Interviu Elena Ichim, membră a Team PokerStars Pro:
“Faptul că sunt fată, e un atu la masa de poker”
Ce-ţi place la poker?
Multă lume adoră pokerul, este un joc la care are acces oricine, poate câştiga oricine pentru că, la urma-urmei este un sport, este competiţie. Acest joc îţi dă posibilitatea să gândeşti, într-un mix de psihologie, matematică, logică, strategie. Cred că asta atrage!
Apropo de strategie, care e stilul tău la masa de poker?
De obicei joc agresiv, dar, totodată, mă adaptez şi mesei în funcţie de stilul competitorilor mei.
Care sunt punctele tale forte şi care cele slabe?
Depinde şi de jucători pentru că, uneori, un atu poate fi şi faptul că sunt fată la o masă unde sunt numai bărbaţi. Cât despre punctele mele mai puţin forte unul dintre ele ar putea fi considerat atunci când încerc să bluffez, iar adversarul îşi dă seama şi astfel pierd chipsuri.
Cum ţi s-au părut jucătorii români de la Campionatul naţional de Poker?
Ţinând cont de faptul că sunt pentru prima oară în România la un turneu de poker, jucătorii i-am perceput ca fiind foarte buni. Nu mă aşteptam să fie atât de competitivi, am rămas plăcut surprinsă nu numai de felul în care joacă, ci şi de felul în care se comportă la masă – sunt deschişi, ştiu să glumească, nu sunt rigizi sau aroganţi aşa cum am mai întâlnit la alte turnee internaţionale.