Intră și tu în familia get’s bet!

marţi, 18 iunie 2019

Domnul Gheorghe Joițescu este o figură simpatică și ne-am plăcut imediat. E jovial și îi place să vorbească…Ne arată sala sa din Buftea; este un parteneriat de tip franciză cu Get’s Bet. Ajungem acolo de dimineață și ne face un scurt tur al sălii. E de mărime medie, combinația clasica de pariuri și aparate de joc.

Nu apucăm bine să pornim discuția că lumea vine deja la sală. Mai bine plecăm să bem o cafea în altă parte și îi lăsăm pe pariori să-și pună biletele.

Se pare că o colaborare începută cu ani în urmă este generatoare de profit atât pentru domnul Joițescu cât și pentru Get’s Bet. Ambele părți câștigă. Pare un clișeu, dar așa este. Am venit să cunoaștem povestea aceasta de succes așa că îi dăm cuvântul domnului Joițescu:

“Am început să colaborez acum 7 ani cu Get’s Bet. Sunt foarte mulțumit de colaborarea cu ei. Principalul avantaj a fost procentul foarte bun pe care-l oferă partenerilor. Mai mult decât atât, cei de la Get’s Bet m-au ajutat să instruiesc personalul la început (eu nu știam business-ul) și apoi treptat am învățat afacerea și am reușit să mă descurc singur. Nu e greu. Trebuie doar să te implici.

Gheorghe Joițescu

Pe cei de la Get’s Bet i-am cunoscut printr-un prieten care avea și el o sală de jocuri și colabora cu ei. Mi s-a părut interesant…Eu am activat în alt domeniu și am zis că nu strică să încerc altceva. E un business care îmi susține financiar familia și pot spune că nu o duc rău deloc. Însă, fără a mă plânge, este mult de muncă. Toată lumea în jurul meu se plânge de resursa umană, dar eu am fost mai norocos pentru că echipa cu care lucrez este sudată de mai mult timp și nu am probleme. Probabil că parteneriatul cu Get’s Bet și continuitatea pe care o am cu ei ne dă tuturor senzația de stabilitate, de siguranță, de familie.

Chiar dacă am fost printre primii care am deschis un astfel de business în zonă, pe mine m-a ajutat foarte mult brandul Get’s Bet, fiind o marcă cunoscută în domeniu și bine văzută de pariori. Oferta de pariuri de la Get’s Bet este foarte bună și asta mă ajută să atrag oamenii în agenție. Dezvoltarea business-ului am făcut-o treptat, nu m-am grăbit să deschid o altă agenție, până de curând, pentru că vroiam să fiu sigur de forța mea și mai ales, acum fiind pensionar, am mai mult timp la dispoziție să fac asta. Acum am o altă agenție deschisă împreună cu Get’s Bet în Târgu Jiu. E la inceput și sper să ajungă la același nivel cu cea pe care o am aici, în Buftea. Îmi propun să deschid până la 10 agenții în următoarea perioadă.”

Ne despărțim de parcă am fi fost prieteni de o viață. Parteneriatul de tip franciză devine o soluție îmbrățișată de din ce în ce mai mulți operatori de jocuri de noroc. Da, poți să-ți dezvolți mai ușor afacerea în acest mod, dar cu siguranță nu este simplu, însă relațiile se fac într-o clipă dar se păstrează în ani de colaborare strânsă.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *