Harry Reid – lumini și umbre

joi, 26 noiembrie 2015

de Bogdan Fechită

 

Cariera oricărui politician poate fi privită din două unghiuri. Care sunt lucrurile bune pe care le-a făcut și care sunt lucrurile rele în care a fost implicat? Linia dintre ele este foarte subțire, iar beția puterii poate răpune și cele mai puternice caractere. Harry Reid e genul de politician a cărui carieră e plină de lumini și umbre.

Copilărie umilă

Personalitatea unei persoane se conturează încă din primii ani ai vieții sale și e influențată de mediul de care aparține. Harry provine dintr-o modestă familie de emigranți britanici. S-a născut în Searchlight, o micuță localitate din sudul Nevadei. Chiar și numele orașului pare să-i fie predestinat: caută lumina. Tatăl său a fost miner, iar mama lui spălătoreasă. A copilărit într-o baracă sărăcăcioasă, fără toaletă, apă caldă sau telefon.

Deoarce în satul său natal nu exista școală, Harry a început să facă naveta zilnic aproximativ 40 de mile pentru a urma cursurile unei școli primare. Aici l-a cunoscut pe Mike O’Callaghan, viitor guvernator al statului Nevada, care i-a fost profesor și antrenor de box. La terminarea școlii, Reid s-a înscris la Științe Politice și Istorie în cadrul Universității de Stat din Utah, iar după ce s-a licențiat în aceste domenii a aplicat și la Facultatea de Drept din cadrul Universității ”George Washington”.

Drumul spre putere

După ce și-a terminat studiile, a revenit în Nevada și a început să lucreze ca avocat. În 1970, la vârsta de 30 de ani, fostul său profesor, Mike O’Callaghan, îi propune să candideze alături de el la alegerile din Nevada, oferindu-i postul de vice-guvernator. Harry acceptă, iar cei doi câștigă alegerile, urmând să dețină acest post din 1971 până în 1974. În această perioadă, Reid se confruntă și cu una dintre cele mai dificile momente din viața sa. În 1972, tatăl său se sinucide folosind o armă cu care se împușcă în cap.

Urmează o perioadă dificilă în care pierde atât alegerile pentru scaunul de senator al SUA, la doar 700 voturi diferență, în 1974, cât și alegerile pentru primăria orașului Las Vegas, în 1975, fiind învins de Bill Briare.

O funcție și un scandal

Chiar dacă a pierdut alegerile în Las Vegas, Harry rămâne apropiat în perioada următoare lumii gamblingului. În 1977 primește funcția de șef al Comisiei Jocurilor de Noroc din Nevada, post pe care rămâne până în 1981. În mandatul său de cinci ani s-a făcut remarcat prin dorința lui de a curăța și reglementa industria jocurilor de noroc din Nevada.

În această perioadă, avea să fie implicat și într-un scandal de mită. Jackson Gordon, agent al cântăreței La Toya Jackson, i-a oferit 12,000$ pentru a primi aprobarea să desfășoare câteva noi jocuri în cazinouri. Harry Reid a apelat la FBI și l-a denunțat pe impresar. Autoritățile au încercat să organizeze un flagrant, însă în timpul acestei operațiuni, Harry și-a pierdut controlul și l-a atacat pe Gordon. Agentul avea să fie judecat în 1979 și condamnat la șase luni de închisoare. Doi ani mai târziu, Landra Gould, soția lui din 1959 și până  în prezent, avea să găsească o bombă legată de mașina lor. Reid l-a suspectat imediat pe Gordon pentru acest atac, însă autoritățile nu au reușit să îl lege pe fostul agent de această tentativă de omor.

Revenirea în politică

În 1982 a candidat din nou și a fost ales reprezentant pe districtul 1 al statului Nevada la Casa Albă. A mai câștigat un mandat câțiva ani mai târziu, rămănând în această funcție din 1983 până în 1987.

Din acest moment, cariera lui politică cunoaște o puternică ascensiune. Candidează pe postul de senator lăsat vacant de Paul Laxalt și îl are ca adversar pe fostul mare congresman Jim Santini, un democrat care trecuse la republicani. Câștigă alegerile și implicit primul mandat de senator. Avea să fie reales în 1992, dar a pierdut la limită alegerile din 1998 contra lui John Ensign. În 2004, avea să revină însă pe poziția de senator al Nevadei. Chiar dacă erau adversari politici, Harry și John Ensign au colaborat foarte bine și au lucrat frecvent împreună pe problemele apărute în Nevada.

În campania din 2010, Harry a investit un milion de dolari pe o campanie media al cărei scop a fost de a-l face cunoscut și de a-i relansa imaginea în fața alegătorilor. În timpul mandatelor sale, a fost liderul minorității în senatul SUA, din partea Partidului Democrat, urmând ca la obținerea majorității în senat de către partidul său să devină liderul majorității. În prezent, e din nou lider al minorității după ce republicanii au câștigat alegerile din 2014. Reid a anunțat că nu va candida la alegerile din 2016, urmând să renunțe astfel la un rol pe care l-a îndeplinit, cu o pauză de un mandat, din 1986.

Harry Reid va împlini în decembrie 76 de ani în care a alternat momentele de inspirație cu clipele mai mult sau mai puțin neprielnice. Însă, ceea ce este sigur, este faptul că a reușit ca din copilul născut dintr-o familie modestă să își realizeze visul de a deveni unul dintre cei mai puternici și influenți oameni, nu doar ai Las Vegasului sau Nevadei, ci a întregii Americi.

Trivia Harry Reid:

–          născut pe 2 decembrie 1939 în Searchlight, Nevada;

–          orientare politică: democrat;

–          orientare religioasă: mormon

–          căsătorit cu Landra Gould din 1959. Are cinci copii. Unul dintre ei, Rory Reid, este de asemenea politician și membru al Consiliului din Clarck County;

–          A fost șef al Comisiei  de Jocuri de Noroc din Nevada timp de cinci ani;

–          Senator și Reprezentant al Nevadei la Casa Albă.

–          Lider al minorității din partea Partidului Democrat în senat. A fost și lider al majorității când partidul său a câștigat alegerile.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *