THE HISTORY OF GREYHOUND RACING (IV)ISTORIA CURSELOR DE OGARI (IV)

Our magazine continues in this episode to introduce you more and more in the „greyhound” world. This time we present you the names of several champions in the history of Australian Greyhound Races, a country with the one of the greatest traditions in this sport. We chose for you, the extraordinary tales of two of the greatest champions in the history of the greyhounds: Bold Trease and Rapid Journey.

BOLD TREASE

Few greyhounds in the history of the sport have captured not only the imagination of the people within the game, but also the recognition of the general public at large. Such was the case of one of the sport’s great champions, the Warrnambool “warrior”, Bold Trease. He was loved Australian wide for his ability to drop out in his races, tail the field, then with less than a lap to go, pick off all his opponents one by one, while storming home at the rate of knots.

Seemingly doing the impossible by winning 51 races. Among his many career highlights stands a record that most people doubt will ever be broken, a feat he will always be remembered for, his four Sandown Cups, it was the group one race he made his own. Here is the story behind a super star greyhound, Bold Trease.

The champ’s litter by Roy Trease from Irish Temptress was whelped March 1984. It was Irish Temptress’ fourth successful litter. An enigmatic chaser with loads of ability, she was trained throughout her career by legendary mentor, Ned Bryant, the ultimate breeder of Bold Trease. Bold Trease was raced in partnership by Jim Rule, Ron Hay and Alan McCullagh. Bold Trease was reared at the Warrnambool property of Norm McCullagh in that wonderful Warrnambool area where so many of our champion greyhounds have been bred and reared.

The champ made some amazing comebacks from serious injuries. Not one but two broken hocks, which on both occasions kept him out for four to five months. He also suffered a broken stopper bone and he tore off a toe, but like the warhorse that he portrayed, he came back to race successfully each time. Apart from his physical injuries, Bold Trease never got ill or sick and he would always race through adversity.

As is the norm with breeders, a champion stayer has little or no chance at stud. They are given few opportunities and Bold Trease was no exception. He sired fourteen litters, producing a few handy gallopers, Extra Bold, Bold Keno, Pretty Bold and Truly Bold.

Bold Trease raced 104 times for 51 wins, 22 seconds, 12 thirds and prize money totalling $127,600. He was judged the 1987 Victorian Greyhound of the Year, and was a finalist in 1986 and 1988. Won the Sandown Cup four times, 1986 (43.84), 1987 (43.59), 1988 (44.05), and 1989 (43.85). The champ held track records at Sandown (43.32) and Launceston 722 (43.67). It was the biggest crowd ever to attend a greyhound meeting, the night he broke the Launceston record. He also held the Ballarat 735 record twice (43.82 and 42.90). His other feature wins included Association Cup 87, Navy Day Trophy and the Coca-Cola Distance Final. He was also won the Victorian National Distance Championship, representing his state at the Gabba in 1986. In a special honour the champ was judged Greyhound of the Decade 1980-1990. The Sandown Club also nominated him for American Greyhound Hall of Fame at the concussion of his career. During his career, Warrnambool City Council for his services in having the City of Warrnambool come under public recognition also honoured Bold Trease.

The ‘Warrnambool Warrior’ lost his fight with bone cancer when on Tuesday the 23^rd of July 1991 he was humanely put down. The champ earlier in the year had his right hind leg and hip amputated but the disease tragically spread to his liver and kidneys. After recovering well from the major operation, it was thought the cancer had been beaten. That was not the case and the pain and suffering became too great. McCullagh had no alternative, but to end his champion’s life. Bold Trease was buried on McCullagh’s property with an appropriate headstone erected in a tribute to the great champion he was. The fond memories Bold Trease provided greyhound racing fans will remain in their hearts forever, as there are few greyhounds that reach a standard that have people flock to race tracks just to see them race.

RAPID JOURNEY

Rapid Journey is perhaps the greatest Greyhound of the ‘90’s. The New South Wales owned and bred star took all before him in the eighteen months he graced the tracks across Australia, winning no fewer than eleven feature races including five group ones. Here is the story of how Rapid Journey went from city class sprinter to Australian champion.

Bred by Jane and John Curruthers, Rapid Journey or “Carl” (after Carl Lewis) as he is affectionately known by his owners, was from the smart sire Amerigo Magic, out of a bitch that Jane’s mother owned called Miss Courtney.

The early part of Rapid Journey’s career was spent on country tracks like most young dogs that are learning the caper. Although he went on to be a champion, his early efforts hardly set the world on fire. After wins at Taree, Dubbo and Orange in March, May and June respectively, he headed to Wentworth Park where he won his first start in a time of 30.66. After 6 more starts for mixed results at Wenty’, Carl headed to Appin on the country circuit to try and emulate his father.

Although he did not win the Anniversary Cup, Carl was still fulfilling the dreams of Jane’s mother who just wanted to have a dog to win in the city. He was yet to hit his peak, but was showing signs he could be a handy city performer. With a best time of 30.38 at Wentworth Park under his belt, Curruthers decided to have a crack at the Group one Adelaide Cup in January 1998.

Rapid Journey started at odds of 7-1 in his heat, the longest odds he would start at for the rest of his career. He won his heat in outstanding style in a time of 29.76, easily the quickest time he had recorded anywhere in his career. It wasn’t just the time that was impressive it was the way in which he breezed home, it was as if he was keeping something in reserve.

Come final night he had the expectations of many people, experts and punters alike on his back. In an absolutely awe inspiring display, Rapid Journey won the 1998 Adelaide Cup in a blistering time of 29.34, to win by nine – and – half lengths to Plumb Bob and Brookside Cindy. It seemed that the Australian Greyhound racing scene had a new rising star.

From the Adelaide Cup, Rapid Journey went to Orange in country New South Wales for the Orange Cup in February, which he won by the slender margin of half a length. Then it was onto the Golden Easter Egg. He won the final in April by two – and – a half lengths, in a good time of 30.18 – his personal best at Wentworth Park to that point. Even though he was winning these major races, Rapid Journey was not getting the respect he deserved.

After the Egg it was off to Perth for their Cup. After breezing through his heats, Carl won the final by seven – and – three – quarter lengths, beating a strong field. Although this seemed like another major notch on his belt, his big goal was yet to come.

Rapid Journey won the cup by three lengths, then was beaten at Cranbourne of all places. In the scheme of things this defeat was a small drop in a massive ocean as Carl went in cherry ripe for the New South Wales National Sprint series in August.

It was at this stage in the middle of his career that Rapid Journey had peaked, he was truly unbeatable. After wins at Albion Park and a win in the Lismore Cup in September, he seemed tuned up for a tilt at Melbourne summer carnival, kicking off in the Melbourne Cup.

Australia’s new super-dog won his Melbourne Cup heat by three lengths in a quick time of 29.92. He then shaved a hundredth of a second off that time in winning the final in November, again by three lengths. It seemed that Rapid Journey had a mortgage on the 1998 TAB Topgun, the jewel in the crown of Melbourne Greyhound racing. A race that would prove to be his swansong. On a special December evening, Rapid Journey scorched around Sandown Park then held off late challenges defiantly to win the Topgun by a head, beating Reggemite and Poetic Reward in a sensational time of 29.85. Truly an outstanding way for a champion dog to farewell racing, doing it with the dominance and class that he had displayed throughout his career.

Rapid Journey left the track in December 1998 as a winner of over $500, 000 and as Australian greyhound racing’s highest ever money earner. His race record stands at 54 starts for 33 wins, 6 seconds and 5 thirds. “Carl” took all before him in the time he graced the Australian greyhound racing scene, captivating audiences of punters wherever and whenever he raced.Revista noastră continuă în acest episod să vă introducă și mai mult în atmosfera lumii “greyhound”(ogarilor). De data aceasta vă prezentăm câteva nume de campioni din istoria curselor de ogari din Australia, una dintre țările cu cea mai mare tradiție în acest sport. Am ales pentru voi poveștile extraordinare a doi dintre cei mai mari ogari campioni din istorie: Bold Trease și Rapid Journey.

BOLD TREASE

Puțini ogari din istoria acestui sport au captat nu numai imaginaţia oamenilor din acest sport, dar și aprecerea publicului larg. Unul dintre marii campioni ai acestui sport, Warrnambool „Războinicul” Bold Trease a reușit acest lucru. A fost iubit de oameni din toată Australia pentru capacitatea sa de a renunţa în timpul cursei până când ajungea codaș, apoi la mai puţin de un tur înainte de final, să-și depășească toți adversarii unul câte unul, alergând furtunos spre linia de finiș cu mile pe oră.

Acesta a reușit ceea ce aparent era imposibil, a câştigat 51 de curse. Printre numeroasele sale puncte culminante se află un record despre care mulți cred că nu va fi doborât niciodată, o ispravă pentru care acesta va fi întotdeauna ținut minte, și anume felul în care a câștigat  de 4 ori Cupa Sandown. Iată povestea din spatele unui ogar super star, Bold Trease.

Puiul campionului irlandez Roy Trease de la Irish Temptress s-a  născut în martie 1984. Acesta a fost al patrulea pui de succes al lui Irish Temptress. Un enigmatic alergător de vânătoare cu o mulţime de capacități, acesta a fost instruit de-a lungul carierei sale de legendarul mentor, Ned Bryant, ultimul crescător al lui Bold Trease. Bold Trease a concurat în parteneriatul dintre Jim Rule, Ron Hay şi Alan McCullagh. Bold Trease a fost crescut la proprietatea Warrnambool a lui Norm McCullagh, un domeniul minunat unde au fost crescuţi şi antrenaţi atât de mulţi dintre ogarii de curse campioni.

Campionul a reuşit câteva reveniri uimitoare după accidente grave. A avut piciorul rupt nu o dată ci de două ori, în ambele ocazii rămânând pe bară timp de patru-cinci luni. A avut, de asemenea, un os şi un deget de la picior rupte, dar imaginea sa de câine de război a fost confirmată revenind de fiecare dată cu succes în cursă. În afară de accidentele sale fizice, Bold Trease nu a fost niciodată bolnav şi întotdeauna a concurat în ciuda problemelor.

Conform standardelor crescătorilor, un campion care poate continua să concureze are puţine şanse de a fi folosit pentru prăsilă sau chiar nici una. Acestor câini li se oferă doar câteva ocazii, iar Bold Trease nu a făcut excepţie de la regulă. El a adus pe lume paisprezece pui, producând câţiva viteziști eficienţi, Extra Bold, Bold Keno, Pretty Bold şi Truly Bold.

Bold Trease a alergat în 104 curse obținând 51 de victorii, 22 de locuri secunde, 12 locuri trei şi premii în bani în valoare totală de 127,600$. El a fost desemnat în 1987 Ogarul Victorian al Anului, şi  în 1986 şi 1988 a fost finalist în cursa pentru acest titlu. A câştigat Cupa Sandown de patru ori, 1986 (cu timpul de 43.84), 1987 (43.59), 1988 (44.05) şi 1989 (43.85). Campionul a avut curse record la Sandown (43.32) şi Launceston 722 (43.67). În seara în care acesta a doborât recordul la Launceston, s-a înregistrat cea mai numeroasă audienţă din istoria curselor de ogari. A deţinut de două ori recordul Ballarat 735 (43.82 şi 42,90). Printre alte victorii se numără cele de la Association Cup 87 (Cupa Asociaţiei), Navy Day Trophy (Trofeul Zilei Marinei) și Coca-Cola Distance Final. El a câștigat, de asemenea, Victorian National Distance Championship, reprezentându-şi statul la Gabba în 1986. Printr-un premiu special, campionul a fost numit Ogarul Deceniului 1980-1990. Sandown Club, l-a nominalizat de asemenea, la finalul carierei sale, pentru Hall of Fame al Ogarilor Americani. În timpul carierei Bold Trease a fost onorat şi de Consiliul Local din Warrnambool pentru serviciile de recunoaştere publică aduse oraşului Warrnambool.

„Războinicul din Warrnambool” a pierdut lupta cu cancerul osos în 23 iulie 1991, când  a fost eutanasiat cu omenie. Cu un an înainte, campionul suferise amputarea piciorului drept şi a şoldului din spate, dar boala s-a răspândit tragic la ficat şi rinichi. După o bună recuperare în urma operației majore suferite, s-a crezut că îngrozitorul cancer a fost învins. Dar nu a fost cazul, iar durerea şi suferinţa deveniseră prea mari. McCullagh nu a avut nici o alternativă, decât să curme viaţa unui campion. Bold Trease a fost îngropat pe proprietatea lui McCullagh cu o piatră de mormânt corespunzătoare ridicată drept tribut pentru marele campion care a fost. Amintirile plăcute pe care Bold Trease le-a dăruit fanilor curselor de ogari vor rămâne în inimile lor pentru totdeauna, așa cum există doar câţiva ogari care ajung la un asemenea standard la care, pentru ei, mulţimi de oameni vin la curse doar pentru a îi vedea alergând.

RAPID JOURNEY

Rapid Journey este probabil cel mai mare ogar al anilor ’90. Starul născut și crescut în New South Wales a câștigat tot ce se putea în cele 18 luni în care a înfrumuseţat pistele de curse din Australia, câştigând nu mai puţin de 11 curse caracteristice, inclusiv pe cele ale grupei cinci. Iată povestea despre drumul lui Rapid Journey de la clasa sprinter al orașului la cea de campion al Australiei.

Crescut de Jane şi John Curruthers, Rapid Journey sau „Carl” (după Carl Lewis) cum îl alintau proprietarii lui, descinde din Amerigo Magic și o cățea pe care o deținea mama lui Jane, cu numele Miss Courtney.

Prima parte a carierei lui Rapid Journey s-a desfășurat pe hipodroame de ţară, așa cum se întâmplă în general în cazul ogarilor tineri care sunt în proces de învățare. Deşi acesta a ajuns un campion, primele sale eforturi nu prea au impresionat audiența. După ce a reușit să câștige la Taree, Dubbo şi Orange în martie, mai şi respectiv iunie, acesta a ajuns la Wentworth Park, unde  a câștigat primul lui start, cu timpul de 30.66. După încă 6 starturi la Wenty cu rezultate mixte, Carl a ajuns pe circuitul național de la Appin încercând să îi calce pe urme tatălui său.

Deşi nu a câştigat Cupa Aniversară, Carl i-a îndeplinit totuși visele mamei lui Jane, care vroia doar să aibă un câine care câştigă la oraş. Deși era încă departe de potențialul său maxim, Rapid Journey dădea semne că ar putea fi un bun concurent la oraș. Cu un timp mai bun decât la Wentworth Park, 30.38, Curruthers a decis să încerce în Grupa Cupei Adelaide din ianuarie 1998.

Rapid Journey a început la cota de 7-1, cea mai mare cotă cu care a început o cursă din toată cariera sa. Acesta a avut o victorie remarcabilă cu un timp de 29.76, cel mai bun timp pe care îl înregistrase până atunci în cariera sa. Nu doar timpul pe care l-a scos a fost impresionant, dar și modul în care a zburat spre linia de final, părând că mai are ceva energie.

În noaptea finalei a dus în spate aşteptările multor oameni, experţi şi fani deopotrivă. Într-o desfășurare ce a inspirat veneraţie copleșitoare, Rapid Journey a obținut Cupa Adelaide 1998 cu un timp rapid de 29.34, pentru a câştiga la diferență de nouă lungimi şi jumătate de Plumb Bob şi Brookside Cindy. Părea că scena Curselor de Ogari Australiană avea o nouă stea în devenire.

De la Cupa Adelaide, Rapid Journey a plecat la Orange în New South Wales pentru a participa la Cupa Orange în februarie, pe care a câştigat-o cu o marjă fină, de o jumătate de lungime. Apoi a concurat la Golden Easter Egg. A câștigat finala în aprilie la Wentworth Park cu două lungimi şi jumătate și un timp bun de 30.18 – cel mai bun timp al său până în acel moment. Chiar dacă Rapid Journey câștiga aceste curse importante, nu obținea respectul meritat.

După Egg s-a dus la Perth unde a câștigat și Cupa de aici. Alergând ca vântul și ca gândul, Carl a câştigat finala la o diferență de şapte lungimi şi trei sferturi, învingând o concurență puternică. Deşi acest lucru părea o altă realizare majoră în cariera sa, reușita cea mare încă urma să vină.

Rapid Journey a câştigat Cupa la diferență de trei lungimi, apoi a fost învins la Cranbourne neocupând nici un loc. În imaginea de ansamblu, această înfrângere a fost doar o mică picătură într-un imens ocean, Carl plecând în luna august, la New South Wales National Sprint.

În acest stadiu, în mijlocul carierei sale, Rapid Journey a atins punctul culminant, fiind cu adevărat de neînvins. După victoriile obținute la Albion Park şi o victorie în Cupa Lismore în septembrie, el părea acordat perfect pentru o deviere la carnavalul de vară de la Melbourne.

Noul super-ogar al Australiei a câştigat Cupa Melbourne la distanță de trei lungimi și cu un timp rapid de 29.92. Apoi a șters o sutime de secundă din acest timp câştigând finala din noiembrie, din nou, la distanță de trei lungimi. Se pare că Rapid Journey avea o datorie la TAB Topgun 1998, bijuteria coroanei a curselor de ogari din Melbourne. O cursă care s-a dovedit a fi cântecul său de lebădă. Într-o seară specială de decembrie, Rapid Journey a pus pe jar Parcul Sandown, pentru ca apoi să câştige sfidător Topgun, la o distanță de un cap de locul doi, învingându-i pe Reggemite şi Poetic Reward cu un timp senzaţional de 29.85. Acesta a fost cu adevărat un mod remarcabil pentru un câine campion de a-și lua adio de la curse, cu stăpânire şi clasă, pe care de altfel, le-a afişat pe tot parcursul carierei sale.

Rapid Journey s-a retras din lumea curselor în decembrie 1998, fiind ogarul de curse australian care a înregistrat cele mai mari câștiguri financiare – peste 500.000$. Recordul său se ridică la 54 de curse, din care a avut 33 locuri I, 6 locuri II și 5 locuri III. „Carl” a fost câștigător absolut în perioada în care a înfrumuseţat scena curselor de ogari din Australia, captivând audiența, oriunde şi ori de câte ori a alergat.