de Vidrean – Căpușan Tudor Dumitru, Avocat, asistent universitar doctor
Universitatea ”Babeș – Bolyai”, Facultatea de Studii Europene
Uniunea Europeană (în continuare ”UE”) este produsul unei cooperări între statele membre care are principal obiectiv dezvoltarea unei piețe unice în care să bunurile și serviciile să poată circula în mod liber și fără niciun fel de restricții.
Analizând prevederile art. 3 – 6 din Tratatul cu privire la Funcționarea Uniunii Europene (în continuare ”TFUE”), se poate observa că în relația UE cu statele membre se pot identifica trei tipuri de competențe: competențe exclusive ale UE (ex: taxele vamale) conform art. 3 TFUE, competențe semipartajate (ex: TVA și accize) conform art. 4 TFUE și competențe proprii ale statelor membre (orice competențe care nu se regăsesc în cadrul art. 3 și art. 4 TFUE)[1].
Din analiza textelor legislative mai sus indicate se poate observa faptul că materia jocurilor de noroc nu figurează nici în cadrul art. 3 TFUE și nici în cadrul art. 4 TFUE. De aici se poate trage concluzia faptului că materia jocurilor de noroc figurează în cadrul competențelor proprii ale statelor membre. Cu toate acestea, apreciem că este important de menționat faptul că statele membre nu beneficiază de un câmp de acțiune fără limite.
În acest scop, apreciem că merită punctată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare ”CJUE”), care prin deciziile pe care le pronunță are rolul de a asigura echilibrul dintre competențele UE și cele ale statelor membre. În acest sens, sunt de menționat afacerile Schumaker[2] și Saint Gobain[3], unde instanța de la Luxemburg a punctat fără echivoc faptul că statele membre își pot exercita competențele proprii atât timp cât nu sunt afectate cele patru libertăți fundamentale ale UE (libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor).
Ca atare, o primă concluzie care se desprinde cu interes pentru materia jocurilor de noroc este faptul că statele membre sunt condiționate de respectare celor patru libertăți fundamentele în momentul în care reglementează în materia jocurilor de noroc.
În acest context, apreciem că trebuie punctat faptul că în anul 1992, statele membre au discutat pentru prima dată chestiunea jocurilor de noroc în contextul pieței unice în cadrul Consiliului European de la Edinburgh[4]. Concluzia la care au ajuns reprezentanții statelor membre a fost să nu se adopte niciun fel de măsură pozitivă cu privire la armonizarea sectorului jocurilor de noroc. Setul de reguli adoptat în anul 1992 la Edinburgh își păstrează valabilitatea și în prezent, acesta fiind și motivul pentru care la momentul de față nu se poate identifica nicio reglementare de tip normativ la nivelul UE (directivă sau regulament), chestiune care ar simplifica accesul jocurilor de noroc dintr-o piață a unui stat membru în piața unui alt stat membru.
Vidrean – Căpușan Tudor Dumitru
Consecința directă a acestei situații este aceea că toate responsabilitățile în domeniul jocurilor de noroc au fost preluate de către CJUE, care este limitată la un singur obiectiv la momentul de față: protecția celor patru libertăți fundamentale. Rolul CJUE s-a accentuat după ce în anul 2017, Comisia Europeană a decis să închidă toate procedurile de infrigement în acest domeniu și să respingă toate plângerile individuale, considerând că problema jocurilor de noroc se poate realiza mult mai eficient la nivel național[5].
A doua concluzie care se impune fi menționată este aceea că în domeniul jocurilor de noroc este aceea că hotărârile CJUE au un impact direct și covârșitor, astfel că orice operator din industria jocurilor de noroc are obligația de a urmări în mod constant evoluția jurisprudenței CJUE. Aceasta mai ales în contextul în care hotărârile CJUE creează în mod direct drepturi și obligații atât pentru statele membre, cât și pentru particulari cum sunt operatorii din industria jocurilor de noroc.
Ca atare, pentru a puncta importanța hotărârilor CJUE în materia jocurilor de noroc vom puncta cu scurte comentarii câteva dintre cele mai importante hotărâri astfel pronunțate.
O primă afacere la care vom face trimitere este afacerea Sporting Odds Ltd[6], unde instanța de la Luxemburg a decis că art. 56 TFUE (libera prestare a serviciilor) se opune unei reglementări naționale (Ungaria) care restricționează acordarea unei licențe de exploatare jocuri de noroc în format online doar operatorilor de jocuri de noroc care dețin o licență pentru un cazinou în format fizic situat pe teritoriul acelui stat membru. Ca atare, instanța de la Luxemburg conchide că un operator de jocuri de noroc care a încălcat o regulă precum cea enunțată să poată să fie sancționat de către statul membru în cauză.
O a doua afacere de referință este afacerea Falbert[7], unde instanța de la Luxemburg a calificat publicitatea efectuată în materia jocurilor de noroc ca fiind un serviciu de natură informațională. În consecință, statele membre nu pot impune sancțiuni de ordin penal decât numai dacă respectă reglementările UE în legătură cu serviciile informaționale.
În fine, cea de a treia afacere preliminară la care vom face trimitere este Berlington Hungary[8], unde Curtea a decis că în cazul majorării fiscalității în legătură cu veniturile obținute din exploatarea jocurilor de tip slot-machine sunt impozitate suplimentar cu de 5 ori mai mult fără să existe o perioadă de tranziție, este incompatibilă cu dreptul UE. De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a decis că interzicerea exploatării slot-machine în afara cazinourilor este o restricție a liberei prestări a serviciilor contrară art. 56 TFUE.
În concluzie, se poate remarca faptul că reglementările UE au un impact covârșitor asupra industriei jocurilor de noroc, atât din perspectiva drepturilor și obligațiilor pe care le dezvoltă, sens în care apreciem că o asemenea chestiune trebuie să fie tratată cu maxim interes de către toți operatorii care activează în industria jocurilor de noroc.
Contact
Vidrean – Căpușan Tudor Dumitru, Avocat, asistent universitar doctor
Universitatea ”Babeș – Bolyai”, Facultatea de Studii Europene
email: tudor.vidrean.89@gmail.com
tel: 0748.048.104
[1] Catherine Barnard, The Subtantive Law of the EU – the Four Freedoms, ediția a 4-a, Editura Oxford University Press, Oxford, 2013, pp. 3 – 5
[2] CJUE, hotărârea preliminară din data de 14.02.1995, afacerea C-279/93
[3] CJUE, hotărârea preliminară din data de 21.09.1999, afacerea C-307/97
[4] Philippe Vlaemick, Robbe Verbeke, The Gambling Law Review: Gambling and European Law, https://thelawreviews.co.uk/title/the-gambling-law-review/gambling-and-european-law
[5] Comisia Europeană, a se vedea comunicatul oficial de presă din data de 07.12.2017, disponibil la adresa https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_17_5109
[6] CJUE, hotărârea preliminară din data de 28.02.2018, afacerea C-3/17
[7] CJUE, hotărârea preliminară din data de 20.12.2017, afacerea C-255/16
[8] CJUE, hotărârea preliminară din data de 11.06.2015, afacerea C-98/14
