luni, 27 octombrie 2025

Jubilee!, frumusețea eternă a unui spectacol feminin în Las Vegas

V-am obișnuit în acești ani să vă prezentăm personalități mai degrabă masculine care au influențat istoria Las Vegas de-a lungul timpului. A venit timpul să vă povestim cum în anii 1980 frumusețea femeii era ridicată la rang de artă a spectacolului de revistă de un grup feminin de dans (show girls) numit Jubilee!

Acest spectacol de revistă spectaculos a reprezentat o atracție pe Stripul din Las Vegas timp de 3 decenii și jumătate. A avut premiera pe 31 iulie 1981, cu un cost inițial de 10 milioane de dolari, și a fost produs la început de Donn Arden. Spectacolul și-a încheiat frumoasa istorie de 35 de ani pe 11 februarie 2016.

Jubilee

Cum a început totul

Showgirl-ul modern nu s-a născut în Las Vegas, dar acolo a fost perfecționat. Primele costume, producții și chiar și artiști au fost importați din Franța.  Primul spectacol din Las Vegas, „Lido de Paris”, a avut premiera la Hotelul Stardust în 1958. În 1959, „Folies Bergere” a urmat la Tropicana.

Spectacolele oferite pe scenă reprezentau experiența supremă în materie de divertisment modern: orchestre live, numere de cântece și dansuri, numere inedite și, bineînțeles, showgirl-uri topless.

Aceste spectacole aveau un farmec special, aveau glamour și strălucire și au devenit decenii la rând  parte integrantă a experienței numită Las Vegas.

Succesul incredibil al primelor producții a inspirat mai multe hoteluri de-a lungul Stripului să înceapă propriile spectacole. Milioane de turiști veneau să vadă spectacolele și rămâneau să joace la cazino. Economia Las Vegasului a înflorit datorită fetelor din spectacolele de varietăți.

Epoca de glorie a lui Jubilee!

În anii 1980 showgirls-urile erau o emblemă a vechiului Las Vegas. Noul Vegas oferea în acele vremuri alte forme de entertainment. Și cu toate astea Jubilee! a purtat mai departe stindardul eleganței feminine din Vegas. Coregraful și producătorul Donn Arden a lansat spectacolul în 1981, aducând pe scenă numere de dans extravagante și decoruri elaborate, precum cele care povestesc naufragiul Titanicului și povestea biblică a lui Samson și Dalila. Spectacolul folosea costume create de Bob Mackie și Pete Menefee. Erau 36 de modele individuale, fiecare bazat pe nuanțele prețioase ale ametistului, safirului, smaraldului și rubinului.

Pălăriile fabuloase cu pene, costumele împodobite cu strasuri, dansatoarele frumoase, cu picioare lungi (și adesea topless) – acesta era Jubilee. Jubilee era mai mult decât un spectacol topless. Era singura producție cu dansatoare rămasă în Las Vegas.

Arden își lăsase deja amprenta în Vegas când a produs unul dintre primele spectacole cu dansatoare, Lido de Paris, pentru Las Vegas Strip în 1958, așadar era un veteran în domeniu.

În 2014, Jubilee a fost redeschis după ce renumitul regizor și coregraf Frank Gatson Jr. a modernizat spectacolul. Gatson, care era directorul creativ al superstarului pop Beyoncé, spunea că a avut grijă să rămână fidel viziunii lui Arden, adăugând în același timp noi dansuri, o narațiune și un mesaj motivant.

Producția cuprindea aproximativ 100 de dansatoare și dansatori îmbrăcați în multe dintre costumele clasice din spectacolul original, se mișcau și cântau pe o scenă care era jumătate din dimensiunea unui teren de fotbal american. Spectacolul se ținea la Ballys, la Jubilee Theatre și avea 95 de minute. Biletele se vindeau cu prețuri între 71$ și 137$.

Donn Arden

Donn Arden a fost omul din spatele magiei spectacolelor Jubilee!, Lido de Paris, Hallelujah Hollywood și a multor alte producții de amploare din Las Vegas, Paris și Reno. Talentul său de a plasa dansatoare și showgirl-uri în costume frumoase pe decoruri fantastice și de a crea numere de producție captivante în jurul evenimentelor istorice l-au făcut unul dintre maeștrii acestui gen. Împreună cu colaboratoarea sa, Miss Bluebell (Margaret Kelly), Arden a fost responsabil pentru crearea unor amintiri magice din Las Vegas pentru mii, dacă nu milioane de turiști, care au văzut spectacolele sale la Stardust, MGM și Desert Inn. Costumele, decorurile, afișele, programele, notele de producție, partiturile, corespondența, aparițiile din ziare și multe alte documente ilustrează cariera sa legendară.

Dansatoarele Jubilee!

Linda Green a fost cea mai longevivă dansatoare principală din Jubilee!, de la premiera spectacolului și până la plecarea sa, 23 de ani mai târziu. Distribuția finală a fost formată din 3 cântărețe, 3 cântăreți, 18 dansatori, 23 dansatoare topless și 19 dansatoare. Dansatoarele îmbrăcate și topless au fost clasificate în dansatoare „scunde” și „înalte”. O dansatoare „scundă” este o dansatoare cu înălțimea între 173 cm și 175 cm, iar o dansatoare „înaltă” are înălțimea între 178 cm și 188 cm. S-ar putea să fi fost surprinzător cât de înalte erau dansatoarele, având în vedere proporțiile scenei, care avea o înălțime de trei etaje și jumătate, dând iluzia că interpretele sunt mai mici în raport cu scena.

Filmul dramatic american din 2024, The Last Showgirl, regizat de Gia Coppola și având-o ca actriță principală pe Pamela Anderson în rolul unei dansatoare din Las Vegas aflată la sfârșitul carierei, este inspirat de istoria Jubilee!. În film mai joacă Jamie Lee Curtis și Dave Bautista.

Spectacolele cu dansatoare în Las Vegas nu mai sunt, dar moda se poate întoarce iar și vibrantele seri în care mai cu seamă domnii, dar și doamnele asistau la un spectacol în care frumusețea feminină se încorona regina nopții poate reveni oricând pe Strip.

Surse: Wikipedia, nevadamagazine.com, lasvegasconcierge.com, unlv.edu.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *