Casino Inside magazine continue this edition to offers more insight into the history of racing dogs (greyhound). We invite you to know the unusual things about the history of greyhound racing.

-sequel-

In United States

In the United States, greyhound racing is governed by state law, which ranges from total prohibition in some states to lack of regulation in others.

The National Greyhound Association founded in 1906 strictly regulates greyhound ownership in the U.S, and has established comprehensive animal welfare guidelines based on veterinary recommendations. These guidelines cover nearly every aspect of greyhound care on the farm and at the racetrack. The American Greyhound Council conducts unannounced inspections each year on the nation’s 300 breeding farms and kennels to enforce compliance with the industry’s animal welfare guidelines. Minor violations are noted and corrected and more serious violations are addressed in hearings before the NGA’s governing body. Those found guilty of these violations can be banned from the sport for life.

Greyhounds live in climate-controlled kennels, usually on or near the tracks where they race. They are turned out several times daily for mild exercise and play, exercised on sprint paths and taken for walks.

In addition to state law and regulations, most tracks adopt their own rules, policies and procedures. In exchange for the right to race their greyhounds at the track, kennel owners must sign contracts in which they agree to abide by all track rules, including those pertaining to animal welfare. If kennel owners violate these contract clauses, they stand to lose their track privileges and even their racing licenses.

American animal protection groups oppose greyhound racing, claiming it is cruel and inhumane. The most notable opponent of greyhound racing is the non-profit organization GREY2K USA.

In South Africa

In the Republic of South Africa dogs are kept with their owners. Due to the amateur state of racing, owners are usually also the trainer and rearer of the dogs; it is very rare that a dog is kenneled with a trainer.

Racing is controlled by a partnership between the United Greyhound Racing and Breeders Society (UGRABS) and the South African Renhond Unie (SARU – South African Racing Dog Union). The studbook is kept by the South African Studbook and organization who keep studbooks for all stud animals. Racing takes place on both oval and straight tracks. Racing is technically illegal in South Africa, which is strange as any other form of animal racing, i.e. horse racing, pigeon racing and even ostrich racing is perfectly legal. Great controversy rages because the use of greyhounds to hunt wild animals is a fairly common occurrence. The supporters of dog racing believe that legal racing, as an industry similar to that of Australia of Great Britain, would cause hunting to eventually stop.

Medical care

Greyhound adoption groups frequently report that the dogs from the tracks have tooth problems, the cause of which is debated. The groups often also find that the dogs carry tick-borne diseases and parasites due to the lack of proper preventative treatments. The dogs require regular vaccination to minimize outbreaks of diseases such as kennel cough.

Recently, doping has also emerged as a problem in greyhound racing. The racing industry is actively working to prevent the spread of this practice; attempts are being made to recover urine samples from all greyhounds in a race, not just the winners. Greyhounds from which samples cannot be obtained for a certain number of consecutive races are subject to being ruled off the track. Violators are subject to criminal penalties and loss of their racing licenses by state gaming commissions and a permanent ban from the National Greyhound Association. The trainer of the greyhound is at all times the „absolute insurer” of the condition of the animal. The trainer is responsible for any positive test regardless of how the banned substance has entered the greyhound’s system.

Life after racing

Generally, a greyhound’s career will end between the ages of two and six – after the dog can no longer race, or possibly when it no longer consistently places in the top four. The best dogs are kept for breeding, and there are both industry-associated adoption groups and rescue groups that work to obtain retired racing greyhounds and place them as pets. In the United Kingdom, according to the BBC, one in four retired greyhounds finds a home as a pet. In the United States, prior to the formation of adoption groups, over 20,000 retired greyhounds a year were killed; recent estimates still number in the thousands, with the industry claiming that about 90% of National Greyhound Association-registered animals either being adopted, or returned for breeding purposes (according to the industry numbers upwards of 2000 dogs are still euthanized annually in the US while anti-racing groups estimating the figure at closer to 12,000.)Opponents of greyhound racing dispute the National Greyhound Association’s claims regarding adoption statistics, pointing to statements made by NGA officials that they don’t actually know what happens to dogs when they stop racing. Other greyhounds are sold to research labs, such as Liverpool university animal training school, who have received the remains of dogs killed at Manchester’s Belle Vue stadium.  A trainer in Lincolnshire was also exposed offering ‘slow’ dogs to the Liverpool school. Additionally dogs are sent to foreign racetracks such as Spain and sometimes in developing countries.

In New Zealand, around 500-600 dogs are bred each year for racing, and between 200-300 are imported from Australia. Australia’s racing industry is about 9-10 times larger than the New Zealand industry. Approximately 250 are retired annually by a charity established and largely funded by the Greyhound Racing industry in New Zealand.

Several organizations, such as British Greyhounds Retired Database, Greyhound Rescue West of England, GAGAH, Adopt-a-Greyhound and Greyhound Pets of America, and the Retired Greyhound Trust try to ensure that as many of the dogs as possible are adopted. Some of these groups also advocate better treatment of the dogs while at the track and/or the end of racing for profit. In recent years the racing industry has made significant progress in establishing programs for the adoption of retired racers. In addition to actively cooperating with private adoption groups throughout the country, many race tracks have established their own adoption programs at various tracks.

In recent years, several state governments in the United States have passed legislation to improve the treatment of racing dogs in their jurisdiction. During the 1990s, seven states banned live greyhound racing. In November 2008, Massachusetts held a vote to ban greyhound racing, which passed 56% to 44%.

Celebrity greyhound owners

A number of historical figures and celebrities have owned or raced greyhounds. Alexander the Great, Henry VIII and his consort, Anne Boleyn, and Prince Albert of Saxe Coburg Gothe all had greyhounds as companions. General George Armstrong Custer also kept greyhounds as hunters and companions, to the occasional chagrin of his wife, Elizabeth Bacon Custer. More recently Al Capone, Frank Sinatra and Vinnie Jones raced greyhounds.

TV’s The Simpsons family own a greyhound named Santa’s Little Helper. They adopted him after he was discarded by his trainer for coming last in a race in the first episode of the series. Trent Reznor of Nine Inch Nails has adopted multiple retired racers. JK Rowling also adopted a greyhound.Revista Casino Inside continuă în acestă ediție să vă ofere noi introspecții în istoria curselor de câini (ogari). Vă invităm să aflați în continuare lucruri inedite despre istoria curselor de ogari.

-continuare-

În Statele Unite

În Statele Unite, cursele de ogari sunt guvernate de legislația de stat care variază de la interzicerea totală a acestora până la lipsa oricărei reglementări în unele state.

Asociația Națională a Ogarilor (NGA) fondată în 1906, reglementează strict numai dreptul de proprietate asupra ogarilor în SUA și stabilește orientări generale privind bunăstarea animalelor pe baza recomandărilor veterinarilor. Aceste orientări generale acoperă aproape fiecare aspect al îngrijirii ogarilor de către ferme sau stadioane de curse. Consiliul American al Ogarilor organizează anual inspecții neanunțate la cele 300 de ferme naționale și adăposturi pentru a impune conformarea cu orientările de bază privind buna stare a acestor animale. Încălcările minore sunt notate și corectate iar cele majore sunt înaintate pentru audiere la corpul de guvernare al NGA. Celor care sunt găsiți vinovați de încălcarea legii, le poate fi interzisă participarea la acest sport pe toată durata vieții.

Ogarii trăiesc în adăposturi cu temperaturi controlate, aflate de obicei în apropierea stadionului de curse pe care aceștia concurează. Ogarii sunt scoși afară de câteva ori pe zi pentru exerciții ușoare și joacă, alergări sprint și plimbări.

În completarea legislației și regementărilor de stat, multe stadioane de curse adoptă regulamente, politici și proceduri proprii. În schimbul dreptului de a concura cu ogarii lor pe stadionul respectiv, proprietarii de adăposturi trebuie să semneze contracte în care consimt să respecte toate regulile stadionului, inclusiv pe cele privind bunăstarea animalelor. Dacă proprietarii de adăposturi încalcă aceste clauze contractuale, riscă să își piardă privilegiile de pe stadion și chiar licența de curse.

Grupurile americane de protecție a animalelor se opun curselor cu ogari, spunând că acestea sunt crude și inumane. Cel mai important adversar al curselor cu ogari este organizația non-profit GREY2K USA.

În Africa de Sud

În Republica Africa de Sud, în general, câinii stau la stăpânii lor. Datorită faptului că aici cursele sunt de amatori, proprietarii sunt în general și antrenori dar și crescători pentru câinii de curse; foarte rar se întâmplă ca antrenorul să fie cel care adăpostește câinele.

Cursele sunt controlate de un parteneriat între United Greyhound Racing, Breeders Society (UGRABS) și South African Renhond Unie (SARU – Uniunea Sud Africană a Curselor de Câini). Pedigree-ul este păstrat de pedigree-ul Africii de Sud și de către organizația care păstrează pedigree-ul pentru toate animalele. Cursele se desfășoară pe piste ovale, dar și pe cele cu linie dreaptă. În Africa de Sud, cursele sunt ilegale, ceea ce este ciudat, având în vedere că toate celelalte curse cu animale, cursele de cai, de porumbei, și chiar cele de struți, sunt perfect legale. Aici apar multe controverse datorită faptului că ogarii sunt frecvent folosiți la vânarea animalelor sălbatice. Suporterii curselor cu câini sunt de părere că și aici, ca și în industria australiană similară cu cea a Marii Britanii, cursele vor duce în cele din urmă la dispariția practicii de vânătoare cu câini.

Îngrijire medicală

Conform grupurilor care adoptă ogari, câinii de curse au adesea probleme dentare, a căror cauză este în dezbatere. Uneori acestea raportează boli cauzate de căpușe sau paraziți din cauza lipsei tratamentelor preventive. Pentru a se minimaliza epidemiile, cum este spre exemplu “tusea de coteț”, câinii trebuie vaccinați regulat.

Dopajul a devenit și el recent o problemă a curselor de ogari. Industria curselor lucrează activ la prevenirea răspândirii acestei practici; se încearcă recoltarea de urină de la toți ogarii participanți în curse și nu doar de la câștigători. Ogarii de la care nu se pot obține mostre timp de un anumit număr de curse consecutive, pot fi eliminați de pe pista de curse. Cei care încalcă această regulă pot fi pedepsiți penal și pot pierde licența primită de la Comisia de Gaming a statului, de asemenea pot primi interdicție permanentă de la Asociația Națională a Ogarilor. Antrenorul ogarului este „garant absolut” în ceea ce privește starea animalului. Antrenorul este responsabil pentru orice test pozitiv, indiferent de metoda prin care substanța interzisă a ajuns în corpul ogarului.

Viața după curse

În general, cariera unui ogar se termină la o vârstă cuprinsă între doi și șase ani, atunci când câinele nu mai poate alerga sau când nu se mai clasează constant în primele 4 locuri. Cei mai buni câini sunt păstrați pentru împerechere și există atât grupuri asociate industriei cât și grupuri de salvare, care lucrează la obținerea unui loc pentru ogarii retrași din activitate, ca animale de companie. În Regatul Unit, conform BBC, unul din patru ogari retrași găsesc un cămin, devenind animale de companie. În Statele Unite, înainte de formarea grupurilor de adopție, se omorau anual 20.000 de ogari; estimările recente sunt tot de ordinul miilor, deși industria pretinde că în jur de 90% dintre animalele înregistrate la Asociația Națională a Ogarilor, sunt fie adoptate, fie păstrate pentru împerechere (conform cifrelor din industrie, în SUA încă se eutanasiază anual peste 2.000 de câini, în timp ce numărul estimat de grupurile anti-curse este mai apropiat de 12.000). Adversarii curselor cu ogari contrazic afirmațiile Asociației Naționale a Ogarilor privind statisticile de adopție, făcând aluzie la declarațiile făcute de oficialii NGA (ANO) care spun că nu știu exact ce se întâmplă cu câinii după ce aceștia încetează să mai concureze. Unii ogari sunt vânduți laboratoarelor de cercetare, cum ar fi școala de antrenori de animale a universității Liverpool, care a primit  rămășițele ogarilor omorâți la stadionul Manchester’s Belle Vue. Un antrenor din Lincolnshire a fost prins încercând să ofere câini ‘lenți’ unei școli din Liverpool. Alți câini sunt trimiși pe stadioane de curse din străinătate, spre exemplu în Spania, sau în țările în curs de dezvoltare.

În Noua Zeelandă, se cresc anual pentru curse în jur de 500-600 de câini și în jur de 200-300 sunt importați din Australia. Industria curselor din Australia este de 9-10 ori mai mare decât cea din Noua Zeelandă. Aproximativ 250 de câini sunt anual pensionați de o organizaţie de caritate înființată şi în mare parte finanţată de industria de curse de ogari din Noua Zeelandă.

Câteva organizații cum ar fi, Baza de Date a Ogarilor Pensionați din Marea Britanie, Salvați Ogarii din Vestul Angliei, GAGAH, Adoptă un Ogar sau Ogarii, Animalele de Companie ale Americii și Speranța Ogarilor Pensionați, se asigură că o cât mai mare parte dintre acești câini este adoptată. Unele dintre aceste grupuri luptă de asemenea și pentru o mai bună îngrijire a câinilor atunci când ei sunt încă activi, sau/și pentru interzicerea curselor care au ca scop profitul. În ultimii ani industria curselor a făcut progrese semnificative în crearea de programe de adopție pentru concurenții pensionați. Multe piste de curse au înființat propriul lor program de adopție, pe lângă colaborarea pe care o au cu grupurile private de adopție din țară.

De asemenea, în ultimii ani, mai multe guverne locale ale statelor din SUA au aprobat o legislație de îmbunătățire a condițiilor de îngrijirire a câinilor care participă la curse, în jurisdicția lor. În anii ‘90 mai multe state au interzis cursele cu ogari. În noiembrie 2008, statul Massachusetts a organizat un scrutin de vot pentru interzicerea curselor cu ogari, care s-a aprobat cu 56% din sufragii.

Celebrități care sunt proprietari de ogari

Un mare număr de figuri istorice și celebrități au avut ogari sau au participat la curse cu ogari. Alexandru Cel Mare, Henry al-VIII-lea și soția acestuia Anne Boleyn și Prințul Albert de Saxe Coburg Gothe, toți au beneficiat de compania ogarilor. Generalul George Armstrong Custer avea și el doi ogari, spre mâhnirea ocazională a soției sale Elizabeth Bacon Custer. Mai recenții, Al Capone, Frank Sinatra și Vinnie Jones  au participat la curse cu ogari.

Famila Simpsons, din serialul TV cu același nume, avea un ogar pe nume Santa’s Little Helper (Micul Ajutor al lui Moș Crăciun). Aceștia l-au adoptat, chiar în primul episod al serialului de televiziune, după ce ogarul fusese aruncat în stradă de antrenorul său, pentru că terminase o cursă pe ultimul loc. Trent Reznor de la Nine Inch Nails a adoptat mulți ogari pensionați. Și JK Rowling a adoptat un ogar.