luni, 19 martie 2012

Frederik Jensen a câștigat EPT Madrid 2012

Sâmbătă seară s-a jucat masa finală a turneului EPT Madrid 2012, iar Frederik Jensen  a reușit să se impună printre cei opt participanți, obținând titlul. Jucătorul a plecat acasă cu premiul de 495.000 de euro și trofeul EPT.

În cadrul formulei de opt jucători pentru masa finală rămași din totalul de 477 înscriși au fost atât jucători experimentați, cât și semi-profesioniști sau specialiști în online. Printre aceștia s-a numărat și românul Andrei Stoenescu, acesta reușind să obțină un onorabil loc trei și suma de 330.000 de euro după nouă ore de joc. Stoenescu a intrat la masa finală cu a patra stivă de cipuri, adoptând o strategie agresivă împotriva competitorilor săi, care l-a plasat pe alocuri pe prima poziție.

Primul care a părăsit competiția a fost Jason Duval, cu 48.000 de euro câștigați, eliminat chiar de către Stoenescu. După Duval, Nicolas Levi a abandonat și el a treia masă finală EPT din carieră, urmat de Ilan Boujenah.

Rămas în formula de cinci, Stoenescu a fost în lumina reflectoarelor și l-a eliminat pe Ricardo Ibanez, urmat în afara tușei de către Bruno Lopes, care a ratat podiumul, obținând locul 4 și 140.000 de euro.

După mai bine de un nivel în formula de trei, jucătorii au decis împărțirea banilor, MacIntyre alegându-se cu 290.000 de euro, Stoenescu cu 330.000, iar Jensen, lider la fise, cu 385.000 de euro. Restul de 110.000 erau rezervați viitorului campion, care a fost rapid identificat după eliminarea lui Stoenescu. Palmaresul lui Jensen s-a îmbogățit cu titlul EPT Madrid, după o masă finală la EPT Vilamoura.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.