EPT Sochi 2018, Arseniy Karmatskiy a câștigat la el acasă

După insuccesul lui PokerStars Championship The Stars Group a înțeles că jucătorii vor ca vechiul European Poker Tour (EPT) să se întoarcă. Prima oprire a reîncărcatului EPT a fost la Sochi, orașul revigorat de fosta Olimpiadă de Iarnă de acum 4 ani. După 6 zile de luptă și 860 de jucători învinși ce au achitat un buy-in de 3.322$ Arseniy Karmatskiy a câștigat Main Eventul. Acesta a fost cel mai mare premiu câștigat de rus din turneele live de-a lungul carierei sale de până acum și a adus câștigurile sale totale din turnee live la 786.447$. În plus, el are câștigați peste 2 milioane de dolari din turneele online.

Scurtă prezentare a turneului

EPT Sochi a avut loc în perioada 23-29 Martie 2018 și a avut un premiu garantat de 2.600.000$. Gazda evenimentului a fost Casino Sochi. Printre lucrurile cu care s-au putut delecta jucătorii de-a lungul zilelor petrecute aici au fost schiul, o noapte de “Karaoke Battle” și bineînțeles oportunitatea de a socializa și cunoaște alți jucători profesioniști.

Ziua 1A

Această zi de concurs a demarat cu 254 de jucători înscriși, inclusiv cei care au dorit să facă re-entry (de menționat că jucătorilor li s-a permis doar un re-entry). După 10 niveluri jucate a câte 60 de minute au rămas 103 jucători care vor reveni la masa de joc în Ziua 2.

Vitaliy Gusak a fost cel care terminat primul această primă zi de concurs având un stack de 206,300 chipsuri. Urmăritorii săi au fost Aleksandr Merzhvinskiy cu 195.900 fise și Roman Zhuravlev cu 191,400. Câștigătorul de anul trecut, Pavel Shirshikov, a fost eliminat încă din prima zi de concurs.

Ziua 1B și 1C

395 de jucători optimiști încep această zi de joc, însă doar 189 de jucători vor supraviețui până la finele zilei. Ezequiel Waigel din Argentina a terminat ziua ca chip leader. Jucătorul a acumulat un stack de 266,400 de chipsuri.  Ziua 1C a Main Eventului s-a jucat în aceeași zi și a avut parte de o structură tip turbo. 124 de playeri au jucat această rundă rapidă cu 10 niveluri a câte 30 de minute. Mai mult de jumătate au părăsit scena (60). Vanush Mnatsakanyan din Rusia a terminat primul cu 199,000 de chips-uri.

Ziua 2

Această zi de concurs pornește cu un total de 359 de jucători însetați de victorie. Organizatorii au lăsat posibilitatea intrării directe în Ziua 2 și altor jucători doar că aceștia au putut-o face doar la începutul zilei. Această facilitate a făcut ca field-ul total de jucători înregistrați la acest turneu să fie în final de 861 de playeri.

Totalul prize-pool-ului a fost în aceste circumstanțe de 2.896.010$. 127 de jucători care vor trece peste linia de bubble vor primi minim 5.360$ pentru eforturile lor. Sergey Pichugin a terminat primul această zi după o mână cu un pot uriaș: 600.000 de fise și 3 jucători aflați în postura de a fi all-in la aceeași mână. Organizatorii au decis să oprească turneul când mai erau 136 de jucători pentru că mulți dintre aceștia se aflau în short stack și puteau să nu mai acționeze la masa de joc pentru a-și minimiza daunele. Se întâmplă des asta în turneele live când se turneul se apropie de ziua plăților minime asiguratorii.

Doi jucători români, Cătălin Ionescu și Cosmin Pancu, au ajuns și ei în Day 3.

Ziua 3

Prima grijă a turneului a fost ca 8 dintre jucători să fie eliminați pentru a fi stabilită lista provizorie de payouts.

Această zi de competiție pokeristică a fost „pe viață și pe moarte”, doar 40 de jucători rămânând în concurs. Ivan Volodko a reușit să fie liderul cipurilor la finele acestei zile cu 1.650.000 de fise.

Printre fruntași se mai aflau jucătorii:

Mikhail Galitskiy – 1,423,000
Sergey Kerzhakov – 1,419,000
Arseniy Karmatskiy – 1,285,000
Artur Martirosyan – 1,197,000
Aleksey Savenkov – 1,036,000
Sihao Zhang – 1,001,000
Media stackului a ajuns la 590,990.

Ziua 4

Această zi a avut 5 nivele iar scopul a fost să se ajungă la 16 jucători rămași. Ziua 4 a început cu un moment de reculegere pentru victimile incendiului de la mall-ul din orașul siberian Kemerovo unde au murit 64 de oameni, din care 41 de copii.

Chiar dacă jucătorii erau cu mințile în altă parte și erau răvășiți de acest eveniment tragic, turneul a continuat. Surpriza a fost Mikhail Plakkhin care practic se afla la a doua intrare în bani din carieră. Acum el era chipleaderul turneului terminând această zi pe primul loc cu puțin peste 3 milioane de fise. Pe locul doi se situa Sihao Zhang, rezident în Luxemburg, iar pe trei Andrey Kaigorotsev.

Ziua 5

Această zi a avut un singur țel: să stabilească masa finală de 6 din ultima a turneului. Din cei 16 jucători prezenți în acest penultim act doar 3 nu erau ruși, în rest gazdele dominau copios locurile la cele două mese de 8. Având o zi proastă Sihao Zhang a reușit “performanța” să plece primul acasă după ce venise cu al doilea stack. Unul câte unul jucătorii au fost eliminați până când Aresniy Karmatskiy a ajuns în poziția de a ataca obiectivul final, câștigarea turneului. Karmatskiy, chiar dacă a început turneul cu un stack mediu, a eliminat 2 jucători și a reușit să acumuleze un stack imens de aproape 8 milioane de fise.

Masa Finală

Organizatorii au organizat o masă de 7 playeri până la urmă pentru că la nivelul 28 au fost momente în care stack-uri mici nu vroiau să „moară” și atunci cei de la EPT au considerat că e mai bine să înceapă ultimul act al evenimentului în 7 oameni.

Oricum, inevitabilul s-a produs și Andrey Kaygorodsev, care pornise cu cel mai mic stack de fise, a fost eliminat după 1 oră și 15 minute, fisele sale ajungând la viitorul câștigător al turneului. Rând pe rând, Sergey Kerzhakov, Mikhail Kovalyuk, Vahe Martirosyan și Ernest Shakaryan au fost eliminați cu toții după aproape 7 ore de joc.

Ne aflăm în fața unui heads-up unde cei mai buni 2 jucători se înfruntă cu o paritate de 4 la 1 ca mărime a stackurilor în favoarea lui Karmatskiy, Viktor Shegai având 4,5 milioane de fise iar Arseniy Karmatskiy, 19.150.000.

După câteva momente de urcare a stackului lui Shegai la 7 milioane de fise totul se termină la mâna de la nivelul 33 cu ante de 25.000, SB de 125,000 și BB de 250.000. Karmatskiy are Q-10, iar oponentul său J-8, pe flop vine 7-10-6, pe turn vine 7, pe river ultima carte a turneului este un 6, iar Karmatskiy este campionul acestei ediții de EPT Sochi.

Clasamentul mesei finale și premiile încasate de jucători:

Loc Jucător Câștiguri ($)
1 Arseniy Karmatskiy 464,100
2 Viktor Shegai 281,520
3 Ernest Shakarian 198,696
4 Vahe Martiroysyan 149,022
5 Mikhail Kovalyuk 117,696
6 Sergey Kerzhakov 88,230
7 Andrey Kaygorodsev 62,019

Author: Editor

Share This Post On

1 Comment

  1. contactatima si pe mine sa ma ajutati sa cistig marele premiu la 1 joc oricare am nevoie de bani si dv ma puteti ajuta.virgil este numele meu si si tel.este.0749887203 tg.mures romania v

    Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *