Jocurile de noroc în Metaverse
Vă spuneam la începutul anului într-un articol numit Tendințe în Online Gambling în 2023, că au început să funcționeze din ce în ce mai multe cazinouri în Metaverse și că sunt din ce în ce mai mulți clienți care prin intermeiul avatarului și a Realității Virtuale, încep să se distreze așa în online.

Metaverse
Ce este Metaverse-ul?
Pe scurt Metaversul este un loc digital creat pe internet, în online, în care lucrurile care există în viața reală își găsesc un corespondent în lumea virtuală. Oamenii din viața reală pot avea o altă viață în Metaverse folosind avataruri. În general proiectele realizate pe Metaverse sunt create cu ajutorul tehnologiei Web3.
Metaverse-ul și cazinourile
Cazinourile din Metaverse oferă o experiență complet integratoare care nu poate fi egalată în lumea reală. Jucătorii așa cum am menționat și mai devreme, își pot crea propriul avatar și îl pot personaliza după bunul lor plac. Avatarul reprezintă modul în care jucătorii sunt văzuți de ceilalți utilizatori ai metaversului. În Metaverse poți socializa cu alți utilizatori, atât în format text, cât și audio.
Multe cazinouri Metaverse funcționează pe rețele descentralizate, cum ar fi Ethereum Towers. Acest lucru înseamnă că tranzacțiile de jocuri de noroc sunt efectuate pe o bază peer-to-peer.
Ce înseamnă acest lucru? Presupune că cei care fac parte din comunitate permit accesul unuia celuilalt la calculatoare și perifericile aferente, fiecare calculator putând acționa ca un server pentru celelalte, permițând accesul comun la fișiere fără a fi nevoie de un server central. Beneficiul acestui lucru este că „casa” este eliminată, permițând o experiență de cazinou echitabilă și mai transparentă.
Un alt lucru foarte interesant pentru cazinourile din Metaverse este că acestea pot fi accesate cu ajutorul dispozitivelor de Realitate Virtuală și Realitate Augmentată, lucru de care am mai discutat în paginile revistei noastre și în trecut, amintind-o ca fiind unul din trendurile viitorului în domeniul nostru. Practic, acest lucru înseamnă că jucătorii pot experimenta serviciile unui cazinou terestru fără a fi nevoie să părăsească confortul casei.
Multe dintre cazinouri folosesc tehnologia blockchain și oferă mii de jocuri de cazino, de la blackjack, dice, ruletă, sloturi și până la video poker. Un avantaj al tehnologiei blockchain este că plățile sunt instantanee și clienții își pot păstra confidențialitatea totală fără a fi procesați de softurile de KYC (cunoaștere a clientelei).
Cum funcționează cazinourile în Metaverse?
Experiența de cazinou în Metaverse este una exclusiv online, virtuală. Există câteva platforme principale în Metaverse. De conectezi la acestea, cumperi teren virtual și apoi poți începe să-ți ridici cazinoul dorit.
Pentru a juca la cazinou în Metaverse, jucătorii au nevoie de un portofel (digital) cu criptomonede și câteva jetoane digitale. Jucătorii conectează portofelul digital la Metaverse-ul respectiv și pariază cu tokenul nativ al acestuia. Fiecare joc de cazinou din Metaverse este susținut de tehnologia blockchain. Acest lucru înseamnă că rezultatele jocurilor sunt corecte, aleatorii și transparente. Atunci când un jucător câștigă, jetoanele digitale vor fi adăugate în portofelul digital al jucătorului pe care l-a conectat la Metaverse.
Cum este experiența de cazinou în Metaverse și ce jocuri găsești
Experiența în cazinourile de pe Metaverse este mult mai implicată din partea participanților. Să luăm de exemplu un joc de live, să zicem la ruletă. Aici avatarurile fiecărui jucător sunt implicate la joc la o masă viruală precum ar fi în viața reală, au o grafică impresionantă care poate duplica realitatea, iar dealerii pot fi reali. Cazinoul poate lăsa jucătorii să interacționeze la masă precum ar face-o în viața reală pentru un plus de socializare.
În ce privește zona de pariere, cazinourile de aici pot oferi un portofoliu de evenimente și de tipuri de pariere precum găsești în cazinourile terestre sau în cele online (de pe mobil sau desktop), așadar din acest punct de vedere puteți să stați linistiți. Aveți pe ce paria și cum paria.
Una din caracteristicile jocului de noroc pe Metaverse este că aici se obișnuiește să se găzduiască turnee de sloturi și concursuri de joc interactive ce îmbunătățesc și mai mult experiența generală de joc și, în același timp, sporesc șansele jucătorilor să obțină câștiguri.
Ca și în viața reală și în Metaverse cazinourile de aici oferă o varietate mare de bonusuri care îți sunt oferite atunci când te înregistrezi sau când te joci, aveți parte de rotiri gratuite sau free bets.
Dezvoltarea cazinourilor din Metaverse poate introduce mecanisme de joc care nu sunt fezabile în mediile fizice. De exemplu, acestea pot încorpora elemente de jocuri video sau o gameficare a jocurilor mult mai mare decât în mediul online obișnuit pentru a menține jucătorii mai implicați și pentru ai distra mai mult și mai bine.
Cazinourile virtuale pot proiecta imagini uimitoare și teme personalizabile, ceea ce face ca experiența de joc să fie mai atractivă din punct de vedere vizual. Aceste setări imersive pot satisface diverse preferințe și pot crea o atmosferă unică pentru fiecare jucător. Nivelul de personalizare sporește implicarea și plăcerea jucătorilor. Așadar experiența de joc este cu mult superioară.
Cazinourile virtuale îți pot scădea anxietatea față de cele tradiționale dacă ești un jucător începător. De exemplu, pentru acest tip de jucători cazinourile din Metaverse oferă un mediu lipsit de presiune pentru a învăța să joace diverse jocuri fără a fi intimidați ca într-un cazinou fizic. Un alt exemplu de lipsă de anxietate este că în aceste tipuri de cazinouri discreția este extrem de mare și nu știe nimeni cine ești, dacă ești bogat sau sărac, dacă ești urât sau frumos, gras sau slab. Avatarul te protejează de toate aceste indiscreții și (pre)judecăți.
Concluzie
Ce stă în calea dezvoltării cazinourilor virtuale din Metaverse? Ei bine avem pe de o parte o ambiguitate legislativă (o vom aborda într-un alt material), dar și o insuficiență tehnologică și chiar financiară. Cazinourile virtuale ar putea deveni mai accesibile pe o gamă largă de dispozitive, dacă comercializarea căștilor VR și a altor tehnologii de augmentare a realității vor deveni mult mai ieftine și ușor de achiziționat de multă lume. În plus pentru un plus de mobilitate tehnologiile vor trebui să conțină echipamente hardware nu doar mai ieftine, ci și mai miniaturizate decât sunt în prezent. Această flexibilitate ar permite jucătorilor să guste experiența cazinoului virtual oriunde s-ar afla.
Surse: techopedia.com, cryptonews.com, medium.com