Evenimentul de Fiscalitate din 31 Mai organizat de Casino Inside, Un Moment Folositor pentru VOI și Un Succes Meritat Pentru NOI!
Dragi Parteneri,
Dorim să vă mulțumim și pe această cale pentru participarea dvs la evenimentul nostru din 31 Mai, organizat de revista noastră la Hotel Novotel. Ne-a bucurat interesul enorm pe care l-ați manifestat pentru acest eveniment, semn că inițiativa noastră a fost un succes. Ne propunem și pe viitor să realizăm noi evenimente interesante astfel încât să vă oferim sprijinul pe care-l meritați în desfășurarea activității firmelor pe care le reprezentați în condiții cât mai bune și cu cât mai mult succes.
În egală măsură dorim să mulțumim și tuturor lectorilor care au avut amabilitatea să ne onoreze cu prezența, dar mai ales cu știința lor, cu profesionalismul și cunoștințele pe care au demonstrat că le au. De asemenea, le mulțumim pentru răbdarea și bunăvoința pe care le-au manifestat față de situațiile apărute și față de colegii lor speakeri sau față de noi ca organizatori.
A fost o zi care poate părea obositoare la prima vedere, dar nouă ni s-a părut o zi energetică, plină de conținut, a fost o zi plină, completă, în care considerăm că am umplut goluri și am dat încredere că se poate. Da, putem să răzbatem și să depășim toate problemele dacă comunicăm și dacă conștientizăm că nu le putem ști pe toate, și de aceea veniți la evenimentele Casino Inside, ca să aflați mai multe și să vă lăsați consiliați.
Mulțumim și tuturor colaboratorilor noștri și susținătorilor, familiilor noastre când ne acceptă lipsa de lângă ei în zilele și în nopțile când muncim ca nebunii, cât și Hotelului Novotel pentru sprijinul în organizarea și de această dată a unui eveniment marca Casino Inside în cele mai bune condiții!
Echipa Casino Inside
Prima ediție a Evenimentului Servicii Financiare, Fiscalitate și Problematici Juridice în Piața Jocurilor de Noroc din România organizat de revista noastra la finele lunii trecute a reprezentat un moment important în istoria manifestărilor de business gândite de echipa noastră în ultimii peste 7 ani! De ce? Pentru că a fost pentru prima oară când am fost specifici, adică am abordat o secțiune din problemele pe care le întâmpinați în activitatea dumneavoastră și am dezbătut-o, am analizat-o pe toate părțile și am aprofundat-o. A fost pentru prima oară când nu am mai vorbit de operare și despre nesfârșitele modificări legislative din domeniul nostru. Am fost dedicați unui subiect, am adus cei mai buni speakeri la ora actuală din segmentul financiar-contabil-fiscal-legal și am încercat, și în mare măsură cred că am și reușit, să răspundem la multe din întrebările chinuitoare din acest sector.
În plus, acest eveniment cred că a fost cel mai interactiv dintre toate evenimentele organizate de Casino Inside în istoria sa, dovadă stă și faptul că am început la ora 10:00 și am încheiat la orele 17:30 dezbaterile noastre (exceptând pauza de prânz)! S-a discutat intens, s-au pus zeci de întrebări, dar s-au dat și răspunsuri!
Concluzionând, credem că a fost un eveniment folositor pentru voi toți cei care ați participat, iar pentru noi a fost un succes așteptat și meritat, pe măsura muncii depuse!
Reamintind care au fost speakerii și temele abordate la acest eveniment, vă așteptăm cu drag să ne fiți alături pe 7 Decembrie la cele două evenimente tradiționale de sfărșit de an dedicate industriei noastre, powered by Casino Inside: ReUniunea Profesioniștilor din Gambling (RPG) 6 și Sărbătoarea Gamingului din România (SGR) 4!
Speakerii și panelurile susținute pe 31 Mai la Prima ediție a Evenimentului Servicii Financiare, Fiscalitate și Problematici Juridice în Piața Jocurilor de Noroc din România:
- Eveniment Servicii Financiare si Problematici Juridice in Piata Jocurilor de Noroc
- Valentin Korman
- Dan Schwartz
- Camelia Malahov
- Adrian Ionut Tempau
- Bogdan Barbu
- Valentin Bodea
- Doru Gheorghiu
- Mihai Nusca
- Lucian Barbu
- Ana Maria Baciu
- Ionut Stefan
– VALENTIN KORMAN, vicepreședinte ONJN: „Importanța clarificărilor în zonele de fiscalitate, contabilitate și juridic pentru industria de gambling din România”.
– DAN SCHWARTZ, director general RSM România: “Național și internațional în contabilitatea veniturilor companiilor organizatoare de jocuri de noroc”.
– IONUȚ ȘTEFAN, reprezentant Camera Consultanților Fiscali: “Abordarea organelor de inspecție fiscală cu privire la activitatea de jocuri de noroc”.
– CAMELIA MALAHOV, Director Impozite Directe Deloitte Tax, BOGDAN BARBU, Senior Manager Prețuri de Transfer și ADRIAN-IONUȚ TEAMPĂU: „Aspecte de interes pentru industria de gambling privind impozitul pe profit și prețurile de transfer. Legea HoReCa. Gambling Online – când o parte a afacerii este în altă țară. Gambling online – venituri obținute din afara României. Soluții de reducere a costurilor cu TVA-ul. Prețuri de Transfer. Legea Prevenției.”
– VALENTIN BODEA – avocat Romanian Bookmakers și DORU GHEORGHIU – director executiv Romanian Bookmakers: “Situația pieței de pariuri tradiționale după controalele ANAF din perspectivă fiscală”.
– MIHAI NUȘCĂ, șef al departamentului de Litigii al firmei Biriș-Goran: “Perspective litigioase asupra fiscalizării jocurilor de noroc”.
– ANA-MARIA BACIU, Partner, Co-Head of Gaming Practice și LUCIAN BARBU, Tax Partner, Tax Advisory Services în cadrul casei de avocatură NNDKP: “Asocierea în participațiune în industria jocurilor de noroc, problematici juridice și fiscale”.
Mulțumim Partenerilor noștri:
ROMANIAN BOOKMAKERS – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România
DELOITTE ROMÂNIA
GRUPUL DE FIRME NOVOMATIC
ELDORADO 777
COLABORATOR JURIDIC:
NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN (NNDKP)
Cu sprijinul
CASA DE TRADUCERI