NU ne mai închideți! NU noi răspândim virusul!

Dragos Costache, director Apulum 94: “Anul 2020 a fost destul de efervescent pe piața imobiliară“

vineri, 8 ianuarie 2021

Oferind excelență în imobiliare de 26 de ani compania Apulum 94 reprezintă una dintre cele mai vechi și de succes branduri din domeniul intermedierii tranzacțiilor imobiliare, cu precădere în București și în județul ilfov. Vă oferim un interviu cu directorul companiei, domnul Dragoș Costache, care vă va permite să aflați multe noutăți despre această importantă ramură a economiei.

„Nu orice schimbare neplăcută aduce automat și consecințe nefavorabile”

Cum a fost anul 2020 pentru compania pe care o conduceți?

Ținând cont de situația creată de pandemia COVID19 și de restricțiile necesare privind desfășurarea tuturor activitaților, putem spune că anul 2020 a fost destul de efervescent pe piața imobiliară și – implicit – pentru compania noastră.  Ne-a bucurat faptul că am reușit să ne acomodăm din mers noilor provocări și noului stil de a face business, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute de-a lungul anului.

A fost necesară implementarea unor noi moduri de lucru, pentru a satisface cât mai bine și în siguranță solicitările clienților, dar în același timp am fost atenți și la nevoile colegilor. Nu putem spune că a fost ușor, dar având un colectiv cu exepriență și deschis către schimbare, ne-am putut desfășura activitatea în parametri optimi.

Un lucru important de luat în calcul și de real ajutor a fost implicarea tuturor părților în activitatea noastră (de ex: clienți, notari, evaluator, etc), prin deschiderea lor către colaborare și găsirea de soluții.

În final, dacă ar fi să caracterizez anul 2020 prin prisma activității noastre, pot spune că nu orice schimbare neplăcută aduce automat și consecințe nefavorabile.

Care au fost cele mai de succes proiecte pe care Apulum94 le-a intermediat în anul ce tocmai s-a încheiat?

Nefăcând neapărat un clasament al proiectelor de succes intermediate de compania noastră, vă pot enumera câteva dintre ele: eWe Residence, 41 Residence, Otopeni Apartments,  DOP Residence și lista poate continua.

Un procent bun a reprezentat și tranzacțiile din afara proiectelor, aici intrând terenuri, apartamente noi și vechi, spații industriale.

“Am asistat la o creștere a cererii tot mai mare pe segmentul caselor și terenurilor”

Cum ați caracteriza piața imobiliară din România și mai cu seamă cea din București și Ilfov, în acest moment?

Ținând cont de faptul că noi activăm pe piața imobiliară din București și Ilfov, ne este greu să facem o caracterizare a întregii piețe din România, legată de situația din acest moment. Există diverse analize făcute de anumite portaluri de profil, legat de numărul de tranzacții și valoarea lor. În acest sens cele mai importante orașe sunt: Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov și Iași.

Dacă vorbim de piața imobiliară din București și Ilfov putem spune că, în acest moment, lucrurile sunt așezate și există în continuare un real interes din partea cumpărătorilor. Încă de anul trecut au fost câteva schimbări de creditare venite din partea băncilor, dar nu atât de mari, încât să asistăm la blocaje.

Încă din primele luni ale anului trecut am asistat la o creștere a cererii tot mai mare pe segmentul caselor și terenurilor, iar acum observăm că începutul acestui an ne aduce tot mai multe solicitări pe aceste segmente. Există în continuare interes pentru apartamente noi și apartamente vechi, dar procentajul se modifică.

Dacă legea privind mărirea sumei de achiziție la 140.000 euro cu TVA 5% intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021, așa cum a fost promis, consider că piața imobiliară ar fi avut o altă direcție. Pe termen scurt, nu ne așteptăm la mari modificări ale pieței.

Dragos Costache, Apulum 94

Cum preconizați că va fi piața imobiliară pentru spațiile comerciale din centrele urbane, în acest an 2021?

Aici depinde mult de situația sanitară și cum va fi gestionată în acest an. După cum am observat în anul precedent, o parte dintre spațiile comerciale din centrele urbane au fost afectate, dar nu toate. Dacă lucrurile vor decurge bine și pandemia va fi cel puțin ținută sub control sau – în varianta cea mai bună – să se încheie în acest an, consider că vom asista la o redresare a acestui segment.

Totuși, să luăm în calcul că orice schimbare a comportamentului de consum lasă urme și creează noi orizonturi. Este posibil să constatăm că, după încheierea pandemiei, un anumit procent al populației să continue să acceseze variantele de lucru online – acolo unde se va putea – și deplasarea fizică în spațiile comerciale să fie cât mai redusă.

“Sunt încă suficiente proiecte imobiliare în dezvoltare, sunt clienți care fac achiziții și investitori care intră pe această piață”

Ce recomandări aveți pentru cei care doresc să investească într-un proiect rezidențial în acest an sau, pur și simplu, doresc să se mute într-o casă mai mare?

Dacă ne referim la partea finaciară și la ce surprize ne poate oferi acest an, nu cred că vom asista la scăderi sau creșteri de prețuri substanțiale ale locuințelor. Dacă luăm în calcul partea de necesitate locativă sau spațiu insuficient pentru o familie, fiecare trebuie să își facă o evaluare a veniturilor, să cumpănească foarte bine înainte de a lua o decizie, iar alegerea să fie în concordanță cu posibilitățile actuale (există un număr considerabil de clienți care se întind la limita bugetului maxim de îndatorare, pentru aș achiziționa o locuință).

După cum știm, încă există deficit de spații locative și drept consecință, orice situație de incertitudine – fie ea cauzată de o criză financiară, sanitară sau altceva – doar încetinește ritmul de dezvoltare pe o perioadă determinată de timp. Mă bucură faptul că, în această perioadă, sunt încă suficiente proiecte imobiliare în dezvoltare, sunt clienți care fac achiziții și investitori care intră pe această piață.

Personal, nu consider o variantă bună renunțarea la o achiziție imobiliară în acest an, pe considerentul unui posibil blocaj major. Pot fi situații particulare, unde clienții doresc amânarea unei achiziții din motive personale, dar nu este cazul să generalizăm.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *