ENTERTAINMENT ARENA EXPO 2018 a fost un succes!

Anul acesta ENTERTAINMENT ARENA EXPO s-a prezentat foarte bine, totul desfășurându-se într-o sală spațioasă și modernă care a făcut ca totul să arate la superlativ. Organizarea a fost, ca de obicei, una reușită și chiar dacă tot timpul e loc de mai bine, marea majoritate a participanților au fost mulțumiți.  Expo 24 ne-a adus la cunoștință un mic brief din care a rezultat că numărul expozanților și a vizitatorilor a fost relativ la fel cu ediția precedentă, cu o ușoară creștere a vizitatorilor: 61 de expozanți, 2490 vizitatori unici, 4018 intrări totale ale vizitatorilor.Statisticile detaliate vor veni mai tarziu și vi le vom prezenta la momentul potrivit.

 

Iată ce părere au avut o parte dintre expozanți:

“Poate unul dintre cele mai bune târguri din ultimii ani, ediţia din această toamnă a reuşit să strângă o foarte mare parte din clienții noștri. Prezenţa noastră în cadrul acestui eveniment foarte important al industriei, a ajutat cu siguranţă dezvoltarea notorietăţii brandului BAUM atât în rândul cliențiilor cât și a partenerilor noștri. Privind din perspectiva traficului de turişti, ne-am bucurat de o prezenţă intensă a acestora, în special în primele două zile, lucru care a permis promovarea produselor şi serviciilor noastre.”

David Coldea, Sales Manager Baum Games 

 

“Ca de fiecare dată, nici acest an nu a fost diferit și Kajot România a expus la EAE în București. De la an la an EAE crește considerabil și, prin urmare acest lucru ne determină să continuăm să venim la EAE. Ne-a plăcut să ne întâlnim cu partenerii noștri și cu noi potențiali clienți. De asemenea, ne oferă posibilitatea să ne întâlnim cu partenerii noștri de afaceri, de a vedea ce mai este nou pe piața românească și nu în cele din urmă, să prezentăm noile noastre produse. Noi, cei de la Kajot apreciem EAE și așteptăm cu nerăbdare să ne vedem din nou anul viitor.”

Jan Sipovsky, General Manager KAJOT România

 

“Sunt bucuroasă să spun că expoziția a fost un succes, depășindu-l pe cel înregistrat în septembrie anul trecut. Produsele oferite de Casino Technology au provocat un interes deosebit și au fost încheiate acorduri multiple pentru noi instalații. Modelul contemporan și cu design modular, EZ MODULO ™ cu jocul SPEED KING ™ cu 60 de titluri, a fost vedeta expoziției, acesta fiind cel mai solicitat produs. De asemenea, aparatele Tower™ si T3™ au atras interesul și au fost apreciate ca fiind opțiuni foarte interesante pentru îmbunătățirea mixului în salile de jocuri. De asemenea, am identificat perspective foarte interesante și am stabilit coordonatele colaborărilor pentru o mai bună prezență în oferta operatorilor de jocuri de noroc online din țară. Le mulțumim tuturor participanților pentru interesul arătat produselor Casino Technology și îi așteptăm și la BEGE EXPO ce va avea loc la Sofia, la Inter Expo Center, în perioada 21-22 noiembrie 2018.”

Valentina Dobre, General Manager Casino Technology România

 

“Participarea JPL la ediția de anul acesta a lui Entertainment Arena Expo a adus lucruri benefice pentru firma noastră, atât din punct de vedere al promovării produselor noastre, cât şi a întăririi relațiilor cu clienții noștri; totodată am stabilit contacte cu cei noi. Aparatele noastre sunt din ce în ce mai căutate și mai apreciate de piața din România.”

Serban Ianole, Director Vânzări JPL România

 

“Pentru noi EAE 2018 a reprezentat o dată în plus un foarte bun prilej de a ne reîntâlni cu prietenii și colaboratorii noștri fideli care pun preț pe calitatea produselor și serviciilor PATIR, într-un cadru expozițional sensibil îmbunătățit. Felicitări organizatorilor!”

Anton Lakatos, Managing Director Galed Control

 

“Pentru noi Entertainment Arena Expo 2018 a fost o ediție reușită. Get’s Bet a jucat un rol important în cadrul expoziției promovând produse noi și o imagine de marcă nouă și modernă.

Este al cincilea an de când suntem prezenţi cu stand la EAE. Mereu a fost o ocazie foarte bună să ne întâlnim cu actuali și viitori parteneri și a fost locul unde am lansat cu succes terminalele de pariere Get’s Bet.

Acestea ne-au permis să încheiem o mulțime de noi parteneriate, terminalele noastre atrăgând prin design, soft și interfața foarte ușor de utilizat de către jucători.

În concluzie pentru compania noastră această ultimă ediție de Entertainment Arena Expo a reprezentat un real succes, ceea ce ne îndreptățește să credem că am reușit și de această dată să ne menținem în topul preferințelor partenerilor din România.”

Silvia Niculescu, Director de Marketing Get’s Bet

 

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *