de Vidrean – Căpușan Tudor Dumitru, Avocat Baroul Arad asist.univ.dr., Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj – Napoca tudor.vidrean@ubbcluj.ro
În ultimele luni de zile, la nivelul factorului politic din România s-a accentuat presiunea asupra industriei jocurilor de noroc, în sensul că se dorește promovarea unei legislații care să conducă la dispariția acestei industrii.
Conform unei propuneri inițiate de către Guvernul României, având scopul de a modifica prevederile OUG nr. 77/2009, se propun următoarele măsuri:
- interzicerea sălilor de jocuri de noroc în interiorul localităților;
- obligarea furnizorilor de jocuri de noroc în sistem online de a amplasa serverele aferente în cadrul sediului ONJN;
- obligația persoanei interesate de a organiza jocuri de noroc de a deține un sediu permanent pe teritoriul României pentru a primi licență de funcționare;
- obligația de a achita garanții în funcție de nivelul veniturilor din jocuri de noroc, suma minimă fiind 500.000 euro;
Analiza acestor propuneri de măsuri relevă faptul că se urmărește o reducere drastică a numărului de jucători în industria jocurilor de noroc din România. Din punctul nostru de vedere, o asemenea situație contravine în mod flagrant prevederilor art. 135 din Constituția României, care definește economia României ca fiind o economie de piață, bazată pe principiul liberei concurențe. Libera concurență într-o economie de piață înseamnă o intervenție minimă a Statului în reglarea pieței, însă în situația de față putem observa faptul că suntem într-o situație cu totul absurdă: Statul român decide cine mai rămâne în industria jocurilor de noroc și cum anume trebuie să funcționeze această industrie.
O asemenea situație este cu totul nepermisă fiind vădit neconstituțională. Critici similare se îndreaptă și în ceea ce privește măsura cu privire la amplasarea locațiilor de desfășurare a jocurilor de noroc în afara localităților, aspect care vine în contradicție cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituția României, care permite interzicerea unor drepturi, însă cu respectarea strictă a principiului proporționalității.
Amplasarea locațiilor în afara localităților este măsură complet neproporțională datorită faptului că accesul jucătorilor va fi mult limitat din cauza lipsei mijloacelor de transport, cât și pentru racordarea respectivelor locații la utilități. În consecință, apreciem că o asemenea măsură de privarea a acestei industrii de acces la infrastructua modernă aferentă localităților contravine prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituția României.
În ceea ce privește măsurile de amplasare a serverelor pentru modul online pe teritoriul României și de a acorda licențe de exploatare și funcționare doar persoanelor care dețin un sediu permanent pe teritoriul României, apreciem că această chestiune reprezintă o încălcare evidentă a principiilor liberei circulații a serviciilor și capitalurilor, garantat de către art. 56 și art. 63 TFUE. De altfel, în acest sens pot fi folosite concluziile expuse în afacerea Centros[1], unde instanța de la Luxemburg a statuat că desfășurarea activității economice pe teritoriul unui stat membru de către un operator economic înregistrat în alt stat membru nu poate fi restricționată de elemente precum deținerea unui sediu pe teritoriul statului membru gazdă sau de deținerea unui capital social minim.
Propunerea avansată de către Guvernul României în legătură cu aceste chestiuni reprezintă o afectare nepermisă a liberei circulații a capitalurilor și serviciilor în interiorul pieței unice a UE, aspect care cu siguranță va fi sancționat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În ceea ce privește propunerea de achitare a unei garanții, apreciem că și aceasta contravine art. 53 alin. (2) din Constituția României, având în vedere faptul că o asemenea garanție reprezintă pentru mulți dintre jucătorii implicații în industrie o sarcină fiscală nepermisă. Aici putem face apel atât la jurisprudența CJUE (afacerea Chimelewski[2]), cât și la jurisprudența ÎCCJ – SCAF (decizia civilă nr. 604/07.02.2023), care au statuat faptul că sarcinile financiare trebuie să fie rezonabile. Aceasta cu atât mai mult cu cât această măsură nu are niciun fundament, respectiv un studiu de specialiate care să demonstreze că această industrie prezintă un risc ridicat de neconformare în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale.
Din contră, industria jocurilor de noroc este una dintre cele mai disciplinate industrii din economia României în ceea ce privește conformarea fiscală, aspect care demostrează și mai mult nelegalitatea și inutilitatea unei asemenea măsuri.
În concluzie, putem afirma faptul că propunerile de modificare a OUG nr. 77/2009 suferă critici evidente de nelegalitate, atât din perspectiva standardelor constituționale, cât și a dreptului european. Ca atare, recomandarea noastră este în sensul că autoritățile guvernamentale române trebuie să renunțe la modificări care încălcă principiul economiei de piață, principiul proporționalității sau principiile liberei circulații a serviciilor și capitalurilor, cât și pentru a evita o măsură fără precedent în istoria UE: dispariția unei industrii cu un grad ridicat de conformare în materie fiscală.
[1] CJUE, hotărârea preliminară din data de 09.03.1999, afacerea C-212/97
[2] CJUE, hotărârea preliminară din data de 16.07.2015, afacerea C-255/14
