Directorii Full Tilt Poker, Howard Lederer și Chris Ferguson, au fost chemați în judecată de patru jucători pentru exces de control asupra fondurilor și conturilor Full Tilt Poker atât înainte, cât și după Vinerea Neagră.
Cei patru au inițiat o plângere comună solicitând restituirea fondurilor și plata unor daune de 150 de milioane de dolari. Aceștia susțin că utilizatorii americani nu au putut accesa banii din conturile personale, Full Tilt înșelând oamenii cu privire la siguranța fondurilor lor.
Se pare că Lederer ar fi primit o sumă de circa 42 de milioane de dolari reprezentând ”profitul pe acțiuni”, împrumutată de la Full Tilt Poker. Și Ferguson este acuzat că ar fi încasat 85 de milioane de dolari, sub formă de împrumut.
Reclamanții sunt Steve Segal, Todd Terry, Robin Hougdahl și Nick Hammer. Ei au mai înaintat un proces împotriva Full Tilt și în luna iunie a anului trecut, însă Curtea a decis atunci că cei doi parteneri sunt nevinovați.