vineri, 4 februarie 2022

JOCURILE DE NOROC DIN ROMÂNIA PRIN OCHII UNUI AVOCAT. ÎNTRE TRADIȚIE, PANDEMIE ȘI PROVOCĂRILE VIITOARE

Avocat Prof. dr. Marius PANTEA

De ceva vreme, dacă mergi la pas prin orașele din România, vei observa că în centrele acestora vei găsi farmacii, bănci și săli de jocuri de noroc sau agenții de pariuri. Un cârcotaș ar putea spune că, sunt prea multe jocuri de noroc, dar dacă analizăm că la nivel național în România sunt autorizate aproximativ 65.000 de slot machines (celebrele păcănele), iar în Spania, doar în regiunea Madrid sunt autorizate peste 100.000, veți observa că nu sunt chiar așa de multe pe la noi.

 

De altfel, este bine știut faptul că românii sunt jucători, iubitori de adrenalină și sunt recunoscuți, printre popoarele balcanice, ca buni cunoscători ai jocurilor de noroc, fie că vorbim de jocul de cărți, care se practică la nivel național, este răspândit printre elevi (jocurile de whist, rentz, canastă, chiar bridge) și printre studenții și tinerii care mai joacă câte un poker sau alte jocuri, fie că ne referim la pariuri sau la jocurile loteristice. Vă amintesc aici de celebrul bingo TV din anii 2000, când la noi era o adevărată fobie, tombola Cartea Poștală ProTv, unde amfitrion era celebrul Florin Călinescu, precum și jocurile loto, care la noi au o tradiție îndelungată, și care, pe vremea comunismului, reprezenta printre puținele modalități de distracție ale populației.

Încă de la început doresc să precizez, că nu voi face în cele ce urmează o pledoarie în favoarea jocurilor de noroc, ci voi încerca să prezint această adevărată industrie, care există și funcționează de foarte mulți ani în țările civilizate, în lumina pe care o merită cu adevărat, respectiv aceea de serviciu de divertisment, care alături de Horeca, reprezintă o modalitate de a bine dispune persoanele care doresc o descărcare de adrenalină și care își permit acest tip de distracție. Subliniez faptul că jocurile de noroc nu trebuie privite ca o modalitate ușoară de îmbogățire, ci doar o activitate distractivă, unde participanții trebuie să conștientizeze sumele de bani pe care le pot utiliza și eventualele beneficii care pot veni de la această activitate.

Avocat Prof. dr. Marius PANTEA

Cum am ajuns eu să descopăr industria de jocuri de noroc și ce m-a determinat să continui să-mi desfășor pe mai departe activitatea de avocat în acest domeniu, voi prezenta pe scurt în cele ce urmează.

Povestea începe undeva în anul 1999, când, proaspăt ofițer, absolvent al Facultății de Drept a Academiei de Poliție, am fost repartizat la Direcția Economică a Inspectoratului General al Poliției, tocmai la celebrul Serviciu Diverse (ceva asemănător cu subiectele din celebra serie BD), care, printre altele răspundea și de jocurile de noroc. Am fost norocos pentru că am întâlnit colegi și șefi buni cunoscători ai domeniului, dedicați și de la care am învățat o sumedenie de lucruri cu care nu avusesem de-a face în Academie. Mulțumesc și pe această cale, acelora care mi-au fost alături, de la care am învățat și cu care am pus bazele și am construit practici juridice care să elimine putregaiul din activitatea de exploatare a jocurilor de noroc. Mai apoi, am început, timid activitatea de cadru didactic universitar la Facultatea de Drept a Academiei de Poliție, unde am plecat din poziția de preparator, mai apoi asistent, lector, conferențiar și spre sfârșitul carierei profesor universitar, la disciplina Poliție economică, unde printre altele, am ținut (la licență și la masterat) un curs dedicat prevenirii și combaterii fraudelor din domeniul jocurilor de noroc. Probabil că este o disciplină singulară la nivelul învățământului superior de la noi și sper ca și alte facultăți, juridice sau economice să preia și să introducă o astfel de tematică, având în vedere că la nivel național sunt aproximativ 45.000 de angajați în această industrie și este nevoie de oameni bine pregătiți care să stăpânească și partea juridică dar mai cu seamă partea economică, de bussiness.

Am avut șansa ca în anul 2013, să fiu cooptat de primul Președinte al proaspătului înființat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ca Director al Direcției de Autorizare, unde, alături de echipa „nebună” de la aceea vreme, am încercat, unii zic că am și reușit, dar vremea va arăta dacă așa este, să operaționalizăm o instituție nou creată și să punem oarece reguli în piață pentru a reglementa, acest domeniu, monopol de stat. Îmi amintesc cu plăcere că prin aprilie-mai 2013, ONJN era compus din trei oameni și un calculator, undeva într-un birou la parter în Ministerul Finanțelor, și că erau, și din păcate încă mai sunt, unii care cântau prohodul Oficiului, și că în timp scurt (aproximativ doi-trei ani) s-a reușit să se modifice și completeze legislația care reglementează jocurile de noroc și să se formeze o echipă competentă de funcționari angajați ai Oficiului.

Avocat Prof. dr. Marius PANTEA

În 2017, pentru scurt timp, am fost managerul Loteriei Naționale, iar după m-am angrenat, în activitatea propriului Cabinet de Avocat, unde în principal, asigurăm servicii de consultanță și reprezentare a operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.

Pozițiile pe care le-am ocupat în ultimii peste 20 de ani, m-au ajutat să acumulez cunoștințe și experiență care îmi permit la acest moment, emiterea de opinii avizate și argumentate în acest domeniu de nișă.

Ce se poate spune despre piața de gambling din România ultimilor 20 de ani, este că a evoluat, s-a dezvoltat și oferă la acest moment servicii cu adevărat europene în domeniul divertismentului. Locul cazinourilor land based a fost luat de jocurile online (amintim că la un moment dat în România au existat peste 20 de Cazinouri), iar piața a scos jocurile de bingo televizat și a permis intrarea cluburilor de poker, a înlocuit sălile de bingo cu agențiile de pariuri, iar ce va urma, probabil digitalizarea și migrarea afacerilor pe Internet, va face posibilă apariția unor jocuri hibrid atractive și incitante pentru clienți.

Printre realizările de la acea vreme se numără licențierea jocurilor de noroc online, și apariția licențelor clasa a II-a acordate persoanelor juridice implicate în domeniul jocurilor de noroc tradiționale și la distanță, precum și organismelor de evaluare a conformității, fapt ce a condus la eliminarea monopolului deținut de BRML și a permis apariția în piața de profil a firmelor internaționale recunoscute și a firmelor românești. Din păcate, există și sincope sau măsuri care nu au fost luate, una dintre nerealizări fiind întârzierea nepermis de mare a apariției unui Ordin tehnic al Președintelui ONJN, care să reglementeze condițiile minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, și să permită RENAR să emită Schema de acreditare în domeniul jocurilor de noroc. Abia în luna ianuarie a anului 2021 și-a făcut apariția Ordinul Președintelui ONJN nr. 404/2020, după ce a fost discutat în Consiliul Consultativ al ONJN și bineînțeles, a fost notificat Comisiei Europene.

Ulterior, prin luna iulie 2021, a apărut, parcă din neant, un Ordin de modificare al Ordinului 404/2020, respectiv Ordinul Președintelui ONJN nr. 86/2021, care, în loc să rezolve problemele deja cunoscute, a amplificat și a creat alte probleme și mai mari. Nu reiau aici aspectele pe care le-am mai prezentat cu alte prilejuri, chiar și în paginile revistei Casino Inside, ci voi sintetiza o situația care merită subliniată. În primul rând se stabilește faptul că peste noapte (adică de la data apariției Ordinului cu pricina) organismele de evaluare a conformității trebuie să dețină ISO 17020 sau 17025 în domeniul jocurilor de noroc, fără a se acorda un termen de conformare. Cu alte cuvinte, din pix, conducerea ONJN a schimbat regula chiar în timpul jocului, fără niciun preaviz sau avertisment. Ori acest lucru afectează toate OEC-urile care desfășoară activități specifice în România, deoarece, nici la acest moment nu există (nu a fost publicată) Schema de acreditare în domeniul jocurilor de noroc, deoarece ONJN nu a avizat propunerea făcută de RENAR.

Avocat Prof. dr. Marius PANTEA

Motivarea celor de la ONJN, referitoare la faptul că Ordinul 86/2021 nu constituie decât „corecții lingvistice” ale Ordinului 404/2020, este năucitoare. Să înțelegem că în ordinul inițial s-au strecurat 25 de greșeli gramaticale sau de exprimare, erori sau mai știu eu ce scăpări (articolul II al Ordinului 86 modifică 23 de puncte și mai există două articole care sunt introduse, respectiv articolul I și III). De altfel, corectura, fie ea și gramaticală ori semantică a unei norme tehnice „nu poate fi la rândui tehnică”, după susținerile Oficiului, și ca atare nu este necesară notificarea Comisiei Europene. Așteptăm cu interes Opinia Comisiei Europene cu privire la această abordare a ONJN.

Mai mult suspendarea activității a trei firme licențiate clasa a II-a în luna septembrie a anului 2021, a fost o măsură fără precedent, în condițiile în care, legislația primară nu a suferit nici o modificare cu privire la condițiile de acordare și de menținere a acestui tip de licență. E drept că ulterior, Comitetul de Supraveghere al ONJN a revenit și a anulat Deciziile de suspendare, dar preț de mai bine de o lună, cele trei firme românești, au „șomat” la propriu, și au fost forțate să-și caute dreptatea în justiție.

Credem cu tărie că la acest moment Oficiul trebuie să intervină hotărât în sprijinirea industriei de gambling naționale, prin emiterea unui Ordin care să stabilească modul de calcul concret al taxei de licență și de autorizare, având în vedere perioadele de suspendare sau de oprire a activității operatorilor de jocuri de noroc tradiționale, în ultimii doi ani, ca urmare a măsurilor excepționale adoptate pentru protecția împotriva COVID 19. De asemenea ONJN trebuie să sprijine industria în a identifica soluții practice pentru deschiderea conturilor la bănci a operatorilor licențiați de jocuri de noroc. Este bine știut faptul că de mai bine de trei ani operatorii de jocuri de noroc tradiționale nu mai pot deschide conturi noi în băncile din România, iar dacă nu vor fi identificate soluții operatorii de jocuri vor fi nevoiți să treacă la plată dărilor cu sacoșa la Trezorerie și a salariilor către angajați din mână.

Salutăm apariția Ordinului nr. 370 din 21 decembrie 2021 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în domeniul jocurilor de noroc din România, și împrospătarea Comitetului de Supraveghere al ONJN cu noi membrii. Așteptăm cu interes numirea unui Vicepreședinte, care sperăm că se va face dintre persoanele cunoscătoare ale domeniului.

Sperăm că anul acesta, nu va mai constituii o povară pentru operatorii de jocuri de noroc land bassed, că vor fi identificate soluții care să permită desfășurarea activității, fără a fi afectată sănătatea publică și că autoritățile vor avea în vedere și nevoile acestei industrii, care are un aport considerabil la bugetul de stat.





Author: Editor

Share This Post On

1 Comment

  1. Prietena mea a castigat suma de 5 miliarde la jocuri pe online iar cei de la princes casino iau blocat contul cu toți banii și ju iau dat nimic ..

    Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.