Legea gamblingului din New York stârnește proteste
Propunerea guvernatorului Andrew M. Cuomo de a legaliza jocurile de noroc în New York la scară largă provoacă reacții aprinse nu numai în rândul cetățenilor, ci și în mass media. Astfel, recent au apărut reclame, panouri publicitare și articole despre dezbaterile legate de legalizarea jocurilor de masă în cazinourile din New York.
Lupta se dă nu atât între părțile care încurajează gamblingul și cele împotrivă, ci mai degrabă între facțiuni rivale care susțin cazinourile full-scale. Printre acestea se află operatorii jocurilor automate și companiile de jocuri de noroc din Las Vegas.
Disputele vizează numărul de licențe pentru cazinouri și viitoarele locuri unde acestea ar putea fi amplasate. De asemenea, o altă problemă o reprezintă taxa relativ ridicată percepută în New York pe jocurile de noroc.
Grupurile rivale sunt dispuse să cheltuiască zeci de milioane de dolari pentru a câștiga susținerea publică și politică, incluzând posibilitatea organizării unui referendum.