GAME WORLD SUSȚINE ÎN MOD ACTIV PROGRAMUL „JOC RESPONSABIL”

Game World România, una dintre companiile cu cea mai îndelungată activitate în domeniul jocurilor de noroc din România, susține în mod activ și real programul „Joc Responsabil”. Activitatea companiei în această direcție este concretă și continuă, fiind recunoscută la nivelul întregii industrii și apreciată prin premii și mențiuni acordate în cadrul evenimentelor din acest domeniu de activitate.

Game World România are o activitate de peste 19 ani pe piața jocurilor de noroc din țara noastră; compania are o reputație foarte buna și se bucură de aprecierea clienților, partenerilor, angajaților și a autorităților. Dovadă stau premiile pentru cel mai bun organizator de săli de jocuri din România primite în urma sondajelor publice anuale organizate de revistele de specialitate din domeniu. Mai mult, Game World București Mall a primit în fiecare dintre ultimii 4 ani premiul pentru cea mai bună sală de jocuri din București, iar Game World Constanța premiul pentru cea mai bună sală de jocuri inaugurată în 2017.

Game World România își înțelege perfect responsabilitățile față de clienții săi și față de public și sprijină constant programul „Joc Responsabil”. De altfel, activitatea companiei noastre în zona de responsabilizare a publicului este adesea dată drept exemplu de bune practici la conferințele dedicate industriei în ultimii ani, iar în decembrie 2017 Game World a primit și premiul pentru operatorul de jocuri de noroc din România cel mai implicat în dezvoltarea programului „Joc Responsabil”.

Game World România consideră că aprecierile făcute la adresa noastră în comunicatul de presă difuzat ieri de Asociația Gameslot sunt complet nefondate, incorecte și calomnioase. Am demonstrat întotdeauna profesionalism și responsabilitate în organizarea activităților promoționale și suntem partener permanent la conferințe și evenimente dedicate domeniului nostru. ”Acțiunile promoționale pe care le organizăm sunt apreciate pentru accentul pe divertisment, pentru caracterul inovativ și pentru numărul și valoarea premiilor acordate. Campaniile se desfășoară în condiții de totală transparență și respectă regulamentele legalizate și prezentate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc”, declară Attila Török, directorul Game World București Mall. Drept urmare, Game World își rezervă dreptul de acționa în judecată semnatarii comunicatului de presă, în baza prevederilor legale.

Game World este un brand reprezentativ pe piața centrelor de divertisment locale, având ca obiect de activitate organizarea și exploatarea sălilor de jocuri electronice. Compania operează săli de jocuri în București, Constanța, Brașov și Alba Iulia, Game World București Mall, deschisă în 1999, fiind una dintre sălile de joc cu cea mai lungă activitate din România. Game World este membru fondator al Asociației Romslot, unul dintre organizatorii programului ”Joc Responsabil”, iar de-a lungul celor aproape 20 de ani de funcționare a primit numeroase premii și distincții pentru excelență în activitate.

 

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *