THE HISTORY OF GREYHOUND RACING (II)ISTORIA CURSELOR CU OGARI (II)

Casino Inside magazine continue this edition to offers more insight into the history of racing dogs (greyhound). Let’s find new things about Greyhounds history.

It wasn’t until 1919 that Smith had another major opportunity for a public demonstration of his idea for greyhound racing. In 1919, Sawyer and other businessmen financed construction of a track and grandstand at Emeryville, California, using the lumber from Sawyer’s dismantled boxing arena. Smith had a new device, a motorized four-wheel cart that carried the lure on a rail around the 3/16-mile track. Attendance, though, was disappointing and several races were halted because the cart left its track.

Sawyer had become a believer, but he felt that greyhound racing would attract spectators only if they could place bets on the races. Smith was personally opposed to gambling, but he reluctantly agreed. They moved their operation to Tulsa, Oklahoma, and allowed bookmakers take bets. Although Smith’s lure mechanism still wasn’t perfect, the meeting was a success.

The Tulsa venture also produced the first great racing greyhound, Mission Bay, who won 28 of 30 career races. After five weeks in Tulsa, Sawyer and Smith moved on to East St. Louis, Illinois. The races were so popular there that companies complained about employees missing work to go to the track, so night racing was introduced and was even more popular.

Despite an average daily attendance of about 2,000 during the five-week meet, the $100,000 track went bankrupt and Sawyer lost interest in the venture. Smith then headed to Florida, where he got the financial backing that made greyhound racing a permanent success.

The first Florida track was built in 1922 in an area called Humbuggus, which was later renamed Hialeah and became better known for Thoroughbred racing. The key to success was night racing, which began in 1925. After establishing that track, Smith moved around the country, helping set up tracks in Erlanger, Kentucky; New Orleans; Milwaukee, Wisconsin; Butte, Montana; and East St. Louis once more.

The sport had its fastest growth in Florida. The Hialeah operation closed down in 1926, but other dog racing tracks were established at St. Petersburg in 1925, Miami in 1926, Sanford-Orlando and Miami Beach in 1927. The West Flagler Kennel Club became Miami’s second track in 1930 and a track opened at Tampa in 1932.

Meanwhile, greyhound racing had also become very popular in England. Charles A. Munn, an American businessman, in 1925 made a deal with Smith and Sawyer for exclusive rights to use the artificial lure in Great Britain. Munn, with several English backers, formed the Greyhound Racing Association in 1926. Within two years, there were 68 dog tracks operating or under construction in the British Isles.

By 1930, many dog tracks, especially those in Florida, had acquired unsavory reputations because of their involvement with mobsters. A major problem was that betting had to be done through bookmakers, most of whom already had gangland links.

Parimutuel betting was legalized in Florida in 1932, primarily as a way to bring more revenue to the state during the Great Depression. Under government regulation, many safeguards were established to prevent the fixing of races.

Massachusetts also legalized pari-mutuel betting on greyhound races in 1934 and two major tracks opened there the following year. During the next several years, seven more states legalized betting on the sport. There are now 46 greyhound tracks in 15 states: Alabama, Arizona, Arkansas, Colorado, Connecticut, Florida, Iowa, Kansas, Massachusetts, New Hampshire, Oregon, Rhode Island, Texas, West Virginia, and Wisconsin.

The American Greyhound Track Operators Association (AGTOA), founded by Florida track owners in 1947, became a national organization in 1960. The National Greyhound Association, established in 1906, is responsible for registering racing greyhounds.

Greyhound racing today

Today, greyhound racing continues in many countries around the world.

The main greyhound racing countries are:

• Australia
• Ireland
• Great Britain
• New Zealand
• United States

In several European countries (Belgium, Denmark, The Czech Republic, Finland, France, Germany, Hungary, The Netherlands, Sweden, Switzerland) greyhound racing is carried out by the owners of the dogs without financial interest. This amateur form of the sport is also found in some countries, such as the United States, where professional racing exists. In these countries the dogs often live as pets.

In Great Britain

Greyhound racing is a popular sport in Great Britain with attendances at around 3.2 million at over 5,750 meetings in 2007. There are 26 registered stadiums in Britain, and a parimutuel betting tote system with on-course and off-course betting available, with a turnover of £75,100,000.

On 24 July 1926, in front of 1,700 spectators, the first greyhound race took place at Belle Vue Stadium where seven greyhounds raced round an oval circuit to catch an electric artificial hare. This marked the first ever modern greyhound race in Great Britain.

Greyhound racing in Great Britain is regulated by the Greyhound Board of Great Britain (GBGB). Greyhounds are not kept at the tracks, and are instead housed in the kennels of trainers and transported to the tracks to race. There are 26 stadiums registered by the Greyhound Board of Great Britain. Those who race on the independent circuit (known as ‘flapping’), do not have this regulation.

In Australia

The Australian Greyhound Racing Association (AGRA) is divided into many state governing bodies, which regulate greyhound welfare and living conditions. All racing authorities in Australia, partly finance some of the Greyhound Adoption Groups, which house dozens of greyhounds a month.

Each Australian State and Territory has a governing greyhound racing body. Greyhound Racing New South Wales (GRNSW) and Greyhound Racing Victoria (GRV) are the two largest authorities, governing over 40 racetracks.

The Queensland Greyhound Racing Authority (QGRA), Western Australian Greyhound Racing Authority (WAGRA), Tasmanian Greyhound Racing Authority (TGRA), Greyhound Racing South Australia (GRSA), Northern Territory Racing Authority, and the Canberra Greyhound Racing Club (CGRC), all contribute to running and monitoring of greyhound racing in Australia as it continues to grow.

Major greyhound racing venues include Wentworth Park in Sydney, Cannington Park in Perth, Greyhound Park in Adelaide, Albion Park in Brisbane and Sandown Park in Melbourne.

Many adoption programs have been setup throughout Australia known as Greyhound Adoption Program or Greyhounds As Pets, GAP. They generally work with their Greyhound Racing Administration.

In Australia, greyhounds live in kennels at night and are put into running yards or day yards to keep them entertained and exercised, during the day, in accordance with guidelines set by the Australian Greyhound Racing Authority. This is aimed to keep greyhounds as fit, happy, and healthy as possible.

Greyhounds are checked for parasites, malnourishment, or any other medical conditions by an on-course vet before being able to compete.

-To be continued-Revista Casino Inside continuă în acestă ediție să vă ofere noi introspecții în istoria curselor de câini (ogari). Haideți să aflăm lucruri noi despre istoria curselor de ogari.

-continuare-

Smith a avut o altă ocazie de a demonstra public ideea sa de curse cu ogari, abia în 1919. În acest an, Sawyer împreună cu alți oameni de afaceri au finanțat construirea unei piste și a unor tribune în Emeryville, California, folosind lemnul de la demolarea arenei de box a lui Sawyer. Smith avea atunci un nou dispozitiv, un cărucior motorizat pe patru roți, care purta iepurele pe pista lungă de 3/16 mile. Totuși, participarea a fost dezamăgitoare, iar unele curse au fost întrerupte deoarece căruciorul a părăsit pista.

Deși Sawyer devenise încrezător în această idee, credea că nu va atrage spectatori la cursele cu ogari, decât dacă aceștia ar putea paria pe favoriți. Smith, se opunea vehement gamblingului, dar în cele din urmă a fost cu greu, de acord. Aceștia au mutat afacerea în Tulsa, Oklahoma, și le-au permis caselor de pariuri să înregistreze pariurile. Deși mecanismul cu iepure al lui Smith nu era încă perfect, cursele au fost un succes.

Reușita din Tulsa a adus de asemenea și primul ogar de curse faimos, Mission Bay, care a câștigat 28 din cele 30 de curse din cariera sa. După ce au activat în Tulsa timp de cinci săptămâni, Sawyer și Smith s-au mutat în East St. Louis, Illinois. Aici cursele au devenit atât de populare, încât companiile se plângeau că angajații lor lipsesc de la serviciu pentru a merge la curse, astfel că s-au introdus cursele de noapte, care au devenit și mai îndrăgite.

În ciuda prezenței zilnice de aproape 2.000 de spectatori, în cinci săptămâni de activitate, pista de 100.000 $ a intrat în faliment, iar Sawyer și-a pierdut interesul pentru afacere. Atunci Smith s-a îndreptat spre Florida, unde a obținut finanțarea care a transformat cursele de ogari într-un succes permanent.

Prima pistă din Florida a fost construită în 1922 într-o zonă numită Humbuggus, care a fost redenumită mai târziu Hialeah și a devenit mai cunoscută cu numele de Curse Pursânge (Thoroughbred racing). Cheia succesului au fost cursele de noapte, care au început în 1925. După înființarea acestei piste, Smith a călătorit prin țară ajutând la construirea de alte piste în Erlanger, Kentucky; New Orleans; Milwaukee, Wisconsin; Butte, Montana; și încă o dată, East St. Louis

Cursele de ogari ca sport s-au dezvoltat cel mai mult în Florida. Operațiunea Hialeah s-a închis în 1926, dar în 1925 la St. Petersburg s-au deschis alte piste pentru curse cu câini, la fel și la Miami în 1926, Sanford-Orlando și Miami Beach în 1927. West Flagler Kennel Club a devenit în 1930 cea de-a doua pistă a orașului Miami, iar în 1932 s-a deschis o alta în Tampa.

Între timp, cursele cu ogari deveniseră extrem de populare și în Anglia. Charles A. Munn, un om de afaceri american a încheiat o afacere în 1925 cu Smith și Sawyer, pentru drepturi de exclusivitate de a folosi iepurele artificial în Marea Britanie. Munn și câțiva alți bancheri englezi, au format în 1926, Asociația de Curse cu Ogari. În doi ani, în Insulele Britanice operau, sau erau în curs de construcție, un număr de 68 de piste.

Până în 1930, multe piste pentru curse cu câini, în special cele din Florida, au căpătat reputații dubioase datorită legăturii pe care acestea o aveau cu mafioții. O problemă majoră o mai constituia și faptul că pariurile se plasau numai prin intermediul caselor de pariuri care erau deja afiliate lumii mafiote.

Pariul de tip pari-mutuel a fost legalizat pentru prima dată în 1932 în Florida, în primul rând ca metodă de a aduce mai multe venituri statului în timpul Marii Crize. S-au stabilit astfel, prin reglementare guvernamentală, multe măsuri de precauție pentru a se preveni aranjarea curselor.

Și Massachusetts a legalizat pariul de tip pari-mutuel pentru cursele cu ogari în 1934 și în anul următor aici s-au deschis două mari piste. În anii ce au urmat, încă șapte alte state au legalizat pariul pe acest sport. În prezent există 46 de piste pentru curse cu ogari în 15 state: Alabama, Arizona, Arkansas, Colorado, Connecticut, Florida, Iowa, Kansas, Massachusetts, New Hampshire, Oregon, Rhode Island, Texas, West Virginia, și Wisconsin.

Asociația Americană de operatori de Piste pentru Curse cu Ogari, care a fost înființată în 1960 de proprietarii de piste din Florida, a devenit în același an o organizație națională. Asociația Națională a Ogarilor este responsabilă și de înregistrarea ogarilor de curse.

Cursele de ogari în zilele noastre

Azi, cursele de ogari continuă în multe țări din lumea întreagă.

Principalele țări în care se organizează curse de ogari sunt:

• Australia
• Irlanda
• Marea Britanie
• Noua Zeelandă
• Statele Unite

În câteva țări europene (Belgia, Danemarca, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Olanda, Suedia, Elveția) cursele de ogari sunt organizate de proprietarii acestor animale, fără niciun interes financiar. Această formă amatoare a sportului este întâlnită și în unele țări, cum ar fi Statele Unite, unde există și curse profesioniste. De obicei, în aceste țări, câinii trăiesc ca animale de companie.

În Marea Britanie

Cursele de ogari sunt un sport popular în Marea Britanie, bucurându-se de o prezență  în 2007 de peste 3,2 milioane de spectatori la peste 5,750 de evenimente. În Marea Britanie sunt înregistrate 26 de locații unde se desfășoară curse, aici există sistemul centralizat de pariuri parimutuel cu pariere disponibilă pe stadion și în afara acestuia și o cifră de afaceri de 75.100.000 £.

Pe 24 Iulie 1926, în fața a 1.700 de spectatori, pe stadionul Belle Vue s-a desfășurat prima cursă de ogari, la care au participat șapte ogari care au alergat în jurul unui circuit oval pentru a prinde un iepure electric artificial. Acest moment a marcat prima cursă modernă de ogari din Marea Britanie.

Cursele de ogari sunt reglementate în Marea Britanie de Comitetul Curselor de Ogari din Marea Britanie (GBGB). Ogarii nu trăiesc pe stadioane ci în adăposturile antrenorilor și sunt transportați pe stadioane numai pentru curse. Cei care organizează curse pe circuitul independent (cunoscut sub numele de ‘flapping’), nu au această reglementare.

În Australia

Asociația Australiană a Curselor de Ogari (AGRA) este împărțită în mai multe corpuri controlate de stat, care reglementează condițiile de viață și bunăstarea ogarilor. Toate autoritățile curselor din Australia finanțează parțial unele Grupuri de Adopție a Ogarilor, care adăpostesc zeci de ogari lunar.

Fiecare stat și teritoriu australian are o institutie care se ocupă de supervizarea curselor. Cursele de Ogari din New South Wales (GRNSW) și Cursele de Ogari Victoria (GRV) sunt două dintre cele mai mari autorități de acest fel, care controlează peste 40 de stadioane.

Autoritatea Curselor de Ogari din Queensland (QGRA), Autoritatea Curselor de Ogari din Western Australian (WAGRA), Autoritatea Curselor de Ogari Tasmaniană (TGRA), Cursele de Ogari din South Australia (GRSA), Autoritatea Curselor din Northern Territory și Clubul Curselor de Ogari Canberra (CGRC), toate acestea contribuie la desfășurarea și monitorizarea curselor de ogari din Australia pe măsură ce acestea continuă să se dezvolte.

Printre locațiile importante destinate curselor de ogari se numără Wentworth Park din Sydney, Cannington Parkd în Perth, Greyhound Park din Adelaide, Albion Park din Brisbane și Sandown Park din Melbourne.

Pe tot teritoriul Australiei au fost organizate multe programe de adopție cum ar fi: Programul de Adopție a Ogarilor sau Ogarii sunt Animale de Companie, GAP. Acestea lucrează în general în colaborare cu propria Administrație a Curselor de Ogari.

În Australia, ogarii trăiesc în adăposturi noaptea și pe terenul de curse ziua pentru a se antrena continuu, conform ghidului stabilit de Autoritatea Australiană a Curselor de Ogari. Această reglementare are scopul de a menține ogarii cât mai în formă, cât mai fericiți și cât mai sănătoși posibil.

Ogarii sunt controlați pentru paraziți, pentru respectarea unei alimentații corespunzătoare, dar și pentru alte condiții privind sănătatea acestora, de către un veterinar al stadionului de curse, care stabilește pentru fiecare ogar în parte dacă acesta este apt pentru curse sau nu.

-Va continua-