LUCIAN BARBU,
TAX PARTNER,
NNDKP CONSULTANȚĂ FISCALĂ
În domeniul sportiv atragerea finanțărilor este esențială pentru creşterea performanței şi chiar pentru supraviețuirea organizațiilor. Dintre sursele de finanțare ale organizațiilor sportive, veniturile realizate din sponsorizare ocupă o pondere importantă.
În domeniul economic al jocurilor de noroc și nu numai, sponsorizarea organizațiilor sportive este un fenomen des întâlnit.
În esență, sponsorizarea înseamnă un parteneriat economic prin care organizația sportivă (beneficiarul) obține fonduri pentru activitatea proprie iar sponsorul (agentul economic) își promovează imaginea în cadrul unor competiții de anvergură și cu expunere mare la public. și nu în ultimul rând, agentul economic își poate etala preocuparea pentru binele societății prin intermediul contribuțiilor pe care le face la dezvoltarea sportului.
Înțelegerea asupra sponsorizării se perfectează sub forma unui contract scris, întocmit în temeiul Legii nr. 32/1994 privind Sponsorizarea, respectiv cu specificarea obiectului, a valorii și duratei sponsorizării, precum și a drepturilor și obligațiilor părților. Nu orice entitate poate fi beneficiar al sponsorizării, ci numai persoanele juridice fără scop lucrativ care desfășoară activități în domenii precum cel cultural, artistic, educativ, umanitar, și desigur sportiv (cum ar fi și cluburile, asociațiile și federațiile sportive înființate ca atare).
Din punct de vedere fiscal, încadrarea sub forma sponsorizării este importantă întrucât sponsorul se poate prevala de un tratament preferențial față de cel aplicabil altor tipuri de cheltuieli. Astfel, prin comparație cu alte cheltuieli efectuate în scopul activității economice și care sunt deductibile la calculul bazei impozabile pentru determinarea impozitului pe profit, cheltuielile cu sponsorizarea sunt deductibile direct din impozitul calculat, în anumite limite. Cu alte cuvinte, sponsorul realizează practic o deducere integrală a cheltuielilor cu sponsorizarea din sarcina sa fiscală, sponsorizarea nereprezentând practic un cost pentru agentul economic atât timp cât limita admisă de lege nu este depășită. În esență, în condițiile în care costul sponsorizării este dedus din impozitul de plată către stat, s-ar putea spune că prin intermediul sponsorizării firma își poate asigura o formă gratuită de promovare/publicitate.
Limitele admise de legiuitorul fiscal pentru deducerea sponsorizării din impozitul pe profit la nivelul sponsorului sunt destul de permisive, respectiv minimul dintre 0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit calculat. În cazul microîntreprinderilor, limita este stabilită la 20% din impozitul pe venit datorat pentru trimestrul în care se înregistrează cheltuiala cu sponsorizarea. Suma care nu poate fi scăzută din impozit, se reportează în următorii 7 ani. Totodată, la nivelul organizației beneficiare, veniturile din sponsorizare sunt neimpozabile.
Așadar, avantajele fiscale oferite de sponsorizare sunt evidente, însă ca de obicei diavolul se ascunde în detalii, iar un demers la prima vedere benefic pentru toate părțile cum ar fi cel al sponsorizării poate atrage o serie de riscuri fiscale și consecințe negative despre care vom vorbi în continuare.
O distincție importantă, care este adesea trecută prea ușor cu vederea în practică de agenții economici, este cea dintre (i) aducerea la cunoștința publicului a sponsorizării, și (ii) efectuarea de reclamă și publicitate comercială. Astfel, cu toate că legiuitorul permite ca în cadrul unei acțiuni de sponsorizare părțile să aducă la cunoștința publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului (într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea și liniștea publică), același leguitor interzice categoric ca beneficiarul să efectueze reclamă sau publicitate comercială anterioară, concomitentă, sau ulterioară în favoarea sponsorului.
Din pacate, unul din neajunsurile legislației privind sponsorizarea este că distincția dintre cele două nu este clar reglementată, și din aparenta suprapunere a celor două concepte pot să apară probleme în practică la aplicarea deducerilor pentru sponsorizare, întrucât în cazul unei eventuale reîncadrări a sponsorizării în activitate de reclamă sau publicitate sponsorul ar pierde beneficiul fiscal al deducerii din impozit și ar putea cel mult aplica o deducere din baza impozabilă. Cu alte cuvinte, în cazul unui plătitor de impozit pe profit deducerea s-ar transforma dintr-una de 100% într-una de 16%. De asemenea, în timp ce o activitate de sponsorizare nu intră în sfera de aplicare a TVA, prestarea de către beneficiar a unei activități de reclamă și publicitate ar atrage în mod normal aplicarea TVA asupra prețului acestui serviciu, ceea ce implicit ar aduce un cost suplimentar pentru sponsor în cazul în care acesta este un operator de jocuri de noroc ce nu are drept de deducere a TVA.
În acest sens, organele fiscale au la îndemână, și aplică din ce în ce mai des în practică, instrumentul reîncadrării tranzacțiilor oferit de art. 11 din Codul Fiscal. Pe scurt, acesta permite organelor fiscale ca la stabilirea impozitelor să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic, sau să reîncadreze forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al acesteia. Iar în condițiile în care după cum am spus mai sus legislația nu oferă o distincție clară între reclamă „permisă” – prin aducerea la cunoștința publicului a sponsorizării prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului – și cea „interzisă” – și anume efectuarea de reclamă sau publicitatea comercială, inspectorii fiscali sunt tentați ca atunci când beneficiarul sponsorizării oferă sponsorului ceva mai mult decât nominalizarea ca sponsor în materialele informative și afișarea însemnelor firmei să considere că în fapt are loc prestarea unui serviciu de reclamă sau publicitate.
Astfel de „beneficii” acordate sponsorului care ar putea excede sfera sponsorizării și generează riscul unei reîncadrări fiscale ar putea fi cele precum afișarea pe bannere sau în materialele audio-vizuale a produselor sponsorului și nu doar a siglei sau a numelui, participarea organizată a sportivilor respectivei organizații la evenimente de promovare a activității sponsorului, acordarea dreptului de a transmite pe website-ul sponsorului evenimentele sportive, sau acordarea dreptului de a folosi imagini sau însemne ale organizației sportive pe materialele de promovare ale sponsorului.
În acest context, părțile care intenționează să încheie un contract de sponsorizare trebuie să efectueze o analiză atentă a activităților și a clauzelor pe care doresc să le implementeze, pentru o încadrare fiscală corectă și pentru reducerea riscului aferent. Fără îndoială, o încadrare corectă de la început protejează împotriva dobânzilor și penalităților care ar putea fi stabilite ulterior prin controalele fiscale.
Nu în ultimul rând, trebuie acordată atenție documentației justificative privind realizarea activităților, în condițiile în care în practică organele fiscale exploatează eventuale neclarități din contractele de sponsorizare sau eventuale neconcordanțe între clauzele contractuale și realitatea „din teren”. De exemplu, este recomandabil ca contractele să prevadă cât mai clar obiectul sponsorizării, respectiv destinația pentru care vor fi folosite sumele respective, pentru a se documenta corelația cu activitatea fără scop patrimonial desfășurată în domeniile prevăzute de legea sponsorizării, întrucât nu o dată organele fiscale au înlăturat dreptul la aplicarea deducerii fiscale pe motiv că nu s-ar fi dovedit că sumele respective au fost efectiv folosite pentru scopurile permise de Legea Sponsorizării. De asemenea, acolo unde contractul prevede anumite obligații de îndeplinit de către beneficiar, părțile ar trebui să pregătească în detaliu documentația doveditoare privind îndeplinirea efectivă a respectivelor obligații.
