EDITORIAL – 2024 se anunță a fi interesant

marți, 30 ianuarie 2024

Ediția de față oferă pulsul industriei noastre înainte de ICE 2024. În februarie vom uita pentru câteva zile de agitația cotidiană și ne vom concentra pe viitor și pe business. Să avem un ICE prolific!

La Cover Story APONJN (ASOCIAȚIA PARTENERILOR ȘI ORGANIZATORILOR NEAFILIAȚI  DE JOCURI DE NOROC) ne expune ideile și planurile sale pentru o industrie a jocurilor de noroc ca parte componentă a industriei de divertisment.

M247 revine în paginile revistei noastre cu un interviu acordat publicației noastre de către Bogdan Gavriluță, Head of International Sales M247 Europe. Acesta ne împărtășește importanța alegerii unui furnizor de date care să proceseze datele rapid și să asigure cele mai bune viteze de încărcare pentru activitățile de gambling, și multe alte informații importante pentru activitatea unui operator de jocuri de noroc.

Publicăm și în acest an interviul nostru tradițional pe care-l realizăm în această perioadă cu Stuart Hunter, Director Executiv Clarion Gaming, în care explică de ce ICE 2024 va fi o ocazie istorică și nu trebuie ratată!

Anul trecut M Planet a câștigat Premiul pentru Best Client Service în operarea jocurilor de noroc landbased în 2023 la Sărbătoarea Gamingului din România – Casino Inside Gala Awards, ediția a-9-a. Am realizat un articol în această ediție pentru a explica de ce.

Liderul mondial în domeniul jocurilor de noroc, IGT, s-a angajat să stimuleze succesul operatorilor de jocuri de noroc din România cu cel mai recent portofoliu de jocuri și cabinete adaptate pieței, care vor atrage jucătorii și vor genera rezultate solide în materie de performanță. În acest an, la ICE, compania va introduce un nou selector multigame IGT UNITE pentru regiune, care va conține incitantul joc Progresiv pe mai multe niveluri Egyptian Link (MLP). Pentru mai multe detalii vă invităm să citiți articolul dedicat lor.

Acestea sunt doar câteva recomandări din acest număr. 141 are mult conținut de calitate, așa cum v-am obișnuit.

By Insider





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.