I won what was there to win, as an amateur and as a sportsman.


Your family was there for you all along?

Of course, I has the luck to have by my side someone who loves me, who understood me and who let me do what I likes the most. She was there for me and supported me from all points of view.


It’s very important to have someone by your side and your case proved it.

Now, when I think back, I could’ve gone to training camps, to sharpen my skills. It was hard for me, because I did all the matched training myself at home. I didn’t have a special training in camps. I trained normally: I was training for the match exactly how I was training during the week. And it worked for me, I was brave!


What did you enjoy and what didn’t you enjoy about professional boxing?

There’s nothing not to like. It was a competition, you fight with the best, you want to be the best. From my point of view I wasn’t in for the money, I wanted to achieve the best and I did it. I have three world cup matches in America, on three different versions, with three championships.  How can I not be proud about it?


Did you take risks in your career?

No, I didn’t, they did, because they gave me matches I might not be able to cope with. But with desire and a little insanity, I did it. I like competition and I like to take risks when I train and I work hard. I don’t take risks just for the sake f taking risks.


So it’s a calculated risk, based on work and training.

Yes, it’s a calculated risk. On such a level I work, I train to be better than the competitor.


Are there any similarities between poker an boxing? What would those be?

Yes, there are. In both you have to hit and to throw yourself in the game.


A very good poker player told us in an interview that “Poker it’s like boxing. First you learn to be hit, then you learn to hit back”. Is it true?

Yes, that’s correct, because if you don’t know how to block or hit, you get hit. When you get hit, you learn. If it happens for the second time, it means you don’t belong there.


What do you think about this poker phenomenon that came into our lives in the last for, five years? It’s everywhere, and the young have embraced it strongly…

It’s very good, it’s good that it’s promoted. It gets the players out of gangs, out of miserable apartments. It gives them the opportunity to play in a place made exactly for this, by rules, professionally, where you won’t hear about crimes, because there are men who ensures the safety; there iss other environemnt. It’s time we learnt to enjoy this gambling phenomenon because poker is a game which you have to be ready for. And for those who aren’t ready and just want to have fun, they have the place for that.


Did you ever play?

I’m not a gambler and I don’t really know how to play, but I find directions, I aim for the aces. I’m the fifth ace.


The life of casinos and street-gaming is very present in Romanians’ life. Do you think the Romanian is a player, does he like to play?

The Romanian takes risks, as far as I know. They take risks, they get in the games.


The Romanians are very much involved in everything that means sport competition lately.

Absolutely. Nobody can say they have never thrown the dices, play rummy, poker, there’s no such thing. I don’t think that there are people who have never played backgammon on money, craps or rummy. It helps you refresh, disconnecting you from the rest.


Everyone we’ve interviewed over the time told us that you have to play for fun, but you need a budget for this. What do you think about the Romanian’s mentality who prefers to play for winning, rather than for entertainment?


This is a mistake. You must play to relax, to cheer up. For example, Canadians get out every Saturday to a boxing gala or a hockey game. They’re used to getting out. People must understand that there’s no need to go with €10 000, €20 000 to play; several hundred Euros are enough to relax one night. I used to go to Bally’s Casino, in Atlantic City…


Have you ever been in Atlantic City, how’s life there?

Yes, I went boxing several times. This was the first city of casinos. Those who didn’t have enough space moved to Nevada and laid the foundations for Las Vegas which, over the years, became more prosperous. There are many Asians there.


There are 65 years-old ladies who play there…

Yes, they are, and this doesn’t bother them, they’re even shown respect.


How does a boxer feels the experience of big gala?

You’re too concentrated on the fight, I don’t think there’s time to enjoy this. You take a photo of yourself, but you cannot relax too much, you’re concentrating on what you have to do, on the boxing match. You cannot be set apart from the game’s atmosphere. But you see, you learn, you figure it out. Cash for gold…this kind of situation is reached. If you know and you have a limit, you take risks for fun, but you can’t do it all the time. If you start to sell to be able to play, then there’s a problem.


Leonard Dorin Doroftei (born 10 April, 1970) is an ex boxer from Ploiesti, whose record includes the title of world champion WBA at the light middleweight category (61,9 kg) between 5th January 2002 and 24th October 2033.

Leonard Doroftei started boxing at the age of 14 at the Prahova Ploiesti club. Between 1986 and 1988 won every time the national title for juniors. Later, he received five national titles for seniors in 1922, 1993, 1994, 1996 and 1997. He won a bronze medal at the Olympic Games in Barcelona, in 1992 and in Atlanta in 1996. He was world champion in 1995 and European champion between 1996 and 1997.

His record for amateurs is of 239 victories and 15 defeats, and as a professional boxer, Doroftei had 22 victories and a single defeat.

In 1997, Leonard Doroftei became professional boxer closing a contract with the Canadian Interbox club. On 5th January 2002 he received the title of world champion on light middleweight category of the WBA version, defeating the Argentine Raul Horacio Balbi. On 31th May, in Bucharest, Doroftei gained his second victory against Balbi.Leonard Doroftei, pugilist al cărui palmares conține 22 de victorii și o singură înfrângere, vorbește deschis despre ceea ce l-a motivat în anii de box, dar și despre începuturile carierei sale. Care sunt provocările vieții de sportiv, ce riscuri și-a asumat și cât de mult se aseamănă boxul cu pokerul ne spune chiar el.

Cum a început povestea lui Leonard Doroftei?

O să te bufnească râsul. Totul a plecat de la o țeavă de suflat cornete. Când eram copil, am găsit o țeavă pe stradă, pe care o revendicau mai mulți. Și eu, care dădeam mai bine cu pumnul, am câștigat-o. Un copil mult mai mic decât mine, care practica boxul, m-a întrebat dacă nu vreau să vin la box. Sigur, întâi am fost de curiozitate, dar această curiozitate s-a întins pe 20 de ani. Mi-a plăcut să mă bat cu cei mai buni, primul an, primul campionat, primul titlu, cam așa a fost. La prima participare în cadrul unui campionat, am câștigat primul titlu.

Deci reușitele au venit imediat..

Da, în ’85 am avut prima ieșire, să spunem așa, la Câmpina: două meciuri, două victorii. A fost primul trofeu, pe care îl am la muzeu acum. Mi-a plăcut să fiu cel mai bun, probabil sunt și puțin orgolios.

Ai un spirit competitiv puternic, îți place competiția…

Da, îmi place să-i depășesc pe cei din jur.

Această poveste a depășirii este cumva una a autodepășirii?

Da, cu siguranță. Am trecut prin nenumărate obstacole și am vrut să renunț, dar n-am făcut-o, am forțat, m-am forțat pe mine însumi și m-am ridicat mereu. La șase ani am fost anchilozat, reumatic, am stat în spital, au urmat ani de zile cu Moldamin. În copilărie, când mergeam în excursie, nu puteam să urc muntele, nu puteam să alerg prea mult, dar  m-am autodepășit. Mi-a plăcut să fiu printre copii, să alerg, să mă joc; dacă nu făceam efortul ăsta, nu reușeam.

Cu ce ai rămas după box?

Cu bătaia(râde). Cu bătaia luată.

Dar a meritat?

A meritat, am făcut ce mi-a plăcut. În clipa în care am spus ”gata, mi-am atins obiectivele”, deja am început s-o iau la vale, pentru că atinsesem tot ce se putea atinge,    n-am mai avut motivația. N-am făcut box pentru bani. Cei mai mulți spun că sunt un exemplu, că sunt unic în boxul românesc; am câștigat tot ce se putea câștiga sau măcar atinge, atât ca amator, cât și ca sportiv.

În tot acest timp familia ta a fost alături de tine?

Bineînțeles, am avut norocul să am lângă mine o persoană care mă iubește, care m-a înțeles și care m-a lăsat să fac ce-mi place. A fost alături de mine și m-a susținut din toate punctele de vedere.

E foarte important să fii susținut și s-a văzut asta în cazul tău.

Acum, când privesc înapoi, mă gândesc că puteam merge în cantonamente, să mă pregătesc. Mi-a fost greu, pentru că eu am făcut toate meciurile pregătindu-mă acasă.    N-am avut o pregătire specială în cantonamente. M-am antrenat normal: exact cum mă pregăteam în timpul săptămânii, așa mă pregăteam și pentru meci. Și mi-a mers, am avut curaj!

Ce ți-a plăcut și ce nu în boxul profesionist?

N-are ce să nu-ți placă. A fost o competiție, te bați cu cei mai buni, vrei să ajungi cel mai bun. Din punctul meu de vedere, nu am urmărit să fac bani, am țintit sus la ce-i mai bun și-am reușit. Am trei meciuri centură mondială în America, la trei versiuni diferite, cu trei campioni. Cum să nu fii mândru de asta?

Ai riscat în cariera ta?

Eu n-am riscat, au riscat ei, pentru că mi-au dat niște meciuri pe care nu aș fi putut să le duc la bun sfârșit. Însă, cu dorință și cu puțină nebunie, am reușit. Îmi place competiția și îmi place să risc atunci când mă pregătesc și muncesc. Nu risc aiurea.

Este deci un risc calculat, bazat pe muncă și pregătire.

Da, e un risc calculat. La un asemenea nivel, muncesc, mă antrenez, ca să pot fi mult mai pregătit decât adversarul.

Există oare similitudini între poker și box? Care ar fi acestea?

Da, există. În ambele trebuie să lovești, să te arunci în joc.

Un foarte bun jucător de poker ne-a declarat într-un interviu că ”În poker e ca la box. Întâi înveți să primești pumni, apoi începi să dai și tu”. E adevărat?

Da, e corect. Pentru că, dacă nu știi să blochezi sau te arunci, te lovești. Când te lovești, înveți. Dacă se întâmplă și a doua oară, înseamnă că n-ai ce căuta acolo.

Ce părere ai despre acest fenomenul pokerului, care a invadat viețile noastre în ultimii patru, cinci ani? E omniprezent, iar tineretul l-a îmbrățișat foarte mult…

E foarte bine, e bine că este promovat. Îi scoate pe cei care joacă din ganguri, din apartamente ponosite. Le dă ocazia să învețe să joace într-un spațiu amenajat, după reguli, profesionist, unde n-o să mai auzi de crime, pentru că sunt oameni care asigură paza; sunt alte condiții. Ar fi timpul pentru noi să învățăm să ne bucurăm de acest fenomen al jocurilor de noroc, pentru că pokerul este un joc pentru care trebuie să fii pregătit. Iar pentru cei care nu sunt pregătiți și vor doar să se distreze, au unde să o facă.

Ai jucat vreodată?

Nu sunt jucător și nu prea știu să joc, dar mă orientez, țintesc după ași. Sunt al cincilea as!

Viața cazinourilor și a street gaming-ului e foarte prezentă în viața românilor. Crezi că românul este un jucător, îi place să joace?

Românul riscă, din câte văd și cunosc. Riscă, se bagă în jocuri.

Românii sunt foarte implicați în ultimul an în tot ce înseamnă competiție sportivă…

Exact, da. Nu există om care să nu fi aruncat o dată zarurile, sau să joace un remi, un poker, nu există așa ceva. Nu cred că e cineva care n-a jucat niciodată table pe bani, barbut sau remi. E un fel de a te deconecta, a te răcori.

Toți cei pe care i-am intervievat de-a lungul timpului ne-au spus că trebuie să joci pentru distractie, dar să ai un buget pentru asta. Ce părere ai despre mentalitatea românului, care preferă să joace mai degrabă pentru câștig, decât pentru entertainment?

Asta e o greșeală. Trebuie să joci pentru relaxare, pentru a te binedispune. De exemplu, canadienii ies în fiecare sâmbătă ori la o gală de box, ori la un meci de hochei. Sunt obișnuiți să iasă. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu e neapărat nevoie să te duci cu 10.000, 20.000 de euro ca să joci, ci sunt suficiente doar câteva sute, ca să te relaxezi într-o seară. Obișnuiam să intru, de exemplu, la Bally‘s Casino prin Atlantic City…

Ai fost în Atlantic City, cum e viața acolo?

Da, am boxat de câteva ori acolo. Acesta a fost de altfel și primul oraș al cazinourilor.  Cei care nu au mai avut loc acolo s-au retras în Nevada și au întemeiat orașul Las Vegas, care, de-a lungul anilor, a devenit mai prosper. Sunt foarte mulți asiatici acolo.

Sunt doamne în vârstă de 65 de ani care joacă acolo…

Da, sunt și nu le deranjează nimeni, sunt chiar respectate.

Cum resimte un boxer experiența galelor mari?

Ești prea concentrat pe meci, nu cred că ai timp să poți să te bucuri. Îți faci o poză, dar nu poți să te relaxezi foarte mult, ești concentrat pe ceea ce ai de făcut, pe meciul de box. Nu poți să te rupi de atmosfera meciului. Dar vezi, cunoști, îți dai seama. Cash for gold… se ajunge si la situatii de genul acesta. Dacă știi și ai o limită, riști pentru distracție, dar n-o poți face tot timpul. Dacă începi să vinzi ca să poți juca, deja devine problematic.


Leonard Dorin Doroftei (n. 10 aprilie 1970) este un fost pugilist, originar din Ploiești, al cărui palmares impresionant include titlul campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003.

Leonard Doroftei a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Mai târziu a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în anii 1996 și 1997.

Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri, iar ca pugilist profesionist, Doroftei a bifat 22 de victorii și o singură înfrângere.

În 1997, Leonard Doroftei a devenit boxer profesionist încheind un contract cu clubul Canadian Interbox. În 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a obținut cea de-a doua victorie împotriva lui Balbi.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.